Sari direct la conținut

„Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, în topul IndieWIRE al celor mai bune filme

HotNews.ro

„Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, în regia lui Andrei Ujică, se află pe primul loc în topul celor mai bune filme nedistribuite încă în cinematografele din Statele Unite, alcătuit de publicaţia independentă IndieWIRE. În fiecare an, un număr impresionant de critici americani – peste 100 – votează cele mai bune producţii din anul respectiv, la invitaţia IndieWIRE. Cu 26 de voturi, filmul românesc se află pe prima poziţie în clasamentul peliculelor care nu au ajuns încă pe ecranele americane, la egalitate cu „Film Socialisme” al lui Jean-Luc Godard.

Best Undistributed Film

1 Film Socialisme 26 voturi

Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu 26

2 Mysteries of Lisbon 23

3 Oki’s Movie 18

4 Black Venus 10

Tabloid 10

5 Tournée 9

În clasamentul IndieWIRE, la categoria Cel mai bun film lansat în 2010, pe locul întâi se află „The Social Network”, de David Fincher, urmat de „Carlos”, în regia lui Olivier Assayas.

IndieWIRE este alternativa criticilor şi cineaştilor americani la publicaţiile axate pe producţiile de la Hollywood şi este, în prezent, una dintre cele mai influente publicaţii de cinema din spaţiul anglo-saxon.

„Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” a fost realizată de Icon Production, în asociere cu Televiziunea Română, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi cu participarea The Media Partnership, Fundaţia ARTE VIZUALE şi HFG / ZKM Filminstitut. Filmul rulează în cinematografele romanesti din 29 octombrie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro