AUR cere membrilor şi simpatizanţilor să trimită CV-uri în contextul în care au fost declanşate procedurile parlamentare pentru numirea de membri la Curtea de Conturi şi ANCOM
AUR cere membrilor şi simpatizanţilor să trimită CV-uri în contextul în care au fost declanşate procedurile parlamentare în vederea numirii de membri la Curtea de Conturi şi ANCOM, termenul limită fiind duminică, ora 23:00. „Mai mult decât atât, vrem să înţelegem cum vedeţi voi aceste funcţii şi cum vă integraţi în ideologia AUR”, este mesajul AUR.
Reprezentanţii AUR afirmă că îşi doresc să aducă un plus de transparenţă şi responsabilitate în procesul de ocupare a funcţiilor publice din instituţii cheie ale statului român precum Curtea de Conturi, ANCOM şi ASF.
„Parlamentul României a declanşat procedurile parlamentare pentru numirea a 6 membri ai Curţii de Conturi – 2 vicepreşedinţi şi 4 membri, şi a 2 vicepreşedinţi ai Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii – ANCOM. Astfel, în spiritul transparenţei, facem un apel către toţi membrii şi simpatizanţii AUR care deţin competenţe şi expertiză în domeniile de activitate ale Curţii de Conturi, ANCOM sau Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), să ne transmiteţi CV-urile voastre până duminică, ora 23:00. Mai mult decât atât, vrem să înţelegem cum vedeţi voi aceste funcţii şi cum vă integraţi în ideologia AUR”, transmite AUR într-un comunicat de presă, citat de News.ro.
În opinia liderilor AUR, printre membrii şi simpatizanţii partidului „sunt persoane potrivite pentru a asigura o conducere corectă şi eficientă a acestor instituţii”, în spiritul valorilor şi ideilor partidului.
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au declanşat miercuri procedurile parlamentare pentru numirea în funcţii la ANCOM (Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii) şi Curtea de Conturi. Astfel termenul pentru depunerea candidaturilor este 9 octombrie, iar raportul urmează să fie întocmit de către comisiile de specialitate până la data de 10 octombrie. O şedinţă de plen reunit al Parlamentului va avea loc pe 10 octombrie, de la ora 14.00, unde urmează să fie dat votul pe numirile la cele două instituţii.