Avem o catastrofa. Cum procedam? (de Rodica Culcer)

De cand natura a dezvoltat pattern-ul de a abate asupra noastra cate o catastrofa in fiecare vara (inundatii in 2005 si 2006, seceta in 2007), constatam ca si guvernantii au inceput sa dezvolte un pattern de raspuns la aceste provocari.

Acesta consta in acordarea de despagubiri celor afectati de calamitate si elaborarea unui plan de masuri pentru prevenirea inundatiilor sau efectelor secetei in viitor.

Etapa a treia, care ar trebui sa constea in urmarirea indeplinirii programului de masuri adoptat, este de regula abandonata, iar daca intre catastrofe se schimba guvernul, programul este dezavuat si aruncat la cos. Experienta inundatiilor din anul trecut este edificatoare in acest sens.

Dupa retragerea apelor, Ministerul Mediului elaborase un ghid pentru primari menit sa previna inundatiile si sa asigure evacuarea eficienta a populatiei in caz de dezastru. Cateva reportaje TV in aceasta primavara au demonstrat ca primarii din comunele afectate anul trecut de potop nu aveau habar de el si, mai mult, nu facusera nimic. Dezastrul se poate deci repeta oricand cu aceleasi costuri umane si materiale.

In cazul secetei din acest an observam un element nou: ignorarea totala a avertizarilor meteo de catre factorii responsabili. Desi primele avertizari privind iminenta secetei au fost formulate de ANM din primavara, Ministerul Agriculturii nu a luat masuri preventive.

Abia dupa primul val de caldura din luna mai, cand a devenit clar ca situatia culturilor agricole in cele 34 de judete afectate de seceta avea sa se agraveze si ca 60a din suprafata agricola a tarii fusese afectata, guvernul a hotarat rapid dublarea subventiei pentru irigatii si livrarea energiei electrice de catre Hidroelectrica si Nuclearelectrica la un pret avantajos pentru agricultori.

Bunele intentii au fost insa anulate de situatia din teren: numai o jumatate dintre cele 700.000 de hectare care pot fi irigate de Ministerul Agriculturii si de Societatea nationala de imbunatatiri funciare fusesera contractate si doar pentru 10a din aceasta jumatate se solicitase irigarea.

In timp ce ministrul agriculturii lua foc afurisindu-i pe cei care nu apeleaza la sistemul de irigatii, premierul, mai realist, admitea ca in cei 17 ani de tranzitie glorioasa sistemele de irigatii fusesera furate, distruse sau dezafectate, in conditiile in care Romania are sapte milioane de hectare situate in zone cu risc de desertificare.

Solutia politica a iesirii din impas a fost elaborarea unei mari strategii de combatere a secetei, fiind evident ca pe termen scurt nu se mai putea face nimic in afara despagubirilor, iar posibilitatea masurilor preventive nici macar nu fusese explorata.

Arsi de soare si chinuiti de sete si de perspectiva falimentului, agricultorii au aflat saptamana aceasta ca vor primi despagubiri si ca la toamna vor avea parte de o strategie in toata regula. Intelepciunea populara si experienta istoriei recente nu ne pot insufla insa decat scepticism cu privire la aplicarea in practica a strategiilor de orice fel. Ca intotdeauna, suntem buni la teorie, dar practica ne omoara.

Nici in alte domenii avertizarile privind seceta nu au fost luate in serios. Inca din luna mai a fost semnalata situatia disperata a pacientilor in spitalele fara aer conditionat, dar atunci nu s-a facut nimic. Abia dupa ce temperatura a inceput sa creasca alarmant pe la sfarsitul lunii iunie, Ministerul Sanatatii a anuntat alocarea fondurilor pentru achizitia de aparate de aer conditionat.

Nici astazi insa ele nu au fost montate in toate spitalele, pentru ca firmele care vand si instaleaza aceste aparate nu fac fata cererii, cum nu fac fata nici producatorii si distribuitorii de apa minerala. Daca ar fi existat un plan de masuri preventive, s-ar fi putut face niste planuri de achizitii corespunzatoare, „insa, vezi, nu ne-am gandit”, vorba poetului.

Asa cum am fost invinsi de inundatii si de seceta, putem sa fim invinsi in viitor si de alte fenomene, naturale sau sociale, la prevenirea sau remedierea carora nu se gandeste nimeni astazi desi avertismentele nu lipsesc. Scaderea populatiei, prognozata de ceva vreme de demografi, este un exemplu la indemana.

In concluzie, viitorul natiei este prizonierul politicienilor care gandesc si actioneaza exclusiv pe termen scurt. In medicina se stie ca este mai usor sa previi decat sa vindeci. In politica insa acest principiu pare inaplicabil, desi pacientul – adica tara – a ajuns intr-o stare critica.