Sari direct la conținut

Atacuri cu rachete „Onyx” ale rușilor în regiunea Odesa – oficiali ucraineni

HotNews.ro
Rusia lanseaza rachete supersonice „Onyx”, Foto: Hotnews
Rusia lanseaza rachete supersonice „Onyx”, Foto: Hotnews

Armata rusă a lansat patru atacuri cu rachete supersonice „Onyx” în regiunea Odesa, au anunțat luni oficialii ucraineni.

  • „Regiunea Odesa a fost lovită de patru rachete de tip Onyx din sistemul de rachete Bastion din Crimeea.
  • Inamicul continuă să distrugă infrastructura din regiune și să exercite presiune psihologică asupra populației civile”, a anunțat luni Consiliul Local din Odesa, pe contul de Telegram.

„Rachetele au sosit de pe teritoriul Crimeei ocupate temporar”, a spus la rândul său purtătorul de cuvânt al administrației militare din regiunea Odesa, Serhiy Bratchuk, citat de CNN.

Ce sunt rachetele „Onyx” din arsenalul Rusiei

Desemnată oficial P-800 Onyx de către Moscova, aceasta este o rachetă de croazieră supersonică dezvoltată începând cu 1983. Ea a fost dată în folosința forțelor armate rusești în 2002, după ce dezvoltarea sa a stagnat imediat după căderea Uniunii Sovietice.

Numele oficial al NATO pentru această rachetă este SS-N-26 „Strobile”, ea fiind inițal dezvoltată ca o rachetă anti-navă care apoi a fost modificată pentru a putea lovi și ținte terestre.

Rachetele Onyx au o rază medie de 600 de kilometri, unele modele putând lovi și ținte aflate la 800 de kilometri depărtare. La fel ca și alte arme dezvoltate de Rusia în ultimele decenii, ele au fost folosite în timpul războiului civil din Siria.

Modelele folosite pentru a lovi ținte terestre sunt lansate cu ajutorul K-300P Bastion-P, un sistem mobil al cărui rol principal este cel de apărare costală.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro