Sari direct la conținut

AUDIO Toro Tibor, secundul lui Tokes Laszlo, a descoperit un nou Tinut. Szasz Jeno: Am putea merge mai departe catre federalizarea statului roman

HotNews.ro

Nesupunerea civica anuntata de Consiliul National Secuiesc este vazuta diferit de liderii partidelor si ai organizatiilor care reprezinta comunitatea maghiara. Toro Tibor, presedintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania si mana dreapta a lui Laszlo Tokes, spune ca varianta PDL de reorganizare, care exclude Tinutul Secuiesc, nu va fi acceptata de comunitatea maghiara si ca vor exista, fara indoiala, proteste. Liderul PPMT sustine ca un statut special precum cel al Tinutului Secuiesc ar trebui sa primeasca si judetele Bihor, Satu Mare si Salaj, unde locuiesc in jur de 500 000 de maghiari.

Pasaje

  • Izsak Balazs, liderul Consiliului National Secuiesc: Daca nu se respecta angajamentele internationale privind protectia minoritatilor, atunci, da, ne pregatim de proteste.
  • Tamas Sandor, presedintele Consiliului Judetean Covasna: Daca nu ajungem la un consens politic, putem protesta in strada unde nu cerem altceva decat respectarea drepturilor minoritatilor.
  • Borboly Csaba, presedintele Consiliului Judetean Harghita: Avem semnale clare si ample de la cetateni ca sunt nemultumiti.
  • Szasz Jeno: Noi traim in Tinutul Secuiesc din Romania, dar suntem maghiari si am dori sa fim maghiari si peste 100 si 1000 de ani si cetateni loiali ai acestei tari. Nu cred ca s-ar intampla nimic daca in 15-20 de regiuni maghiarii traiesc in minoritate; nu vad ce s-ar intampla daca intr-o regiune ar fi majoritari.

Toro Tibor este presedintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania, partid aflat in curs de infiintare, si numarul doi in cadrul Consiliul National al Maghiarilor din Transilvania, organism condus de Laszlo Tokes. Toro Tibor spune ca exista o nemultumire majora in cadrul comunitatii maghiare. Liderul Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania sustine ca, daca reorganizarea teritoriala se va face fara Tinutul Secuiesc, atunci comunitatea maghiara va protesta.

Asculta mai jos un interviu cu liderul PPMT Toro Tibor

Toro Tibor by Biro Attila

Toro Tibor mai spune si ca nu doar Tinutul Secuiesc ar trebui sa aiba un statut special. In opinia liderul PPMT, si judetele Bihor, Satu Mare si Salaj, unde exista o comunitate importanta maghiara, ar trebui sa aiba un statut special. Vezi mai jos cele mai importante declaratii facute de Toro Tibor:

  • “Suntem de acord cu inititiva PDL, este nevoie de reorganizarea administrativ-teritoriala. Actualul sistem cu impartirea pe judete este invechit. Suntem de acord pana la acest punct. Reorganizarea trebuie facuta pe baza regiunilor istorice. Orice reoganizarea care nu ia in considerare identitatea regiunilor va fi perceputa ca un”dictat” de la centru si va reprezenta o sursa de conflicte.
  • Reorganizarea trebuie sa urmeze mai multi pasi: un studiu de impact, o dezbatere publica, dar care sa nu fie facuta doar la Bucuresti, o dezbatere in teritoriu, sa se contureze delimitarile regionale, apoi un referendum si, in final, un proiect de lege care sa fie adoptat. Cred ca intr-un an sau sase luni se pot realiza acesti pasi dar nicidecum nu se poate face reorganizare de la Bucuresti prin asumarea guvernamentala sau Ordonanta de Urgenta.
  • In privinta Tinutului Secuiesc, nu o sa gasiti formatiuni poltice sau alti actori publici care sa nu sustina Tinutul Secuiesc ca entitate teritoriala separata cu statut special. Tinutul Secuiesc a existat sute de ani ca si unitatea administrativ-teritoriala separata cu statut special. Este absolut firesc si natural ca noi, maghiarii, sa sustinem asta.
  • Noi am sustine si o constructie bazata pe regionalismul asimetric. Fiecare regiune (Banatul, Maramuresul, Moldova) are o specificitate, iar o legislatie desteapta ar tine cont de asta fara sa fie afectata unitatea Romaniei, pentru ca aici apar problemele. Regionalismul asimetric este practicat in Spania si castiga teren in Franta.
  • Luand in calcul acest concept, este clar ca Tinutul Secuiesc ar fi o regiune cu statut special pentru ca acolo maghiarii sunt majoritari, dar, pe langa asta, au cateva specificitati. Totodata, o zona cu statut special ar trebui sa fie si zona de vest a tarii unde traieste o populatie maghiara de circa jumatate de milion, populatie asezata relativ compact in judetele Bihor, Satu Mare si Salaj. Si acolo se pretinte un statut special al constructiei regionale. Cel putin aceste doua zone ar trebui sa aiba un statut special. Ca sa nu mai vorbim despre marile orase din Transilvania care, dupa modelul dat de Bruxelles, ar trebui sa aiba statut special.
  • Cu siguranta vor exista proteste daca reorganizarea nu va tine seama de Tinutul Secuiesc. Sa ne gandim doar la faptul ca, in urma cu cativa ani, Consiliul National Secuiesc a mobilizat peste 200 000 de maghiari la un referendum care sigur ca a avut un caracter de uz intern fara efect juridic. Totusi, au fost mobilizati 200 000 de cetateni. Este clar ca exista o vointa conturata pentru a avea o unitate administrativa speciala. Cred ca este o gresala sa fie ignorata. Trebuie sa gasim o solutie pentru a da cale libera patriotismului local.
  • Cu siguranta ca si Consiliul National al Maghiarilor din Transilvania si Partidului Popular al Maghiarilor vor protesta daca reorganizarea se va face potrivit proiectului PDL. Noi vom intra in dialog cu toate fortele politice si civice din comunitatea maghiara deoarece este o problema a intregii comunitati. Exista o solidaritate puternica in interiorul comunitatii si va puteti astepta ca nemultumirile sa se manifeste, sigur, intr-un cadru pasnic.
  • UDMR se afla din ’96 in preajma puterii, dar nu a avut curajul sa atace decisiv problema Tinutului Secuiesc, desi a avut aceasta posibilitate. Au facut doar pasi marunti. In acest moment, se afla in impas si singura solutie este sa rezolve acesta problema asa cum doreste comunitatea. Daca UDMR nu reuseste, atunci poate sa plece acasa.

Tamas Sandor, presedintele Consiliului Judetean Covasna, pe care presa centrala l-a creditat cu declaratii interpretate drept o chemare la protest, a explicat pentru HotNews.ro ca, de fapt, mesajul sau a fost acela ca exista posibilitatea ca maghiarii sa protesteze pasinic, dar numai in cazul in care reorganizare administrativa in baza proictului PDL exclude Tinutul Secuiesc.

Asculta mai jos un interviu cu Tamas Sandor, presedintele Consiliului Judetean Covasna

Tamas Sandor by Biro Attila

Tamas Sandor sustine ca una din posibilitati este si iesirea UDMR de la guvernare si, astfel, chiar daca UDMR nu obtine Tinutul Secuiesc, atunci macar se pastreaza actualele judete. Vezi mai jos ce spune presedintel CJ Covasna:

In constiinta si memoria oamenilor, traieste perioada din ’68 cand PCR a vrut sa reorganizeze Tinutul Secuiesc. Si atunci au fost un proteste politice destul de mari. In populatie exista amintirea neplacuta a acestor evenimente. Noi am discutat cu reprezentantii bisericilor, organizatiilor civile si ai altor organizatii si ne-au spus ca nu sunt de acord cu reorganizarea in viziunea PDL. In primul rand, trebuie sa se rezolve politic. Daca asta nu se intelege, sigur ca exista si metoda legala de protest autorizat. Putem protesta in strada unde nu cerem decat respectarea legislatie in vigoare si drepturile minoritatilor. Eu cred ca nu vom ajunge la proteste si totul se va rezolva la masa tratativelor politice.

Calea de iesire este ca, daca PDL nu intelege pozitia noastra, nu avem un viitor comun in coalitie si iesim de la guvernare. Atunci, mai bine lucrurile sa raman cum sunt acum. Suntem de acord ca trebuie discutata reorganizarea administrativa. UDMR are deja in parlament o propunere legislativa privind reorganizarea regiunilor cu 16 regiuni. Este o propunere argumentata care, pusa fata de proiectul PDL, care nu are nici o argumentatie si este constitutit din declaratii politice, este mai viabila.”

Szasz Jeno, presedintele Partidului Civic Maghiar, este de parere ca o descentralizare adevarata a Romaniei poate fi realizata eficient prin federalizare, dar ca politicienii romani nu au viziunea sa realizeze asta.

Asculta mai jos un interviu cu Szasz Jeno, presedintele Partidului Civic Maghiar

Sas Jeno by Biro Attila

Cat despre proteste, Szasz Jeno spune ca “este mai bine sa previ incendiul decat sa il stingi”. Vezi mai jos ce spune liderul PCM:

  • Noi suntem pentru o regionalizare asimetrica, adica harta administrativa ar trebui recreionata pe baza regiunilor istorice. In principiu, sustinem proiectul UDMR, dar nu in totalitate. UDMR spune ca Harghita, Covasna si Mures trebuie sa mearga impreuna. Noi spunem ca trebuie respectate regiunile istorice, adica Tinutul Secuiesc sa fie o regiune autonoma. Nu tot judetul Mures a apartinut Tinutului Secuiesc, care a fost organizat pe sapte scaune. Astfel ca ar fi vorba de Harghita si Covasna si 10 000 de kilometri patrati din Mures.
  • Provocarea, in opinia mea, nu este din partea Consiliului National Secuiesc, ci din partea celor care au propus acesta reorganizare.
  • In toate tarile europene, statele sunt formate din landuri sau regiuni cu parlament sau guvern propriu. Un exemplu pozitiv este Elvetia unde sunt landuri organizate pe criterii etnice. Acolo se traieste cel mai bine. Si in Romania avem nevoie de o descentralizare adevarata, nu numai in Tinutul Secuiesc, cu regiuni cu foruri deliberative, eventual cu guverne proprii. Sunt si exemple pozitive de regiuni autonome precum Tirolul de Sud. Si romanii si maghiarii ar trai mai bine in Tinutul Secuiesc decat in Romania de astazi, pentru ca problemele ar fi rezolvate acolo, in comunitate.
  • Am putea merge mai departe catre federalizarea statului Roman, care ar insemna o descentralizare autentica. Asta ar fi o solutie, numai ca, in momentul de fata, politicienii romani nu au viziune pentru a face bine.
  • Pe mine, Dumnezeu m-a dat aici. Si acum 1000 de ani, stramosii mei au fost aici, parintii mei nu au plecat de aici. Ar trebui sa gasim o solutie pentru secolul 21 si ar trebui sa facem cativa pasi inainte. Ceausescu a vandut 800 000 de sasi si poate ca vindea si maghiarii daca avea cui. Ar fi pacat ca, dupa 21 de ani de la Revolutie, ideile lui Ceausescu sa fie duse mai departe, in sensul ca acesta regionalizare sa fie ultima etapa din asimilarea comunitatii maghiare. Vrem sa facem regionalizare cu principii europene, dar nu avem curajul sa o facem dupa regiunile istorice.
  • Noi traim in Tinutul Secuiesc din Romania, dar suntem maghiari si am dori sa fim maghiari si peste 100 si 1000 de ani si cetateni loiali ai acestei tari. Nu cred ca s-ar intampla nimic daca in 15-20 de regiuni maghiarii traiesc in minoritate; nu vad ce s-ar intampla daca intr-o regiune ar fi majoritari.
  • Prin dialog se pot face multe lucruri. Este mai bine sa previi incendiul decat sa stingi incendiul. Noi suntem pentru o politizare cu cravata a problemei, nu suntem pentru alte forme de protest violente, si poate, cu ajutorul lui Dumnezeu si a Sfantului Duh, se va gasi o solutie pentru acesta problema.

Izsak Balazs, liderul Consiliului National Secuiesc, organizatie care a transmis un comunicat in care vorbea despre nesupunere civica si posibilitatea unor proteste, a declarat pentru HotNews.ro ca nu a facut un apel la revolte ci doar a enuntat o posibilitate. Vezi mai jos declaratia lui Izsak Balazs liderul Consiliului National Secuiesc:

Izsak Balazs by Biro Attila

  • Situatia in care Romania nu isi respecta angajamentele internationale precum ar fi Carta Autonomiei Locare atunci exista premisele unor proteste. Asta este atentionarea noastra. Romania nu a respectat angajamentele in privinta protectiei minoritatilor nationale. Daca nu se respecta aceste angajamente atunci, da, ne pregatim de proteste.
  • Acuma se urmareste desfiintarea celor doua judete cu populatie majoritara maghiara. Nici in 68 Ceausescu nu a mers atat de departe.
  • Preconizam ca o eventualitate ca vor existat proteste. Nu a fost vorba de o chemare la protest.
  • Impartirea pe regiuni de dezvoltare asa cum este acum nu a functionat. Astfel ca proiectul Guvernului nu o sa functioneze.
  • Raportul prezidential, raportul Stanomir propune ca sa se permita autoritatiolor locale sa se asocieze liber si aceste asocier sa fie recunoscute ca unitati administrative. Trebuie lasat la libera alegere a colectivitatilor locale. Asta inseamana democratie nu ca desteptii de sus sa dicteze solutii care nu vor functiona.
  • Tinutul Secuiesc are o traditie in privinta autorganizarii. Asta ar putea fi utilizata si ca resursa economica daca politica economica s-ar face la nivel regional.
  • Pana in 2003 UDMR nici nu au vorbit de Tinutul Secuiesc pana nu s-a constitutit Consiliul National Secuiesc.

Borboly Csaba, presedintele Consiliului Judetean Harghita si lider UDMR, a declarat pentru HotNews.ro ca a primit semnale ample din partea locuitorilor din judet, ca sunt nemultumiti si ca nu doresc ca reorganizarea sa se realizeze cu includerea Tinutului Secuiesc intr-o structura teritoriala mai mare. Vezi mai jos ce a declarat presedintele CJ Harghita:

Borboly Csaba by Biro Attila

„Cred ca si colegul meu Tamas a explicat ca doar in cazul in care reorganizrea se va face fara Tinutul Secuiesc, atunci vor fi probleme. Asa a fost si in timpul comunistilor in ’68 cand au dorit alipirea Covasnei si Sfantului Gheroghe la Brasov, iar a Harghitei, la Neamt sau Bacau. Atunci oamenii au ridicat vocea si nu s-a reusit. Oamenii de aici au o sensibilitate de care politicienii trebuie sa tine seama. De obicei nu sunt de acord cu Ion Iliescu, dar sunt de acord cu ce a spus, ca este nevoie de cinci sau trei ani pentru o astfel de decizie. La noi exista o sensibilitate de care trebuie sa se tina seama. Eu cred ca nu e bine sa ne judecam cu oamenii pentru o ideea care a parut de la o zi la alta.

Am primit semnale din teritoriu. Politicenii UDMR nu ar ridica glasul daca din spatele nostru nu ar exista o solicitare din partea oamenilor. Oameni ne spun ca nu doresc sa se face ceva fara vointa lor. Nu e bine. Fara acordul oamenilor nu se poate face o asemenea schimbare. Avem semnale clare si ample de la cetateni.”

Mate Andras, presedintele UDMR Cluj, spune ca inca nu s-a pus problema organizarii unor proteste in judetul Cluj:

  • Este prea devreme sa spunem daca vom organiza proteste in Cluj. Cred ca putem discuta la masa si cred ca nici colegul meu Tamas Sandor nu s-a referit la proteste violente, pe care noi le-am condamna. Cred ca intr-o perioda mai lunga putem discuta despre aceasta reorganizare. Daca insa nu ne intelegem, sunt doua varinate: iesim de la guvernare sau gasim o solutie de mijloc. Solutia de mijloc este proiectul nostru cu cele 16 regiuni. Oricum, nici legislativ nu se poate face o redesenare administrativa fara referendumuri locale; asta se face in cativa ani.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro