Auro-Maidanul si dubla morala americana in Ucraina

„Nu poti sa te napustesti asupra altei tari sub pretexte inventate, pentru a-ti impune propriile interese”. Declaratia apartine ministrului de externe american John Kerry. Administratia americana condamna „incredibilul act de agresiune” prin care Rusia a incalcat suveranitatea Ucrainei si o serie de tratate internationale. „Desigur ca are dreptate Kerry, in aceasta privinta. Suntem insa oare tocmai noi, americanii, indreptatiti sa dam public lectii de morala?”, se intreaba Washington Post, citat de Tagesschau.de.

• Dubla morala

E vorba de „o dubla morala”, aplicata in functie de interesele americane ale momentului? „Fiecare situatie e altfel”, a replicat purtatoarea de cuvant a ministrului de externe John Kerry, Jen Psaki, intr-un interviu acordat corespondentei la Washington, Silke Hasselmann, a postului de radio MDR Hörfunk.

De ce altfel? Pentru ca interesele americane o cer, din cand in cand, am zice noi, in ton cu Hasselmann. Lumea isi aduce aminte de anul 1983, cand presedintele SUA de atunci, Ronald Reagan, trimitea armata in micul stat din Antile, Grenada, sub pretextul protectiei catorva sute de studenti americani aflati pe insula. Guvernul Grenadei cade, interventia americana pune capat unui mic experiment socialist deranjant.

In 7 octombrie 2001, coalitia internationala impotriva terorismului marsaluieste in Afghanistan. Sub sloganul „Enduring Freedom”, SUA implica in vasta actiune militara statele membre ale NATO. Bilantul misiunii care se intinde peste un deceniu e halucinant: enorme pierderi materiale, abuzuri si coruptie, mii de morti, militari si civili. Iar democratia afgana e doar un cuvant din import.

In martie 2003, fostul presedinte american George W. Bush incepe razboiul din Irak pretextand ca Saddam Hussein ar fi ascuns arme de distrugere in masa, fapt care s-a dovedit ulterior neadevarat. Pentru interventia militara, SUA nu a avut mandat ONU, dar a fost sustinuta de intregul Senat american, inclusiv de ministrii de externe Hillary Clinton, ulterior John Kerry.

Au urmat primaverile arabe, razboiul din Siria. SUA, varful de lance al NATO, e peste tot. Se vrea export de democratie, insa numai atat? Ce se vrea in Ucraina, dincolo de aspiratia unei parti a populatiei la un viitor european?

• Razboiul Rece

In talk-show-ul politic moderat de Maybrit Illner, difuzat in 6 martie de a doua televiziune de stat germana, ZDF, s-a vorbit despre „razboiul nervilor intre marile puteri” si despre eventualitatea unui nou Razboi Rece intre Vest si Est. Mai precis intre americani si rusi, caci Europa ezita, constienta de interesele sale economice si de pace durabila cu Federatia Rusa.

Unul dintre invitatii emisiunii a fost Egon Bahr, fost ministru si politolog foarte respectat. Bahr a evocat sprijinul logistic si chiar propagandistic al SUA in protestele de pe Maidanul din Kiev, spunand ca acolo s-ar fi auzit vocea „Free Europe”, adica a Europei libere, un post de radio activ si pe vremea Razboiului Rece. El a adaugat ca nu isi da seama „care e de fapt baza legala a guvernului acum in functie la Kiev”. Arhitect consecvent al unei politici de detensionare, Bahr a spus ca solutionarea conflictului din Ucraina se poate realiza doar prin consens cu Rusia, UE, Polonia si SUA.

Insa vor SUA cu adevarat relaxarea acestui conflict? Bahr crede ca nu, in ceea ce-i priveste pe republicanii americani. Acestia incearca prin orice mijloace sa-l decredibilizeze pe presedintele Barack Obama, prezentandu-l drept un presedinte de stat slab. Iar lobby-ul militarist din aripa republicana a Congresului american e foarte puternic. Astfel, un nou Razboi Rece ar fi pe placul acestei aripi politice si al producatorilor de armament. „Stim ce fac ei. Asta e o imixtiune. Republicanii americani au facut Razboi Rece, la Kiev”, crede Egon Bahr.

Un alt invitat al emisiunii difuzate la ZDF a fost Jakob Augstein, publicist si fiu al fondatorului publicatiei Spiegel. Augstein a criticat si marile puteri ale UE, care au crezut, in mod „naiv”, ca Putin ar putea renunta la Crimeea si au aruncat carligul european Ucrainei, fara a-si putea asuma responsabil si fara a avea reale mijloace financiare pentru a face acest pas.

„Acum vrea si Ucraina in Europa, insa putem face foarte putin pentru ea”, a spus Augstein. In plus, in guvernul de tranzitie de la Kiev „din pacate sunt multi adevarati nazisti. Tocmai din punctul de vedere german, acestia sunt oameni cu care nu stiu daca se doreste imediat un acord de asociere”, a adaugat publicistul german.

• Opinia germanilor

Faptul ca opinia germana e impartita referitor la legitimitatea noii puteri de la Kiev, la eficacitatea unor sanctiuni internationale impotriva Rusiei, ca si in problema anexarii rusesti a peninsulei Crimeea o arata cateva sondaje de opinie.

In urma acestora, seful Institutului de cercetare a opiniei publice Forsa, Manfred Güllner, trage concluzia ca „la multi germani nu e inradacinata ideea apartenentei Crimeei la Ucraina, si nu la Rusia”. In plus, nemtii nu vor sa fie atrasi in conflictul din peninsula, cum au fost atrasi in cel din Afghanistan.

„Poate ca germanii nu sunt intelegatori fara rezerve ai Rusiei, insa ei au, in criza din Crimeea, adesea alta parere decat politicienii si reprezentantii mass-mediei”, scria joi Spiegel.de. „In opinia lor, mai multe parti sunt vinovate de escaladarea situatiei: nu doar Rusia, ci si noul guvern ucrainean, UE si SUA”, intareste afirmatia si seful Institutului Forsa.

• Aurul, incotro?

„Colac peste pupaza”, pe un site elvetian si pe multe portaluri care se ocupa de cotatiile aurului, a inceput sa circule de saptamana trecuta, cu viteza luminii, stirea ca americanii ar fi incarcat nu doar aurul scitic, ci si rezervele de aur ale Ucrainei, peste 42 de tone, in valoare de 1,8 miliarde de dolari. Aceasta ar fi contravaloarea unui imprumut pentru guvernul ucrainean, garantat de Fondul Monetar International.

Aurul ar fi fost transportat in secret la Fed, trezoreria SUA, unde ar fi parcat si aurul altor tari. „Ar fi parcat”, deoarece aurul garant al bonitatii dolarului se pare ca s-ar mai fi evaporat din seifurile americane. Acum doi ani, nemtii au intrat in trepidatie, caci sute de tone de aur german se afla la banci din strainatate, mai ales la americani. Despre acest subiect am relatat pe larg in articolul „Aurul german la control”.

Bundesbank-ul a cerut aurul inapoi, insa din totalul de 1.500 de tone care se afla in SUA, doar cinci tone de aur au fost transportate inapoi in Germania. Iar lingourile aduse ar fi fost in parte unele noi, si nu cele depuse initial in buncarul bancii americane, dupa cum relateaza publicatia economica Deutsche Wirtschafts Nachrichten.de.

Au speculat americanii cu aurul strain, pentru a manipula sau controla pretul aurului? L-au folosit sau poate chiar pierdut, in tranzactii financiare paguboase? La inceputul acestui an, Focus.de analizeaza tema si ajunge la concluzia ca germanii sunt nelinistiti de soarta aurului lor depozitat in strainatate, mai cu seama in SUA. Iar cand e vorba de aur, „la multi germani inceteaza prietenia”, scrie Focus.de.

Aur a avut si Saddam, aur a fost la Cairo sau in Afghanistan. Secretele aurului sunt insa bine pazite de autoritati. Desi stirea cu aurul Ucrainei n-a fost preluata de presa mainstream, iar unii o considera „o intoxicare ruseasca”, credem ca e important ca macar guvernul nou instalat in Ucraina sa aduca clarificari in aceasta problema. Ceea ce pana acum nu a facut-o, nedezmintind informatia care circula in mediul public. A fost la Kiev un Euro- sau un Auro-Maidan?