Azerbaidjanul va găzdui următorul summit COP privind schimbările climatice
Azerbaidjan şi Brazilia sunt ţările care vor găzdui următoarele două ediţii ale Conferinţei ONU privind schimbările climatice, programate să se desfăşoare în 2024 şi în 2025, în urma unei decizii ce a fost adoptată luni la Dubai în cadrul COP28, informează AFP și Agerpres.
Azerbaidjanul, a cărui economie depinde puternic de exporturile de petrol şi de gaze naturale, la fel ca Emiratele Arabe Unite, ţara care găzduieşte actualele negocieri privind schimbările climatice, va găzdui COP29 în perioada 11 – 22 noiembrie 2024.
Acest stat autoritar din regiunea Caucazului a depăşit un obstacol major săptămâna trecută după ce Armenia, rivalul său istoric, a anunţat că îşi retrage propria candidatură pentru organizarea Conferinţei ONU privind schimbările climatice din 2024 şi că o va susţine pe cea a ţării vecine, într-o perioadă în care Erevan şi Baku încearcă să îşi normalizeze relaţiile.
În septembrie, Azerbaidjanul a recucerit după o ofensivă-fulger Nagorno-Karabah, o enclavă controlată de etnici armeni timp de trei decenii.
Brazilia, unul dintre principalii 10 producători mondiali de petrol, a propus să găzduiască în Amazonia COP30, care se va desfăşura din 10 până pe 21 noiembrie 2025.
Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva şi-a luat angajamentul de a reduce complet defrişările până în 2030 în ţara sa, pe care a plasat-o astfel în poziţia unui campion în materie de protecţie a pădurilor, în timp ce îşi continuă planurile de aderare la OPEC+.
Preşedintele Lula a declarat la COP28 că le va cere producătorilor de petrol să se pregătească pentru „a reduce” locul acordat combustibililor fosili.