Autostrada Bucuresti-Brasov: 19 euro/mp – pretul maxim oferit de stat la exproprierea terenurilor, care a nemultumit proprietarii
Gheorghe Dima, primarul localitatii Barcanesti, a declarat pentru HotNews.ro ca in prezent sunt in derulare 17 procese legate de exproprierile in vederea construirii tronsonului de autostrada Bucuresti-Ploiesti. Acesta spune ca pretul maxim oferit de autoritati a fost de 19 euro/mp, pentru terenurile intravilane, in timp ce pretul la care terenurile se vindeau la acel moment era de 50 euro/mp. Declaratiile au fost facute la finalul Money Channel Business Tour, desfasurat la Ploiesti.
Sunt 577 de exproprieri, un numar foarte mare pe raza comunei Barcanesti, si vor mai urma pe un alt tronson de 4-5 km, a declarat Gheorghe Dima. La terenul arabil preturile au fost de la 3,4 euro/mp – daca aveau o singura cale de acces – si pana la 9 euro/mp, cele cu doua cai de acces. Cea mai mare suprafata de teren a fost in jur de 5-6.000 de metri patrati. Restul, suprafete de circa 500 mp.
„Nemultumirile au aparut la preturile pentru teren intravilan, unde preturile oferite au fost foarte mici, pentru cei expropriati de locuinte. Nu s-a oferit decat 19 euro/mp, in conditiile in care in comuna Barcanesti, in perioada aceea, adica in anul 2008 terenurile ajunsesera la 50 de euro/mp, chiar si mai mult. Vii tu, Compania Nationala, si le dai numai 19 euro?”, spune primarul comunei Barcanesti.
Pentru teren arabil exista 7 procese legate de exproprieri si la intravilan sunt procese pe toate cele zece proprietati unde erau locuinte – care au fost demolate, a mai explicat acesta. Si sediul primariei din Barcanesti a fost demolat, iar acum „platim chirie de 1.500 de euro lunar, nu avem nici spatiu suficient, arhiva o tinem la scoala”, a mai declarat Gheorghe Dima.
Potrivit sursei citate, la proiectul de modernizare a centurii de Vest Ploiesti pretul a fost de 14 euro/mp. Numai ca acolo suprafetele sunt mici, un singur teren a fost de 20-30 mp, restul mai mici, a mai spus Dima.