Sari direct la conținut

Autorităţile turce aşteaptă o creştere cu 50% a turiştilor români în Antalya după scutirea de viză

HotNews.ro
Hotel din Antalya, Foto: K. Kreder / ImageBROKER / Profimedia Images
Hotel din Antalya, Foto: K. Kreder / ImageBROKER / Profimedia Images

Aproximativ un milion de români au vizitat Turcia în 2023, în creştere cu 11,67% faţă de 2022, iar după scutirea de viză pentru intrarea în această ţară autorităţile turce se aşteaptă la o creştere semnificativă a turiştilor români, arată datele unui tur-operator citate, luni, de Agerpres.

Potrivit Autorităţii pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului din Turcia, aproximativ 500.000 de români au fost numai în Antalya, unde autorităţile turce aşteaptă o creştere de cel puţin 50% a numărului turiştilor români odată cu simplificarea regulilor pentru intrarea în Turcia a adulţilor, de la începutul lunii iunie.

În acest context, agenţia Paralela45 se aşteaptă la o creştere de 8% a numărului turiştilor săi pe zboruri charter şi de 12% pe circuite, în acest an. Cu zboruri charter spre Antalya din 14 oraşe, spre Alanya din Bucureşti şi Cluj-Napoca, spre Bodrum din Bucureşti şi multe variante de circuit care străbat ţara, reprezentanţii agenţiei se aşteaptă ca Turcia să fie destinaţia vedetă a anului 2024, informează tur-operatorul într-un comunicat.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro