Autorul atacului mortal de la sinagoga din Manchester jurase credinţă grupării Stat Islamic, anunță poliția
Autorul atentatului de la sinagoga din Manchester, săptămâna trecută, a sunt poliţia în timpul atacului şi a spus că „jură credinţă grupării Statul Islamic (SI)”, a anunțat miercuri un purtător de cuvânt al poliţiei antiteroriste britanice, relatează AFP, conform News.ro.
„La începutul atacului din faţa Sinagogii Congregaţia Ebraică de la Heaton Park, atacatorul a sunat poliţia şi a spus că jură credinţă grupării Statul Islamic”, a anunţat purtătorul de cuvânt.
O anchetă continuă „cu privire la motivaţiile” acestui atac care a avut loc joi, de Iom Kippur, soldat cu moartea a doi credincioşi evrei, a adăugat el.
Autorul atentatului, un britanic de origine siriană, în vârstă de 35 de ani, a fost ucis prin împuşcare de către poliţişti.
Ce s-a întâmplat la sinagogă
Două persoane au murit şi patru au fost grav rănite săptămâna trecută în faţa unei sinagogi din Manchester, care era foarte aglomerată cu ocazia sărbătorii Yom Kippur. Un bărbat a intrat cu maşina în persoanele aflate în faţa sinagogii din Heaton Park, în Crumpsall, în nordul metropolei, apoi a ieşit din vehicul şi le-a atacat cu un cuţit.
Poliţia a fost contactată în jurul orei locale 9:30 (11:30 ora României) după ce un martor a văzut „o maşină care a intrat în oameni şi un bărbat care era înjunghiat”. Alţii au văzut „un agent de securitate” în timp ce era „lovit cu un cuţit”.
Cele două persoane decedate în atac sunt membri ai comunităţii evreieşti, a precizat poliţia. Patru persoane sunt spitalizate cu răni grave.
