Australia a anunțat că intenționează să recunoască statul palestinian în septembrie, urmând acțiuni similare întreprinse de Regatul Unit, Franța și Canada, potrivit BBC.

Prim-ministrul australian Anthony Albanese a declarat că această mișcare va avea loc la Adunarea Generală a ONU și după ce va primi angajamente din partea Autorității Palestiniene.

„O soluție cu două state este cea mai bună speranță a umanității de a rupe ciclul violenței din Orientul Mijlociu și de a pune capăt conflictului, suferinței și foametei din Gaza”, a declarat el luni.

Israelul, care se află sub presiunea tot mai mare de a pune capăt războiului din Gaza, a declarat că recunoașterea unui stat palestinian „recompensează terorismul”.

Autoritatea Palestiniană, care controlează părți din Cisiordania ocupată de israelieni, a declarat anterior că recunoașterea statului demonstrează un sprijin tot mai mare pentru autodeterminarea poporului său.

Albanese a declarat că decizia a fost luată după ce guvernul său a primit angajamente din partea președintelui Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, că Hamas nu va juca niciun rol în niciun viitor stat.

Ce înseamnă de fapt recunoașterea unui stat palestinian? Cele 4 condiții

În dreptul internațional, Convenția de la Montevideo din 1933 a stabilit patru condiții pentru recunoașterea unui stat suveran: o populație permanentă, frontiere bine definite, un guvern funcțional și capacitatea de a întreține relații internaționale. Criterii obiective care nu includ recunoașterea de către alte țări ca o condiție prealabilă pentru existenţa cu drepturi depline a unui stat. Cu alte cuvinte, existența de jure a unui stat este independentă de recunoașterea acestuia de către alte state.

Statul Palestina este deja recunoscut de trei sferturi din statele membre ale ONU (147 din 193 de țări), amintește ziarul israelian conservator „Yediot Aharonot” în ediția sa în limba engleză.

Printre aceste țări, notează și „The Guardian”, se numără state cu greutate precum China, India și Rusia. În mai 2024, alte țări europene, inclusiv Irlanda, Spania și Norvegia, cărora li s-a alăturat o lună mai târziu Slovenia, au recunoscut statul Palestina, în timp ce Mexicul a făcut acest lucru la începutul acestui an.

„Când Franța și-a anunțat intenția de a recunoaște Palestina, nicio țară din G7 nu se angajase [încă] în acest sens”, subliniază ziarul britanic.

Presa israeliană a pus rapid sub semnul întrebării ponderea politică și diplomatică a declarațiilor franceze și britanice, realizând că acestea ar putea deschide calea către alte recunoașteri, în special din partea Canadei și Australiei.
„Yediot Aharonot” prezintă opinia avocatului israelian Arsen Ostrovsky, care consideră că Autoritatea Palestiniană nu îndeplinește criteriile juridice fundamentale pentru a deveni stat, în special din cauza absenței „granițelor definite, a capacității de a menține relații diplomatice autentice și a unui interes real pentru pace”.

La rândul său, Sky News (Statele Unite) notează că granițele statului Palestina urmează să fie stabilite: „Mulți cred că acestea ar trebui să fie aceleași ca înainte de 1967, dar de atunci, un număr tot mai mare de așezări israeliene au fost înființate în Cisiordania, unde trăiesc acum aproximativ 600.000 de israelieni, precum și în Ierusalimul de Est ocupat”.

Din cauza ocupației militare a Israelului, în Cisiordania, autoritatea palestiniană, înființată în urma acordurilor de pace din anii 1990, nu deține controlul deplin asupra teritoriului sau a populației sale. Gaza, unde Israelul este și puterea ocupantă, se află în mijlocul unui război devastator.

Având în vedere statutul său de cvasi-stat, recunoașterea este inevitabil oarecum simbolică. Va reprezenta o declarație morală și politică puternică, dar va schimba puțin pe teren.

Însă simbolismul este puternic. După cum a subliniat secretarul de externe David Lammy în discursul său de marți la ONU, „Marea Britanie poartă o povară specială a responsabilității de a sprijini soluția cu două state”.

El a continuat să citeze Declarația Balfour din 1917 – semnată de predecesorul său în funcția de secretar de externe, Arthur Balfour – care a exprimat pentru prima dată sprijinul Marii Britanii pentru „înființarea în Palestina a unui cămin național pentru poporul evreu”.

Israelul a luat ființă în 1948, dar eforturile de a crea un stat paralel, Palestina, au eșuat, dintr-o multitudine de motive.

Statul Palestina are la ONU un statut de „stat observator permanent”, permițând participarea, dar fără drept de vot.

Washingtonul a recunoscut Autoritatea Palestiniană, condusă în prezent de Mahmoud Abbas, încă de la mijlocul anilor 1990, dar nu a reușit să recunoască un stat propriu-zis.

Mai mulți președinți americani și-au exprimat sprijinul pentru crearea în cele din urmă a unui stat palestinian. Dar Donald Trump nu este unul dintre ei. Sub cele două administrații ale sale, politica SUA a înclinat puternic în favoarea Israelului.

Fără sprijinul celui mai apropiat și mai puternic aliat al Israelului, este imposibil să ne imaginăm un proces de pace care să ducă la o soluție finală cu două state.

Pentru redactarea acestui articol au fost folosite ca surse BBC și Courrier International.