Sari direct la conținut

Asasinii energetici (I)

Contributors.ro
Cosmin Gabriel Pacuraru , Foto: Arhiva personala
Cosmin Gabriel Pacuraru , Foto: Arhiva personala

Îmi place cum sună, expresia este preluată de la John Perkins care a scris cartea „Confesiunile unui asasin economic”. Cumva putem face o analogie între ce descrie distinsul autor și ce se întâmplă în industria energetică românească.

Miercuri 15 decembrie am fost prezent cu o intervenție telefonică pe Radio România Actualități în emisiunea „Probleme la zi” a doamnei Alexadra Andon, emisiune pe care o puteți asculta aici.

Tema a fost „când vor ajunge gazele din Marea Neagră la țărm”, plecând de la „vestea bună pentru români” zisă de ministrul Virgil Popescu: „Sunt convins că în prima parte a anului viitor primul gaz din Marea Neagră va fi scos. (…) Deci, practic, se dublează cantitatea de gaze pe piaţa românească, este evident că vom avea gaze să folosim atât pentru piaţa românească, cât şi pentru export, cât şi pentru producerea de electricitate, pentru petrochimie, pentru mai multe lucruri.”

Eu știu că România scoate gaze din Marea Neagra de mulți ani, dar să trecem peste acest amănunt. Poate la perimetrele de mare adâncime se referea domnul ministru care vrea să pară că totul este în regulă cu domeniul pe care îl gestionează. Vorba unui prieten: „atitudinea contează”.

Minunea s-a întâmplat: un alt oficial al statului roman a afirmat elegant că nu va ajunge chiar la români acest gaz. Președintele Consiliului de Administrație și Director General al Transgaz, Ion Sterian, a spus la minutul 14.50 din emisiune: „Transgazul a finalizat gazoductul de la Corbu – Capul Midia la Conducta de Tranzit 1 în zona localității Grădina, județul Constanța.”

Noi știm că acest gazoduct ce face parte din traseul ce tranzitează Dobrogea din Ucraina către Bulgaria, nu este racordat la sistemul de transport național, neavând încă nici un punct de legătura cu marea rețea de peste Dunăre. Interpretarea este: nu va ajunge în sistemul de transport care ne interesează ci ori va fi consumat numai de consumatorii din Dobrogea, ori va fi exportat în Bulgaria sau Ucraina dacă s-a finalizat sistemul de circulație a gazului în ambele sensuri pe aceasta conductă.

Dacă nu mă credeți, vă invit să deschideți Raportul Transgaz pe anul 2019, la pagina 17, unde vedem harta de mai jos.

Pentru a vedea cum sunt aceste perimetre concesionate preiau o hartă din site-ul Newsweek, unde Black Sea Oil & Gas (BSOG) deține două perimetre, cel în cauză, botezat „Ana” (după platforma care va extrage gazul), nefiind de mare adâncine ci de apă mică, mai precis 70 de metri, cum ne anunță chiar compania în cauza aici.

Iar pentru o localizare la exactă și a conductelor ce ar urma să aducă gazul la țărm avem harta ce ce are sursa aici.

Concluzie: probabil primele gaze se vor duce la export, că nu cred că există așa de mulți și așa de mari consumatori de gaze în Dobrogea.

În emisiune s-a căutat răspunsul la întrebarea „de ce prețul gazelor este așa de mare în România?” Domnul deputat PSD Ioan Mang a încercat să explice că nu Parlamentul este de vină că nu a rediscutat legea gazelor și legea off-shore ci companiile care dețin în concesiune perimetrele, care au făcut prospecțiuni pe banii lor și care vor să se îmbogățească în detrimentul statului roman sunt în culpa. Tipic PSD răspunsul! Nu trebuie să ne mirăm că un agricultor se va ocupa de energie de la butoanele ANRE, că un polițist se ocupă de agricultură. Mai rămane ca un miner să se ocupe de sănătate! Domnia sa uită că printr-un ordin ANRM din 2018 (adică sub guvernarea Dragnea – PSD) s-a stabilit că prețul de referință a gazelor naturale produse în România este cel care se tranzacționează la Bursa din Viena, ordinul îl găsește domnia sa aici, pe site-ul Agenției Naționale a Resurselor Minerale.

Cu alte cuvinte, dacă tot avem accize, taxe și impozite mari în extracția de petrol și gaze, măcar să le plătim la nivelul bursei din Viena, unde Gazpromul are un cuvânt de spus, că Bursa Româna de Mărfuri de la București (acolo unde se tranzacționează gazele în România) nu este bună.

Completare la articolul de săptămâna trecută

Nici nu s-a uscat bine ecranul calculatorilul după apariția articolului meu de săptămâna trecută în care spuneam că Electrica SA (la BVB este sub indicativul EL) a cheltuit 13.230.000 euro pe niște firmulițe care nu au active ci doar datorii, dar care își propun să dezvolte cândva niște parcuri eoliene sau solare, că respectiva companie a mai cumpărat încă un „proiect”, adică o companie înființată în februarie 2021, cu frumoasa sumă de 4.262.500 euro.

Citeste continuarea pe Contributors.ro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro