Sari direct la conținut

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice: Există discontinuități în aprovizionarea cu vaccinul pentru virusul hepatic B

HotNews.ro
Cum prevenim hepatita, Foto: MorgueFile.com
Cum prevenim hepatita, Foto: MorgueFile.com

România se află printre primele locuri în Europa și printre primele 10 în lume în ceea ce privește cazurile de infectare cu virusul hepatitei C, iar majoritatea pacienţilor cu afecțiuni hepatice sunt depistaţi în contextul unor analize sau la internarea în spital pentru alte afecţiuni, arată datele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România. Din cauză că mulţi pacienţi nu prezintă simptome, ei ajung la medic atunci când sunt în stadii avansate. Marinela Debu, președintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice, atrage atenția și asupra faptului că, deși în cazul virusului hepatitei B există vaccin, în farmaciile din România sunt discontinuități la aprovizionarea cu acesta.

„Vaccinați-vă și încurajați-i pe cei din jurul vostru să se vaccineze. Aș vrea să încurajez farmaciile să se aprovizioneze cu vaccinuri, pentru că în continuare există discontinuități atât în ceea ce privește aprovizionarea cu vaccinul pentru virusul hepatic B, mai ales la adulți. În momentul ăsta, dacă ești adult și vrei să te vaccinezi, trebuie să cauți o farmacie unde să vorbești să îți aducă vaccinul”, afirmă Marinela Debu.

⦁ România are o prevalență fruntașă în Europa și printre primele 10 în lume a infecției cu HVC.

⦁ Majoritatea pacienţilor cu afecțiuni hepatice sunt depistaţi în contextul unor analize sau la internarea în spital pentru alte afecţiuni.

⦁ Deoarece mulţi pacienţi nu prezintă simptome, ajung la medic atunci când sunt în stadii avansate.

⦁ Aproximativ 80% dintre pacienţii infectaţi cu hepatita C dezvoltă o boală cronică de ficat.

⦁ Virusul hepatitei B este de 100 de ori mai infecţios decât HIV şi de 10 ori mai mult decât cel al hepatitei C.

⦁ Prevalența hepatitei B în România este de 5,6% .

Săptămâna Europeană a Testării Hepatitelor – 18-25 mai

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) lansează o serie de acțiuni locale cu ocazia ”Săptămânii Europene a Testării Hepatite-HIV – proiect pilot”, desfășurată în acest an sub motto-ul “Testare.Tratare.Prevenire.” și organizată de ELPA împreună cu INTEGRATE Joint Action.

În cadrul „Săptămânii Românești a Testării”, campanie organizată în perioada 18-25 mai, APAH-RO va asigura, prin intermediul partenerilor săi, testarea persoanelor aflate în situații defavorizate din Brașov (sediul Fundației Bucuria Darului, 22 mai), Turda (cartier Poiana, județul Cluj, 25 mai), județul Giurgiu (comuna Stănești, 21 mai) și județul Suceava (localitatea Vicovul de Sus).

La evenimentul de lansare, organizat miercuri, 16 mai, au participat: Tatjana Reic, președinte al Europen Liver Patients’ Association (ELPA); Marinela Debu, președinte al Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România; Dr. Mihaela Udrescu, Grupul de Gastroenterologie din cadrul Societății Naționale a Medicilor de Familie; Dr. Adrian Marinescu, medic primar boli infecțioase, Institutul de Boli Infecțioase ”Matei Balș”; reprezentanți ai asociațiilor ARAS și CARUSEL.

”După un număr de ani în care am militat pentru o săptămână în plus a testării cu focus mai mult pe hepatite, în acest an ELPA împreună cu INTEGRATE Joint Action lansează proiectul pilot a Săptămânii Europene a Testării desfășurată primăvara. În timpul Săptămânii Testării Hepatite-HIV sperăm să crește notorietatea privind importanța testării hepatitelor B și C și a virusul HIV. Trebuie să nu uităm că testarea poate reduce semnificativ costurile din sistemul de sănătate prin diagnostigarea în stadii incipiente ale afecțiunilor,” a declarat Tatjana Reic, președinte ELPA care invită organizatorii să participe și să continue sprijinirea Săptămânii Europene a Testării și în 2019.

La nivelul regiunii europene OMS, se estimează că 13,3 milioane de persoane trăiesc cu virusul hepatitic B, iar 15 milioane cu virusul hepatitic C. În consecință, anual, hepatitele B și C generează peste 120.000 de decese, principalele cauze fiind ciroza hepatică și cancerul.

Pe plan global, hepatita B este responsabilă pentru 26% din decesele asociate cirozei și pentru 37% din decesele asociate cancerului hepatic. În același timp, hepatita C este cauza pentru 29% din decesele asociate cirozei și pentru 42% din decesele asociate cancerului hepatic.

În cadrul campaniei desfășurată de APAH-RO în România peste 1.000 număr de persoane care trăiesc în condiții socio-economice dificile sau se află în zone defavorizate, cu acces limitat la servicii medicale, vor fi testate cu teste clasice de sânge și teste rapide.

“Se estimează că aproximativ un milion și jumătate de români trăiește cu virusurile hepatitice B și C. Este obligatorie facilitarea testării pentru că o diagnosticare timpurie poate salva vieți prin prevenirea dezvoltării cirozei și a cancerului hepatic. Mulți nu se testează pentru că nu prezintă simptome sau își spun că riscul de a avea hepatită este mult prea mic. Acestea nu pot fi argumente valide deoarece, în cazul hepatitelor, simptomele pot să nu se manifeste ani la rând! Pentru campania din acest an ne vom îndrepta către persoanele care prezintă un potențial ridicat de infectare și un grad redus de diagnosticare din diverse motive”, a declarat Marinela Debu, președinte APAH-RO.

Dr. Mihaela Udrescu, reprezentant al Grupului de Gastroenterologie din cadrul Societății Naționale a Medicilor de Familie, a declarat că „O parte dintre medicii de familie din întreaga țară au primit teste gratuite, e adevărat, doar pentru hepatita C, și le pot face pacienților care au nevoie. Printre acești pacienți pot fi incluși pacienții defavorizați, inclusiv pacienții neasigurați. Pentru că noi putem testa, în acest moment, pacienții asigurați. Pacienții neasigurați nu beneficiază de acest serviciu din partea noastră. Probabil că ei vor fi cuprinși în programele de screening care se vor derula, încă nu știu exact când vor începe.”

”La testele de hepatită C, oferite de ARAS în anul 2017, o persoană vulnerabilă din trei a primit un rezultat pozitiv, dar numai 696 de persoane din grupuri sau comunități dezavantajate au avut acces la aceste teste. Cei care au primit rezultat pozitiv nu au reușit să meargă mai departe, spre confirmare și tratament deoarece nu erau asigurați. De aceea susținem creșterea accesibilității testării pentru hepatite, astfel încât diagnosticarea să fie posibilă și pentru persoanele care se află în situații de vulnerabilitate, persoane care nu au asigurări de sănătate și nici medic de familie”, a declarat Liana Velica, manager proiect ARAS.

În ce situații este recomandat să vă testați, potrivit medicului Mihaela Udrescu:

– Dacă ați primit o transfuzie de sânge, dacă ați avut o manevră sângerândă (înainte de 1996 sângele nu era testat pentru virusul hepatic, iar înainte de 1989 acele nu erau de unică folosință).

– Dacă ați fost într-o tabără și ați folosit periuța de dinți a altei persoane.

– Dacă ați făcut sex neprotejat cu o persoană pe care nu o cunoașteți.

– Dacă ați folosit o lamă de ras în comun cu o altă persoană (necunoscută).

– Dacă mergeți la medicul de familie și întrebați, în proporție de 90% cam toți ne încadrîm într-o grupă de risc. După mine, fiecare dintre noi ar trebui să se testeze pentru hepatite virale.

– Pentru hepatita B există vaccin. Vaccinați-vă!

Etapa testării reprezintă un prim pas dintr-un proces mai amplu. Testarea este cu adevărat eficientă doar în momentul în care pacientul este diagnosticat şi inclus în programul de tratament. APAH-RO consideră că anunțul Ministerului Sănătăţii privind programul naţional de screening şi decizia CNAS de introducere a markerilor virali pentru hepatită la medicii de familie reprezintă emne pozitive pentru pacienții cu hepatită. Asociația îndeamnă românii să ceară trimitere pentru aceste analize și își exprimă speranța că măsurile anunțate de autorități vor fi implementate cu succes în următoarea perioadă.

Acțiunile desfășurate în cadrul ”Săptămânii Europene a Testării Hepatite-HIV – proiect pilot”, sunt în acord cu obiectivul OMS de eliminare a hepatitelor virale până în anul 2030.

Tatjana Reic, președintele Europen Liver Patients’ Association, a afirmat că „Alianța Mondială privind hepatita se concentrează în acest an pe identificarea persoanelor care nu au fost diagnosticate încă, dar sunt purtătoare ale virusului hepatic. În ceea ce privește hepatita virală, sunt milioane de peroane care sunt purtătoare ale virusului, dar nu sunt detectate”.

Mai multe informații despre fiecare acțiune de testare în parte vor fi afișate pe site-ul APAH-RO – http://www.hepato.ro/.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro