Sari direct la conținut

Armata SUA nu a dezvăluit numele unui soldat mort în accidentul aviatic din Washington. Cutia neagră a elicopterului Black Hawk, recuperată

HotNews.ro
Armata SUA nu a dezvăluit numele unui soldat mort în accidentul aviatic din Washington. Cutia neagră a elicopterului Black Hawk, recuperată
În această imagine furnizată de Paza de Coastă a SUA, se vede o epavă în râul Potomac lângă Aeroportul Național Ronald Reagan Washington, joi, 30 ianuarie 2025, în Washington. Sursă foto: Petty Officer 2nd Class Taylor Bacon / AP / Profimedia

41 de cadavre au fost scoase din râul Potomac până vineri după-amiază, dintre care 28 au fost identificate, după accidentul aviatic din Washington, în care 67 de persoane și-au pierdut viața.

Numele unuia dintre cei trei soldați uciși după ce elicopterul în care se aflau s-a ciocnit în aer cu un avion de pasageri nu a fost făcut public, potrivit Sky News.

Armata a identificat doi dintre soldații decedați în urma coliziunii dintre un avion American Airlines și un elicopter militar Black Hawk ca fiind sergentul Ryan Austin O’Hara și subofițerul principal 2 Andrew Loyd Eaves.

Cu toate acestea, a luat decizia neobișnuită, la cererea familiei, de a nu face public numele celui de-al treilea soldat.

Între timp, anchetatorii au anunțat că a fost recuperată cutia neagră din elicopterul Black Hawk.

Aceștia analizează înregistratorul de date de zbor, împreună cu două înregistrări de la avion, pentru a stabili cauza celui mai grav accident aviatic din ultimele decenii din SUA.

Anchetatorii examinează acțiunile pilotului militar, precum și ale controlului traficului aerian, după ce elicopterul a intrat aparent în calea avionului.

Investigațiile privind accidentele aviatice durează în mod normal între 12 și 18 luni, iar anchetatorii au declarat joi reporterilor că nu vor specula cu privire la cauza tragediei.

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
INTERVIURILE HotNews.ro