Sari direct la conținut

Avertizare de vreme rea, valabilă de vineri după-amiază până duminică noapte

HotNews.ro
Furtuna, Foto: Hotnews
Furtuna, Foto: Hotnews

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de instabilitate atmosferică și intensificări ale vântului, valabilă de vineri, ora 15.00, până duminică, ora 23.00.

În intervalul menționat, îndeosebi după-amiaza și seara, vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin vijelii, frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea și caracter torențial și izolat grindină.

Pe arii restrânse se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 35…40 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi mai frecvente pe parcursul zilei de vineri (24 august) local în nord-vest, centru și la munte, sâmbătă (25 august) în special în regiunile vestice și nord-vestice, iar duminică (26 august) mai ales în jumătatea de vest a teritoriului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro