Au inceput inscrierile pentru Concursul National de Scenarii, editia 2013
Vineri, 16 februarie s-a dat startul înscrierilor pentru cea de-a 13-a ediţie a Concursului Naţional de Scenarii, competitie organizata de Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizatorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) şi HBO România.
Potrivit organizatorilor, Concursul Naţional de Scenarii se va desfăşura în perioada 15 februarie – 1 aprilie 2013 şi cuprinde trei categorii: lung metraj, scurt metraj, dedicate exclusiv amatorilor, şi documentar – unde se pot înscrie deopotrivă amatorii şi profesioniştii.
Înscrierile se pot face doar pe site-ul www.hbo.ro/concursscenarii până pe 1 aprilie, ora 11,00, data exactă până la care un scenariu poate fi înscris în concurs.
Organizatorii Concursului Naţional de Scenarii îşi propun să găsească şi să promoveze noi nume în industria românească de film.
Concursul Naţional de Scenarii acorda următoarele premii: premiul pentru cel mai bun scenariu de lung metraj în valoare de 3.000 de dolari, premiul pentru cel mai bun scenariu de scurt metraj în valoare de 1.500 de dolari si premiul pentru cel mai bun scenariu de documentar în valoare de 2.000 de dolari.
În cazul în care scenariul declarat câştigător este realizat de mai mulţi autori, premiul oferit urmează a fi împărţit în mod egal între aceştia.
Premiul HBO – 3 zile la TIFF va fi pus la dispoziţia celor nouă finalişti ai celor trei categorii şi constă în trei zile de festival al căror cost va fi acoperit integral (pe lângă cazare şi transport, acest pachet include şi accesul gratuit al finaliştilor la toate proiecţiile şi invitaţii VIP la evenimentele speciale ce vor avea loc în aceste zile.
Componenţa juriului celor trei categorii ale Concursului Naţional de Scenarii va fi anunţată la data de 15 martie 2013 iar câştigătorii vor fi anunţaţi în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania care urmează să se desfăşoare la Cluj în perioada 31 mai – 9 iunie 2013, informeaza organizatorii.