Sari direct la conținut

Avertismentul Chișinăului privind o posibilă cerere a Transnistriei de alipire la Rusia: „Suntem convinși că Tiraspolul e conștient de consecințele pe care și le asumă în cazul unor pași negândiți”

HotNews.ro
Protest în Transnistria după ce Chișinăul a impus taxe vamale pentru agenții economici din stânga Nistrului, Foto: Artem Kulekin / Sputnik / Profimedia
Protest în Transnistria după ce Chișinăul a impus taxe vamale pentru agenții economici din stânga Nistrului, Foto: Artem Kulekin / Sputnik / Profimedia

​Oficialii de la Chișinău avertizează Tiraspolul asupra consecințelor „în cazul unor pași negândiți”, după informațiile potrivit cărora Transnistria ar putea cere aderarea la Federația Rusă, în cadrul congresului „autorităților de toate nivele”, convocat pentru data de 28 februarie.

„Suntem convinși că Tiraspolul este conștient de consecințele pe care și le asumă în cazul unor pași negândiți. Biroul politici de reintegrare urmărește cu atenție situația din regiunea transnistreană, fiind în contact permanent cu Misiunea OSCE și cu alți parteneri internaționali. Din informațiile de care dispunem, nu există temei să credem că situația din regiune s-ar putea deteriora”, se arată într-o comunicare a Biroul politici de reintegrare. Aceasta din urmă este o structură guvernamentală din Republica Moldova, care elaborează politici de reintegrare după conflictul înghețat de la Nistru şi este subordonată viceprim-ministrului pentru Reintegrare, care este și negociatorul principal din partea Chișinăului în reglementarea transnistreană.

Deputat PAS: „Este un spectacol ieftin din partea celor de la Tiraspol”

Reacții după informațiile privind legate de intențiile Tiraspolului vin și de la alți actuali și foști oficiali de la Chișinău.

Oazu Nantoi, deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate și membru al Comisiei Securitate națională din cadrul Parlamentului, a declarat pentru Hotnews.ro că nu trebuie să ne așteptăm la evenimente care ar putea afecta securitatea Republicii Moldova.

„Este un spectacol ieftin din partea celor de la Tiraspol. Asemenea întâlniri au mai fost de vreo 5-6 ori. Nu putem să comparăm situația regiunii transnistrene cu regiunile Donețk și Luhansk din Ucraina, pentru că raioanele din stânga Nistrului nu au hotarul direct cu Federația Rusă. Atâta timp când armata ucraineană rezistă, asemenea scenarii nu sunt posibile în cazul regiunii transnistrene. Persoanele de genul Krasnoselski și Ignatiev (Vadim Krasnoselski – liderul regiunii transnistrene, Vitalii Ignatiev – negociatorul principal din partea Tiraspolului) trebuie să facă jocul lui Putin. În prezent, nu aș examina scenariile”, a declarat Oazu Nantoi.

Ion Leahu, fost membru al Comisiei Unificate de Control, structura care gestionează Zona de Securitate, creată după înghețarea conflictului transnistrean, este de părere că Tiraspolul ar putea plănui un șantaj la adresa Chișinăului.

„Fiecare adunare de așa natură, fiecare congres al deputaților de toate nivelurile erau convocate în contextul problemelor importante, care există din punct de vedere al liderilor de la Tiraspol. Putem să spunem categoric că ceva se așteaptă, ei sunt în pragul unor decizii. În 2006, a avut loc un referendum, la care a fost pusă întrebarea privind aderarea la Federația Rusă. După datele care au fost publicate de Tiraspol, majoritatea dintre participanții la referendum s-au pronunțat pentru. O altă întrebare este dacă este oportun, din punct de vedere al situației în care se află Federația Rusă. Atâta timp cât Ucraina pune rezistență, rezistență serioasă, Rusia nu poate să aibă posibilitatea în realitate să traseze hotare și să includă această regiune, această enclavă în componența sa. Eu nu exclud că nu va fi pusă întrebarea privind aderarea la Rusia, dar ar putea să fie elaborate metode de șantaj la adresa Chișinăului”, a declarat Ion Leahu, pentru Hotnews.ro.

Fost vicepremier pentru reintegrare: „Riscurile și amenințările rămân valabile și acum”

Fostul vicepremier pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, consideră că o astfel de reuniune în regiunea transnistreană este legată de noile prevederi ale Codului Vamal, prin care din 1 ianuarie 2024 au fost introduse taxele vamale pentru agenții economici din stânga Nistrului, egale pentru cele din dreapta Nistrului, adică teritoriul controlat de autoritățile constituționale de la Chișinău.

„Inițiativa asta, cu certitudine, este una internă, vine de la Tiraspol și este inițiativa companiei “Sherif” (cea mai importantă companie din regiunea transnistreană, care controlează de facto acest teritoriu – n.r.). Ceea ce se întâmplă acum, în aceste zile, este așteptarea reacției din partea Moscovei, să înțeleagă cât de mult poate Moscova să-i sprijine la nivel declarativ. Riscurile și amenințările rămân valabile și acum. În anul 2024 mă tem că ne așteaptă provocări, în contextul războiului din Ucraina. În aceste noi turbulențe, Tiraspolul încearcă cumva să se regăsească. În actualele condiții, regiunea transnistreană mult mai mult depinde de Chișinău și Kiev decât de Moscova, situație care nu are cum să mulțumească Kremlinul. Din acest motiv, apar tot mai multe tensiuni pe intern din regiunea transnistreană. Ne așteaptă un an potențial dificil”, a declarat fostul vicepremier pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, pentru Hotnews.ro.

„Așa ceva e puțin probabil. Nu are sens. Alarma falsă”, a declarat un alt fost vicepremier pentru Reintegrare, Vlad Kulminski, pentru Hotnews.ro, referitor la informațiile privind o posibilă solicitare a Tiraspolului către Moscova.

În septembrie 2006, autoritățile separatiste au organizat un referendum pentru independența Transnistriei. Chișinăul îl califică drept ilegal. Atunci, experții de la e-democracy.md, au punctat faptul că întrebările expuse la așa-zisul plebiscit au fost formulate în mod deliberat pentru a obţine răspunsuri echivoce. Mai mult, cu mai bine de o jumătate de an înaintea desfăşurării acestuia, autorităţile separatiste ar fi recurs la falsuri, justificând dreptul “poporului transnistrean” la autodeterminare, dar, în special, pentru a specula recentul caz al separării Muntenegrului de Serbia şi eventuala independenţă a Kosovo.

În cadrul referendumului propriu-zis, oamenii avut de răspuns la două întrebări:

  • „Susțineți cursul de independență a Republicii Moldovenești Nistrene și aderarea liberă a Transnistriei la Federația Rusă? (97,1 % – au votat „pentru”)
  • „Considerați posibilă anularea independenței Republicii Moldovenești Nistrene cu aderarea ulterioară la Republicii Moldova? (94,6 % – au votat „împotrivă”)
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro