Armistițiul Israel – Iran anunțat de Trump a fost contestat. „Cu ei nu se fac acorduri”

Există deja împotriviri la armistițiul Israel-Iran. Un parlamentar israelian din partidul Likud al lui Netanyahu se opune încetării focului cu Iranul.
Dan Illouz, membru al partidului Likud al lui Netanyahu, a declarat că singura înțelegere pe care guvernul trebuie să o semneze este „acordul de capitulare” al Iranului.
Într-o declarație postată pe X, Illouz a spus că „regimul din Iran nu este un regim cu care se fac acorduri – ci un regim care trebuie învins”.
Illouz a spus că „dacă nu este învins”, Iranul va găsi noi mijloace împotriva Israelului, relatează Al Jazeera.

Acest lucru vine în contextul în care Netanyahu se confruntă cu presiuni din partea membrilor de dreapta ai coaliției sale, precum și din partea liniei dure din propriul său partid, care insistă ca Israelul să continue acțiunile în forță împotriva Iranului.
În ultimele zile, Netanyahu a lăsat să se înțeleagă că va sprijini o schimbare de regim în Iran, în timp ce presa israeliană pledează pentru o împărțire a Iranului pe criterii etnice, susține aceeași televiziune cu sediul în Doha, apreciată drept una dintre cele mai influente voci ale lumii panarabe.
Reacția din Israel vine după ce președinte SUA Donald Trump a anunțat în noaptea de luni spre marți că că Iranul și Israelul au convenit asupra unei încetări „totale” a focului pentru a pune capăt conflictului.
Anunțul a fost făcut la câteva ore după ce Iranul a lansat un atac cu rachete asupra unei baze militare americane din Qatar, ca răspuns la atacurile americane asupra instalațiilor sale nucleare. Nu au existat victime, rachetele iraniene fiind majoritar interceptate, iar Teheranul anunțând în avans Qatar și, spune Trump, SUA.
Familiile ostaticilor din Gaza susțin extinderea armistițiului
Rudele prizonierilor israelieni deținuți în Gaza fac apel la guvernul lor să pună capăt războiului din teritoriul palestinian și să asigure întoarcerea ostaticilor.
„Acordul de încetare a focului trebuie extins pentru a include Gaza. Facem apel la guvern să se angajeze urgent în discuții care vor duce la întoarcerea tuturor ostaticilor și la încetarea războiului. Dacă pot obține o încetare a focului cu Iranul, pot, de asemenea, să pună capăt războiului din Gaza”, a declarat Forumul familiilor ostatecilor și dispăruților într-o declarație pe X.