Atacul cu bombă asupra companiei feroviare din Grecia a fost revendicat. Cum motivează atacatorii

Gruparea „Clasa Revoluționară” a anunțat că este responsabilă pentru explozia din 11 aprilie de la sediul operatorului feroviar Hellenic Train și a efectuat acest atac drept răspuns la accidentul feroviar din 2023, în care au murit 57 de persoane, relatează Reuters.
Poliția elenă a declarat luni că unitatea antiteroristă investighează ceea ce pare a fi un grup de gherilă necunoscut până acum, după ce „Clasa Revoluționară” a revendicat explozia cu bombă de săptămâna trecută și o alta de anul trecut într-o declarație publicată pe siteul Athens.Indymedia.
Explozia din 11 aprilie a provocat pagube minore, fără a răni persoane. Poliția a evacuat zona după ce două instituții media au primit apeluri de avertizare cu privire la atac.
În declarația sa, gruparea a afirmat că reacționează la investițiile insuficiente și la problemele de siguranță ale căii ferate, care a fost privatizată în timpul crizei datoriilor din Grecia din perioada 2009-2018. Hellenic Train, o unitate a Ferrovie dello Stato din Italia, operează rute de pasageri și de marfă în Grecia.
Gruparea a revendicat, de asemenea, atacul din 2024 asupra Ministerului Muncii din Atena, care, de asemenea, nu a provocat niciun rănit după ce poliția a evacuat zona în urma unui avertisment.
Gruparea a declarat că dedică ambele atacuri palestinienilor afectați de războiul din Gaza.
Poliția antiteroristă greacă examinează revendicarea și spune că, cel mai probabil, avem de-a face cu un nou grup de gherilă, dar nu exclude legături cu grupuri active în trecut, a declarat purtătoarea de cuvânt a poliției, Constantina Dimoglidou, pentru televiziunea de stat ERT.
Atacurile la scară mică asupra companiilor, poliției, politicienilor și ambasadelor sunt frecvente în Grecia, care are o lungă istorie de violență politică din partea grupărilor de stânga și anarhiste. Pe 31 octombrie, o bombă a explodat într-un apartament din Atena, omorând un bărbat și rănind o femeie.