"Australia"

Baz Luhrmann si-a epuizat verva. “Australia” e la fel de departe de “Romeo si Julieta” sau de “Moulin Rouge” pe cat e continentul cangurilor de Europa. E un film de divertisment, de acord, dar subtire, si care nu reuseste sa-si pastreze spectatorii pana la sfarsit.

Povestea e simpla. O lady soseste din Anglia pentru a-si zori barbatul sa lichideze afacerea cu vite si sa vina acasa, dar isi gaseste sotul mort si cunoaste la ferma un baiat metis care ii devine simpatic pana la a-l dori sa-l infieze, ceea ce contravine normelor sociale ale epocii.

Descoperind ca administratorul fermei e un ins dubios, care face pierdute vite din cireada si e agresiv cu baietelul metis, Lady Anne ia decizia de a-l tocmi pe Manator (The Drover), australianul verde care lucra cu sotu’, ca s-o ajute sa le duca la Darwin.

Centrul de greutate al filmului – daca exista unul – sta in calatoria cuplului (ce se formeaza din trapul cailor) impreuna cu tot personalul fermei. Exista momente frumoase in care pitorescul locurilor, combinat cu frumusetea cailor si cu cateva poante – rezultate mai ales din scanteile care ies dintre femeie si vacar – fac “lectura” agreabila.

Aceste pasaje de aventura pur-sange ar fi mers mult mai bine in viteza de croaziera daca nu s-ar fi introdus in combinatie si o latura metafizica, supranaturala, datorita faptului ca micul metis este nepotul unui vrajitor aborigen care se materializeaza peste tot si intervine din pozitia sa de cocostarc in momentele cele mai dificile.

Aparitiile mosului, King George, si viziunile copilului sunt de un kitsch turistic – mai ales in relatie cu restul filmului, avand totusi meritul ca pot interveni salvator in scenariu, justificand anumite directii ale actiunii sau provocand altele.

Povestea nu e proprie Australiei, ea s-ar fi putut petrece si in America secolului al XIX-lea, printre cowboy buni si cowboy rasisti, iar Baz Luhrmann nu face niciun efort ca sa o localizeze mai precis ori mai autentic, desi plaseaza neverosimil westernul in ajunul celui de-al doilea razboi mondial.

In ciuda cangurilor si a accentului, tot in Vestul Salbatic te crezi. Numai ca westernul vine la pachet cu metafizicul de mucava, cu propaganda in favoarea minoritatilor si cu un mini-“Pearl Harbor” spre final – al carui scop e sa lamureasca sentimentele eroilor unii fata de altii.

Daca am fi avut tendinta de a accepta artificialul – si precedentele filme ale cineastului mizau pe spectacol si pe o reteta pe care insa erai tentat s-o accepti -, aici nu mai ai impresia ca te afli in fata unui spectacol inteligent, ingenuu sau pe mai multe nivele de lectura.

Si chiar daca frumosul Hugh Jackman iti da de cateva ori impresia ca i s-a cerut sa-si umfle putin muschii si sa se autoironizeze, jucand in propriul lui dezavantaj, nu acelasi lucru il poti spune despre Nicole Kidman, care e mai batoasa, mai neverosimila si mai monotona ca de obicei.

Iar botoxul din buze o face si mai neautentica.

„Australia” – regia Baz Luhrmann, cu: Nicole Kidman, Hugh Jackman, Brandon Walters, David Wenham. Pe ecranele romanesti din 2 ianuarie.