AUDIO Spiegel: Intr-o convorbire telefonica interceptata, Iulia Timosenko spune, despre Vladimir Putin, ca l-ar "impusca pe mizerabil in frunte"
Intr-o inregistrare facuta in 18 martie, la doua zile dupa referendumul din Crimeea, Iulia Timosenko isi varsa nervii pe rusi si pe conducatorul lor. Asprimea invectivelor e depasita doar de violenta gesturilor anti-Putin, invocate de fostul premier ucrainean. Timosenko e un simbol al opozitiei anti-ruse si o potentiala candidata la presedintia Ucrainei. Cu toate ca furia femeii recent iesite din inchisoare poate fi legitima, ceea ce ii iese pe gura in timpul convorbirii telefonice este de un radicalism greu de inteles.
Spiegel.de relateaza o parte din continutul convorbirii telefonice dintre Iulia Timosenko si apropiatul acesteia, Nestor Schufritsch, precizand ca „Timosenko a confirmat autenticitatea convorbirii – insa cel mai important punct ar fi fost manipulat”.
Corespondentul Spiegel la Moscova, care relateaza despre caz, precizeaza ca „inregistrarea convorbirii a fost intai preluata de mass-media fidela Kremlinului, cum ar fi editia in limba engleza a radioului public Russia Today si agentia de presa centrala Ria Nowosti”.
Selectia verbala a Iuliei Timoshenko „apare putin diplomatica”, scrie Spiegel. Aceasta ar fi „gata sa ia o mitraliera in mana si sa-l impuste pe mizerabil in frunte”. „Ar trebui sa se puna mana pe arme si sa-i facem praf pe rusi, impreuna cu conducatorul lor”, continua tirada Timosenko, citata de publicatia germana. Pe rusi ii numeste peiorativ „Kazap” si „isi condimenteaza dialogul cu tot felul de injuraturi rusesti, pentru care echivalentele germane ‘blestemat’, ‘mizerabil’ sau ‘caini rusesti’ sunt traduceri mai degraba blande”, considera publicatia germana.
Ca un corolar al furiei fostei detinute, incarcerate timp de doi ani si jumatate pentru abuz in functie – sentinta considerata de ea insasi, dar si de sustinatorii ei, ca si de unii oficiali vestici, drept o condamnare cu substrat politic, cad si alte cuvinte, mult mai grele. Acestea releva o intransigenta si o agresivitate irationale. La finele convorbirii, Timosenko ii raspunde lui Schufritsch, care intreba cum sa se procedeze „cu cele opt milioane de rusi de pe teritoriul Ucrainei”, ca „ar trebui sa puna pe ei arme atomice”.
Referitor la aceasta ultima declaratie din inregistrare, Timosenko a precizat pe Twitter ca ar fi fost „un montaj” si ca in realitate ea ar fi spus: „Rusii din Ucraina sunt si ei ucraineni”. Restul convorbirii n-a fost infirmat de ex-premierul ucrainean, cum n-a fost infirmat nici faptul ca amenintarea cu impuscatul in frunte se refera la Putin.
Nu este prima data cand Timosenko il ataca dur pe presedintele rus. Intr-un interviu acordat acum o saptamana publicatiei Bild.de, ea ii atribuia lui Vladimir Putin declaratii si fapte in stil nazist, pe modelul lui Hitler.
Desi Iulia Timosenko are ambitia de a fi aleasa noul presedinte al Ucrainei, la alegerile prezidentiale din 25 mai, popularitatea ei a inceput sa scada, nu doar in propria ei tara, ci si in Vest, unde radicalismul de opinie e vazut cu ochi mai putin buni. In competitia prezidentiala ar avea sanse bune in vestul Ucrainei oligarhul Pjotr Poroschenko, Vitali Klitschko si seful nationalistilor, Oleg Tjagnibok.
Ramane de vazut cine va puncta cel mai bine in sudul si estul tarii, regiuni dominate de rusi.