Sari direct la conținut

Bancile renunta la sedii luxoase

Adevarul

Ani in sir, bancile au facut profituri uriase din titlurile de stat si din diferenta mare dintre dobanzile la credite si cele la depozite. O mare parte din acest profit a fost orientat catre constructia unor sedii luxoase. Acum, costurile operationale le pun serioase probleme bancherilor.

Competitia acerba intre banci se duce, in prezent, atat pentru acapararea de cote de piata, dar si pentru reducerea costurilor operationale. „Bancile se afla intr-o competitie de reducere a costurilor, in general, atat in ceea ce priveste dobanzile, cat si in reducerea celorlalte costuri aferente activitatii bancare.

Se incearca o rationalizare cat se poate a activitatii bancare si a birocratiei din banci”, spune Radu Gratian Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor.

Liviu Voinea, director al Grupului de Economie Aplicata, considera ca aceasta tendinta se manifesta destul de tarziu. „Bancile au trait foarte mult din titluri de stat si diferente foarte mari dintre dobanzile active si cele pasive.

Pe masura ce aceste surse de profit s-au diminuat, e normal – desi tarziu – sa intervina asupra costurilor operationale”, explica analistul GEA. In conditiile in care alte costuri fixe se majoreaza – de exemplu utilitatile -, singurele costuri care pot fi reduse raman cele de spatii si de personal.

Din centru in afara orasului, la chirii mai ieftine

Emilian Bituleanu, vicepresedinte Libra Bank, spune ca terenul reducerii costurilor operationale la banci e locul unde se va manifesta competitia dupa stabilirea cotelor de piata.

„Unele banci au inceput deja sa deplaseze parte din personal – comunicarea telefonica – in spatii mai ieftine, fac externalizari sau muta centrele de operatiuni din centru in zone cu chirii mici”, ne-a declarat oficialul Libra Bank.

Presedintele ARB, care este si vicepresedinte Alpha Bank, precizeaza ca fiecare banca are propriile preocupari de reducere a costurilor, corelate cu strategiile de dezvoltare: „Noi, la Alpha Bank, avem o preocupare majora in reducerea costurilor, prin centralizarea activitatilor sau prin externalizarea unor activitati care nu sunt

specific bancare. Exista insa si elemente de reducere a costurilor la nivelul intregii industrii bancare”.

Modificarea Ordonantei 39/96, care reglementeaza contributia bancilor la Fondul de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar, a insemnat pentru banci injumatatirea costurilor pe care le aveau cu acest sistem, respectiv reducerea cheltuielilor cu 88 milioane euro.

„Datorita faptului ca sistemul bancar romanesc a probat ca e solid si practica o activitate bancara sanatoasa, ARB a putut convinge guvernul pentru modificarea Ordonantei 39, astfel incat, incepand cu 2006, costurile bancilor pentru plata contributiei la Fondul de Garantare va fi mult redusa”, explica seful ARB.

Nivelul de participare financiara a bancilor comerciale la Fondul de Garantare a fost redus de la 0,4 la 0,2%, urmand ca, la 1 ianuarie 2007, sa ajunga la 0,1%.

Reducerea costurilor prin integrarea regionala

Integrarea regionala devine un alt factor de reducere a costurilor, considera Liviu Voinea. „Acum ca, practic, s-a finalizat privatizarea sistemului bancar, e firesc ca toti jucatorii internationali care au dezvoltat filiale in Romania sa le integreze in strategii regionale. Erste are deja definita strategia, mai ales la nivel de costuri.

Articol integral in Adevarul

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro