Bancheri centrali: Cel putin o tara va parasi zona euro in urmatorii 5 ani
Cel putin o tara va parasi zona euro in urmatorii cinci ani, potrivit unui sondaj realizat in randul a 80 de bancheri centrali si manageri de fonduri suverane, care controleaza impreuna peste 8.000 de miliarde de dolari, potrivit CNN, care citeaza Financial Times.
Sondajul realizat de UBS arata ingrijorarea multora dintre cei mai importanti oficiali ai bancilor centrale din lume, inainte de alegerile ce vor avea loc in Grecia saptamana aceasta, alegeri considerate un moment de rascruce in evolutia monedei unice europene.
Respondentii au apreciat ca dezintegrarea zonei euro este cel mai mare risc pentru economia mondiala in urmatoarele 12 luni. Aproape trei sferturi dintre ei cred ca cel putin o tara va parasi eurozona in urmatorii cinci ani, iar aproximativ un sfert dintre cei care afirma acest lucru apreciaza ca nu doar o singura tara va renunta la euro.
Sursa citata noteaza ca pozitia participantilor la acest sondaj contrasteaza cu incercarea mai multor banci centrale de a spori increderea in moneda unica, dar opinia lor are greutate, deoarece managerii rezervelor au o influenta importanta asupra pietelor valutare.
Retinerea managerilor de rezerve cu privire la viitorul euro se reflecta, potrivit sursei citate, in predictiile lor. Ei apreciaza ca pana la sfarsitul anului euro se va situa la nivelul a 1,15-1,25 de dolari (joi, 15 iunie: circa 1,26 dolari/euro). O mica parte dintre respondenti au apreciat ca euro nu va mai exista deloc la finele acestui an.