AUDIO Jurnalul de mediu RFI – HotNews.ro: Ministerul Economiei pierde procesul cu Greenpeace. Romania are legi privind conservarea naturii doar pe hartie
Asculta Jurnalul de mediu Radio France Internationale – HotNews.ro
Descarca emisiunea in format MP3
Ministerul Economiei pierde procesul cu Greenpeace
Ministerul Economiei a pierdut procesul cu Greenpeace, privind amplasarea viitoarelor centrale nucleare din România. Tribunalul din Bucuresti a decis ca oficialii sa puna la dispozitia organizatiei ecologiste lista celor 100 de locatii luate in calcul pentru construirea celei de-a doua centrale nucleare. In plus, Ministerul Economiei va fi obligat sa plateasca daune morale de 1 leu, pentru refuzul de a oferi liber acces la informatii de interes public. Procesul a inceput in primele luni ale acestui an, dupa ce Ministerul nu furnizat niciun raspuns oficial cererilor formulate de Greenpceace.
Romania are legi privind conservarea naturii doar pe hartie
Romania are cea mai mare bogatie naturala din Europa, dar are legi doar pe hartie. Declaratia ii apartine directorului pentru programul Dunare-Carpati, Andreas Beckmann. Potrivit acestuia, tara noastra detine politicile de baza din domeniul mediului, insa nu le pune in practica. De vina este coruptia, vointa politica si capacitatea administrativa, spune liderul World Wide Fund for Nature, organizatie internationala care deruleaza proiecte pentru conservarea naturii. Iar situatia este departe de un final optimist. Acum, Romania pierde parcuri nationale din sistemul existent de arii protejate. Pe hartie, insa, totul este in regula si sub observatie.
Indonezia trece pe energie geotermala: detine cel mai mare potential geotermic din lume
Indonezia are planuri mari de prezentat la summit-ul de la Copenhaga, pe teme de schimbari climatice. Statul va trece pe energie geotermala. Isi va micsora, astfel, cu 26% emisiile de dioxid de carbon din prezent si pana in 2020. Situat de-a lungul centurii de foc a Pacificului, cu aproape 170 de vulcani activi, arhipelagul detine cel mai mare potential geotermic din lume. Doua centrale geotermale sunt deja construite. Ele functioneaza pe baza unor surse aflate la kilometri adancime: turbine imense, conectate la rezervoare de apa incalzite de magma sau de roci fierbinti – transforma vaporii in energie electrica. Plecand de la aceste realitati, Indonezia isi pregateste programul national de mediu, pe care il va prezenta pe 7 decembrie la Copenhaga. Proiectul ar putea vedea lumina zilei pe doar un an.
Japonia lanseaza anul viitor un scuter hibrid
Japonezii lanseaza anul viitor un scuter hibrid. Va merge pe baterie, dar va fi prevazut si cu pedale, astfel ca rezultatul este de 10 ori mai economic decat cel clasic. Miletto este numele scuterului care are grija de mediul inconjurator si care va costa aproape 1.000 de euro. Pedalele vor fi utilizate pe drumuri mai dificile. Asa ca, din start, este un vehicul cu zero emisii poluante, iar combinatia hibrida motor electric-forta fizica il face si mai prietenos cu mediul inconjurator, anunta societatea nipona care se ocupa de lansare. Miletto poate parcurge 35 de kilometri fara a se folosi pedalele, ceea ce inseamna ca va consuma 0,7 euro centi la fiecare trei kilometri. Adica de zece ori mai putin decat scuterul clasic.
Fostul economist sef al Bancii Mondiale: Oamenii trebuie sa devina vegetarieni, pentru a combate incalzirea globala
Oamenii trebuie sa devina vegetarieni, daca se doreste ca lumea sa faca fata schimbarilor climatice. Opinia apartine unui specialist britanic in incalzirea globala, Lord Stern. Carnea reprezinta o utilizare risipitoare a apei si creeaza foarte multe gaze cu efect de sera, sustine acesta. Potrivit declaratiilor sale, emisiile directe de metan de la vaci si porci sunt o sursa importanta de gaze cu efect de sera. Metanul este de 23 de ori mai puternic ca dioxidul de carbon in ceea ce priveste efectul sau asupra incalzirii globale. Lordul Stern a fost economist sef al Bancii Mondiale. Insa declaratiile sale sunt contrazise de Organizatia Natiunilor Unite, care a anuntat ca, la mijlocul acestui secol, consumul de carne se va dubla.