Sari direct la conținut

Armata a trimis o echipa mobilă la Timișoara pentru a confirma prezența unor substanțe chimice toxice industriale

HotNews.ro
Autospecială a Armatei, Foto: USER UPLOADED
Autospecială a Armatei, Foto: USER UPLOADED

O echipă mobilă din cadrul Ministerului Apărării Naționale se află, la această oră, la Timișoara, pentru a acorda sprijin autorităților locale în vederea confirmării prezenței unor substanțe chimice toxice industriale în cazul incidentului de la sfârșitul săptămânii trecute, transmite MApN. Specialiștii CBRN ai Armatei vor acționa cu echipamente pentru detecția fosforului remanent din diverși compuși organici și anorganici.

„Cei trei specialiști, membri ai unei echipe de prelevare și identificare a agenților chimici, bacteriologici și radiologici (SIBCRA) din cadrul Centrului de Cercetare Ștințifică pentru Apărare CBRN și Ecologie din MApN, vor acționa, cu echipamente performante, pentru detecția fosforului remanent din diverși compuși organici și anorganici de la fața locului, precum și pentru verificarea plenitudinii operațiunilor de decontaminare desfășurate până în prezent”, transmite MApN.

Rezultatele măsurătorilor vor fi transmise autorităților competente în vederea finalizării anchetei. Intervenția echipei SIBCRA la Timișoara s-a făcut în urma solicitării transmise ministrului apărării naționale de inspectorul general al Poliției Române.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Timiş au informat că verificările efectuate la locaţiile din Timişoara în care a avut loc deratizarea care a dus la decesul a trei persoane şi la internarea altor zeci nu indică prezenţa unor substanţe toxice în spaţiile respective, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea.

Structurile implicate în gestionarea acestei situaţii de urgenţă au desfăşurat următoarele acţiuni: Ministerul Sănătăţii a dispus, prin echipa de control trimisă la Timişoara, ca DSP Timiş să intre în imobilele afectate de folosirea insecticidului identificat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi să determine gradul de poluare şi radioactivitate al aerului din încăperi. ISU Timiş a asigurat sprijinul specialiştilor Ministerului Sănătăţii şi DSP cu două echipaje CBRN pentru detecţia substanţelor toxice şi un echipaj SMURD şi monitorizează în continuare situaţia persoanelor evacuate, oferindu-le acestora sprijin prin cazare.

IPJ Timiş continuă activitatea de cercetare penală pentru lămurirea şi elucidarea tuturor aspectelor referitoare la dosarul penal deschis în cauză. Inspectoratul Județean de Jandarmi asigură paza bunurilor și restricționează accesul în locații.

CITEȘTE ȘI:

32 de copii și 12 adulți care locuiau în blocul din Timișoara unde s-a făcut deratizare cu o substanță neurotoxică sunt în continuare internați în spital

Radiografia tragediei din Timișoara. 15 apeluri la Ambulanță din blocul în care au murit 3 oameni după ce s-a făcut deratizare

Ce substanță i-ar fi ucis pe cei 3 oameni din blocul din Timișoara în care s-a făcut deratizare / Anunțul parchetului / Cine este firma care a făcut dezinsecția în imobil

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro