Băieții, risc mai mare de a fi hărțuiți fizic la școală iar fetele mai degrabă psihic. Semne de urmărit și ce să faci când copilul este hărțuit, dar și când el este hărțuitorul

Trei sunt caracteristicile prin care hărțuirea poate fi identificată, de obicei: intenția, repetiția și puterea, potrivit definiției date de UNICEF. Hărțuitorul urmărește să provoace durere. Fie prin vătămare fizică, fie prin cuvinte sau comportamente jignitoare. Și o face în mod repetat. Băieții au un risc mai mare de a fi suspuși hărțuirii fizice, în timp ce fetele, hărțuirii psihologice. Agresiunea zilnică, fie că este verbală, fizică sau cibernetică, provoacă daune pe termen lung sănătății copiilor și adolescenților. Care sunt semnele care arată că un copil este victima bullying-ului sau că el este hărțuitorul și ce soluții există pentru stoparea acestui tip de comportament?

Bullying-ul este o formă comună de violență în rândul copiilor și adolescenților, mai ales în mediul școlar. Este important ca părinții și educatorii să știe diferența între un comportament agresiv de moment și unul agresiv intenționat – ambele fiind dăunătoare.

Bullying-ul nu este o agresiune întâmplătoare

Dacă doi copii de vârstă, mărime, forță și statut social intră într-o ceartă ocazională, singulară, aceasta este agresiune și nu bullying, explică specialiștii Centrului pentru prevenirea violenței de la Spitalul de copii din Philadelphia, SUA. Ceea ce face ca bullying-ul să fie deosebit de dăunător este faptul că victima se simte neajutorată în a-l opri pe hărțuitor să-i facă rău, din cauza dinamicii inegale de putere.

Iată două exemple edificatoare de bullying: un copil, să-l numim Robert, care are 10 ani și este mai puțin dezvoltat fizic pentru vârsta lui. Când este întrebat despre vânătăile de pe față, spune că în fiecare zi, în drum spre casă sau spre școală, un grup de băieți și fete mai mari îl provoacă, îl lovesc în zona capului și-l trântesc la pământ. Și că se simte stânjenit și speriat.

Al doilea exemplu: o fată Ana, 13 ani, care a postat online un video cu ea în timp ce dansează și a primit zeci de comentarii ostile și amenințătoare. Apoi a aflat că acel video a fost editat astfel încât să o facă să arate rău și a fost distribuit pe grupurile de colegi. Fata a observat apoi că toată lumea vorbea despre ea, iar în pauza de prânz era ocolită. Acest lucru a făcut-o să se simtă rușinată și singură.

Semnele că un copil este victima bullying-ului

Agresiunea afectează viața multor copii și adolescenți de vârstă școlară, dezechilibrele de putere fizică sau socială fiind un lucru obișnuit al dinamicii între colegi. Cercetările arată că frecvența agresiunii crește în copilăria târzie și atinge apogeul la începutul adolescenței, în special în timpul gimnaziului. Bullying-ul are loc mai ales în mediile școlare nestructurate, în locuri precum cantinele, holurile, locul de joacă, unde supravegherea din partea adulților nu este foarte vigilentă, dar poate apărea și în sălile de clasă nesupravegheate, în cluburile sportive sau în alte locuri. 

Niciodată bullying-ul nu este în regulă. O astfel de agresiune repetată îi distruge încrederea în sine a copilului agresat, îi afectează sănătatea mintală făcându-l să se simtă mereu speriat, stresat, supărat sau chiar depresiv, precum și sănătatea fizică – prin apariția problemelor cu somnul, pierderea apetitului sau a unei stări de rău fizic. În plus, viața socială a unui copil supus hărțuirii are de suferit, el se retrage din grupurile de copii, evită școala, se simte izolat, singur și exclus. Progresul școlar este la rândul lui afectat – copilul poate refuza să meargă la școală, poate fi mai puțin motivat să-și facă temele, îi scade puterea de concentrare și de gestionare a stresului, prin urmare parcursul academic nu mai este cel care ar trebui să fie, potrivit raisingchildren.net.au.

Un copil supus bullying-ului poate comunica acest lucru acasă. De exemplu: poate spune că alți copii îl tachinează, își bat joc de el, îl umilesc, râd de el, îl insultă, îl ignoră, îl rănesc fizic sau îl amenință.

Alteori, copilul poate să nu spună nimic acasă. În acest caz părintele trebuie să fie atente la anumite semne:

Semne fizice

• vânătăi, tăieturi, zgârieturi;
• haine rupte;
• cărți, caiete, penare dispărute;
• dificultăți cu somnul și cu mâncarea;
• pierderile involuntare de urină pe timpul nopții;
• acuze de dureri de burtă sau de cap.

Semne ale problemelor la școală

• refuzul de a merge la școală;
• refuzul de a merge în excursiile cu școala;
• poziționarea copilului mereu în proximitatea profesorilor;
• izolarea de colegi;
• dificultăți de a răspunde la clasă sau de a formula întrebări;
• dificultăți în a-și face temele;
• refuzul de a mai participa la activitățile școlare;
• lipsa de menționare a activităților pozitive care au loc la școală.

Schimbări în comportamentul social

• evitarea întâlnirilor și a petrecerilor împreună cu prietenii;
• excluderea de la a lua prânzul împreună;
• pierderea contactului cu colegii de școală după ore;
• ultima opțiune în a fi ales ca membru într-o echipă sau într-un joc.

Schimbări emoționale și comportamentale

• nervozitate și axietate nejustificate;
• supărare, furie, nefericire, lacrimi izbucnite din senin;
• secretomanie;
• lipsă de entuziasm față de oricare lucru.

Toate aceste semne pot fi mai vizibile la la finalul weekend-ului sau al vacanțelor școlare, atunci când copilul este nevoit să se reîntoarcă la școală.

Semne ale bullying-ului la adolescenți

Semnele hărțuirii la adolescenți pot fi greu de identificat, pentru că sunt mai puțin fizice, comparativ cu preadolescenții. Plus că adolescentul este mai abil în a le masca. Dar există semne ale prezenței bullying-ului la adolescenți la care părinți pot fi atenți:

Probleme la școală

• refuzul de a merge la școală, de a găsi mereu scuze pentru a nu o face, chiulul de la ore, fără ca adolescentul să-și informeze părintele;– nefericire, anxietate înainte sau după cursuri;
• expresia „urăsc școala!” folosită des;
• rezultate școlare scăzute apărute dintr-o dată.

Schimbări emoționale și comportamentale

• semne ale anxietății;
• furie inexplicabilă, adolescentul este abătut, nefericit, izbucnește în lacrimi din te miri ce;
• izolare din ce în ce mai mare față de ceilalți adolescenți;
• stimă de sine scăzută – evidentă în expresii de genul „nu sunt bun de nimic” sau refuzul de a încerca lucruri noi;
• cereri suplimentare de bani;
• izbucniri neașteptate de genul trântitul ușilor sau replici precum „nu pricepi nimic!”
• debutul consumului de alcool sau droguri.

Schimbări fizice

• zgârieturi, răni inexplicabile;
• dificultăți cu somnul;
• acuze frecvente de dureri de cap sau de burtă;
• pierderea obiectelor personale;
• pierderea interesului pentru igiena corporală sau a felului în care arată.

Cum inițiezi discuția despre bullying

Copiii și adolescenții nu trebuie lăsați niciodată singuri pentru a rezolva problema bullying-ului. Efectele hărțuirii permanente la școală sau în afara ei pot fi devastatoare. Copilul supus bullying-ului are nevoie să fie ghidat, iubit și să i se ofere suport acasă și la școală.

Primul pas pe care părintele trebuie să-l facă după ce observă semnele este de a discuta cu copilul. Este important ce spune copilul pentru a afla exact ce se întâmplă. Felul în care părintele vorbește cu copilul despre bullying este important, pentru că subiectul nu este unul confortabil.

Alegerea unui spațiu liniștit de discuție într-un moment în care copilul este odihnit și relaxat este cea mai bună soluție. Părintele poate folosi întrebări deschise de tipul: „ce ai făcut astăzi la prânz?”; „ce părere ai despre a merge la școală mâine?” sau „dacă ai putea schimba un lucru la școală sau la alți copii, care ar fi acela?”

Ideal ar fi ca părintele să asculte cu atenție și blândețe ce are copilul de spus. Informații în plus pot fi aflate cu întebări precum: „și ce s-a întâmplat apoi?” sau „ce ai făcut după aceea?”

Păstrarea calmului este esențială, chiar dacă situația prin care trece copilul este supărătoare. Părintele poate rezuma problema, fără să încerce să o rezolve imediat. Adică: „X coleg ți-a luat sendvișul și l-a aruncat pe jos. S-a întâmplat de trei ori în această săptămână. Și a spus că și ceilalți copii ar trebui să facă la fel”.

Copilul trebuie să știe de la părintele său că este în regulă să se simtă supărat pentru faptul că este hărțuit. Și că nu este vina lui. Prin expresii de genul: „nu e de mirare că ești supărat din pricina asta” și „nu s-a întâmplat din pricina faptului că porți ochelari. Nu există nicio scuză pentru a face așa ceva”.

Totodată, părintele trebuie să explice și de ce unii copii ajung să-i hărțuiască pe alții. Acest lucru ajută copilul să înțeleagă că nu e vina lui că este hărțuit. Poate spune: „X coleg s-ar putea să fie supărat din pricina unor lucruri care se întâmplă acasă”; „X coleg poate că nu știe cum este să te porți frumos cu ceilalți” sau „X coleg s-ar putea să nu-și dea seama că este greșit să-i hărțuiești pe ceilalți”. Comentariile de tipul: „trebuie să te aperi!” sau „săracul de tine! Nu contează, poți să stai acasă”, trebuie evitate.

În urma discuției, părintele și copilul trebuie să admită că există o problemă și că nu este în regulă hărțuirea. Părintele poate lăuda copilul pentru curajul de a spune ce i se întâmplă: „mă bucur foarte mult că mi-ai spus despre asta. Știu că nu ți-a fost ușor”. E musai să înțeleagă că va fi ajutat: „se pare că lucrurile nu sunt în regulă. Hai să vedem ce putem face pentru a îmbunătăți situația”.

Școala ar trebui să fie partener în rezolvarea problemei

Pasul al doilea este acela de a solicita ajutorul școlii și al profesorului diriginte. Dirigintele trebuie abordat de către părinte într-o discuție privată, iar problema prezentată cu calm, ca și când ar fi una comună. De exemplu: „copilul meu îmi spune că X coleg le spune celorlalți copii să nu se joace cu el. Aș vrea să mă ajutați să înțeleg ce se întâmplă și dacă este așa, ce putem face în această privință”.

Orice detaliu deținut de părinte trebuie împărtășit cu profesorul diriginte. La rândul lui, părintele poate cere dirigintelui informații și detalii despre perspectiva pe care o are acesta. De asemenea, poate cere informații scrise despre politica școlii și procedurile antibullying. E mai bine ca părintele să fie asertiv și nu furios, să spună de exemplu: „copiii se mai tachinează uneori, dar nu cred că a fost doar atât, ci a fost ceva mai serios”. Întâlnirea cu profesorul trebuie să se încheie cu un plan. De exemplu, „voi vorbi cu ceilalți profesori să-i supravegheze mai atent în timpul pauzei de prânz și mai vorbim din nou săptămâna viitoare”.

Legătura cu școala și cu profesorul trebuie menținută și dacă bullying-ul nu ia sfârșit.

În acest caz, părintele poate lua câteva măsuri suplimentare precum:

• Țineți o evidență a ceea ce se întâmplă. Dacă agresiunea implică vătămări fizice sau daune aduse proprietății copilului, se pot face fotografii doveditoare. Dacă agresiunea este cibernetică, se pot face capturi după ecran ale mesajelor.
• Întocmiți o sesizare scrisă adresată profesorului diriginte în care spuneți că agresiunea continuă. Solicitați un răspuns scris.
• Discutați apoi cu directorul școlii și cereți informații despre procedura de soluționare a sesizărilor.
• Dacă agresiunea nu se oprește, solicitați sfaturi la inspectoratul școlar.

Schimbarea comportamentului de bullying durează, așa că rezultatele nu vor apărea peste noapte. În cazul în care comportamentul de agresiune este extrem, indicat este ca părintele să solicite ajutor în afara sistemului școlar, prin apel la poliție, consultarea unui avocat sau plângeri adresate instituțiilor capabile să ia măsuri.

Când copilul dvs. este cel care agresează

În situația în care sunteți părintele unui copil care-i hărțuiește pe alții, cel mai probabil veți afla asta de la un profesor sau de la părinții celorlalți copii. Copilul hărțuitor nu va spune ce face la școală și mai mult decât atât obișnuiește să nege atunci când este întrebat dacă le face rău celorlalți. Cum educația începe acasă, copilul care ajunge să hărțuiască a văzut cel mai probabil acest lucru în familie.

Printre semnele că un copil este hărțuitor se numără faptul că aduce acasă lucruri sau bani care nu-i aparțin, că vorbește în mod constant agresiv și negativ despre alți copii, că face glume usturătoare pe seama celorlalți, că se comportă constant rău față de copii din medii diverse, copii cu nevoi speciale sau care arată diferit.

Primul pas pe care părintele trebuie să-l facă este să discute calm cu copilul său pentru a afla mai multe. Părintele unui copil hărțuitor trebuie să înțeleagă că acesta are nevoie de ajutor pentru a învăța cum să nu-i mai agreseze pe alții. Discuțiile cu copilul sunt primul pas pentru a afla ce se întâmplă și ce poate face părintele hărțuitorului pentru a opri agresiunea și a îndruma copilul către un comportament pozitiv.

Al doilea pas este acela de a întreba profesorul diriginte dacă au existat probleme la școală.

Cum trebuie să vorbească părintele cu copilul său hărțuitor

• Rugați-vă copilul să spună ce este bullying-ul. Acest lucru poate iniția o conversație fără a pune hărțuitorul în defensivă. 
• Spuneți-i ce este bullying-ul și întrebați-l dacă el consideră că are un astfel de comportament.
• Ascultați-l fără a-l învinovăți, dar precizați că un comportament de hărțuitor nu este în regulă.
  
  
• Păstrați-vă calmul, dar fiți ferm în a indica copilului că vă așteptați ca acest comportament de bullying să se termine.
• Încurajați-vă copilul să fie empatic cu alți copii. Prin exemple de genul: „tu cum te-ai simți dacă cineva ți-ar face asta?”
  
  
• Rămâneți ferm și în situația în care copilul neagă că i-ar hărțui pe alții.  „Știu că este greu să recunoști, dar acest comportament îți face rău și ție și celorlalți. Trebuie să încetezi, iar eu te voi ajuta”.
• Colaborați cu școala pentru a stopa hărțuirea. Unii copii hărțuiesc doar pentru că la rândul lor au fost hărțuiți de alții fie la școală, fie pe internet sau în jocuri video.
• Un copil poate fi ajutat să evite bullying-ul prin împărtășirea de povești cu mesaje pozitive despre prietenie și incluziune.
• Căutați modalități de a-i arăta copilului că familia lui prețuiește bunătatea și respectul. De exemplu, vorbindu-i despre o situație în care cineva a fost amabil și blând. Copilului s-ar putea să-i placă să-i ajute pe ceilalți sau măcar să-i asculte. Aceste înclinații îl vor ajuta să dezvolte un simț sănătos al sinelui.

Spuneți copilului că lucrați împreună cu școala pentr a-l ajuta să-și schimbe comportamentul. Copilul s-ar putea simți stânjenit sau ar putea considera că reacționați exagerat implicând și școala, dar el trebuie să învețe să-i trateze pe ceilalți cu respect. Lucru acesta e important și pentru ceilalți, dar și pe el, pentru dezvoltarea lui emoțională sănătoasă.

Ce trebuie făcut dacă nu încetează comportamentul hărțuitor

Dacă deja măsurile enumerate mai sus au fost aplicate și nu au dat rezultate, pot fi luate măsuri suplimentare din partea părintelui.
Copilul poate avea nevoie de consiliere psihologică pentru a-și schimba comportamentul și a relaționa firesc cu alți copii.

Consilierea poate fi oferită fie de școală, dacă bullying-ul are loc la școală, iar școala are aceste resurse sau poate fi găsită în cadrul organizațiilor guvernamentale de profil. În plus, medicul de familie sau profesioniștii în sănătate pot recomanda un control la un specialist în sănătate mintală, dacă este cazul.

Nu în ultimul rând, părintele poate preveni comportamentul de hărțuitor al copilului său fiindu-i acestuia un bun model de urmat. Comportamentul grijuliu și respectuos învață copilul să-și dezvolte acele abilități de care are nevoie pentru a menține relații sănătoase cu alții și a se simți bine în propria piele. Astfel, e bine ca părintele să se asigure că copilul îl aude întotdeauna vorbind despre alte persoane cu respect și empatie. De exemplu, „știu că profesorul tău poate fi uneori morocănos, dar el are multă experiență și cunoștințe și ai ce să înveți de la el”.

Totodată, e important ca tânărul să vadă că mereu postările în online ale părintelui sunt amabile și respectuoase. 

În concluzie, bullying-ul este un tip de comportament și nu un incident izolat. Copiii hărțuitori au de regulă un statut social perceput ca fiind mai înalt sau pe o poziție de putere – de exemplu, copii mai bine dezvoltați, mai puternici și percepuți ca fiind mai populari. Cei hărțuiți sunt de regulă copii din categorii vulnerabile, cu dizabilități sau care arată diferit.

Bullying-ul poate avea consecințe dăunătoare și de lungă durată pentru orice copil care a trecut prin așa ceva. Pe lângă efectele fizice, bullying-ul duce la probleme de sănătate mintală și emoțională, inclusiv la depresie și anxietate, la abuz de substanțe și la scăderea performanțelor școlare.

Spre deosebire de bullying-ul față în față, cyberbullying-ul își poate găsi o victimă oriunde, în orice moment, provocând daune și mai mari prin faptul că ajuge rapid la un public larg și poate lăsa amprente online permanente pentru cei implicați.

Toți copiii au dreptul la un mediu școlar sigur și protector, care să îi respecte demnitatea. Au dreptul la educație și la protecție împotriva tuturor formelor de violență, vătămare sau abuz fizic sau mental. Iar bullying-ul nu face excepție, potrivit UNICEF.