„Asta nu se va întâmpla niciodată”. Iranul transmite că nu se va alătura acordurilor de normalizare a relațiilor cu Israelul
Ministrul de externe iranian Abbas Araqchi a declarat că Teheranul respinge categoric posibilitatea de a adera la așa-numitele „Acorduri Abraham” privind normalizarea relațiilor cu Israelul, promovate de președintele SUA Donald Trump.
Araqchi a numit aceste acorduri o „trădare” a drepturilor poporului palestinian și a afirmat că „acest lucru (normalizarea relațiilor cu Israelul – n.r.) nu se va întâmpla niciodată”, relatează duminică agenția spaniolă de presă EFE, preluată de Agerpres.
„Acest plan nu este în niciun fel aliniat cu idealurile noastre și nu se va întâmpla niciodată”, a declarat șeful diplomației iraniene într-un interviu acordat sâmbătă seară televiziunii de stat.
Araqchi a declarat că „poziția Republicii Islamice Iran a fost clară de la bun început” și că consideră Acordurile Abraham „sunt la bază o înșelătorie”.
„Este un plan de a priva poporul palestinian de drepturile sale legitime, de a recunoaște un regim fals și ocupant și de a normaliza relațiile cu un regim ocupant, criminal, genocidal și care ucide copii”, a afirmat ministrul iranian de externe, referindu-se la Israel.
Acesta a fost răspunsul lui Araqchi la o întrebare despre declarația lui Trump de la sfârșitul lunii septembrie referitoare la posibilitatea ca Iranul să adere la Acordurile Abraham, semnate în 2020 de Emiratele Arabe Unite (EAU), Bahrein, Maroc și Sudan în timpul primului mandat al magnatului republican (2016-2020).
Republica Islamică Iran nu recunoaște Israelul ca stat și, după instalarea unui regim teocratic la Teheran, în urma revoluției islamice din 1979, a rupt toate relațiile oficiale cu statul israelian.
