Sari direct la conținut

Barbara Bush, fosta primă doamnă a SUA, a murit la vârsta de 92 de ani

HotNews.ro

Fosta Primă Doamnă americană, Barbara Bush, a murit miercuri la vârsta de 92 de ani, informeazăThe Guardian. La începutul acestei săptămâni, soția fostului președinte George H.W. Bush anunța că se confruntă cu probleme de sănătate, însă că nu mai dorește să urmeze un tratament.

Purtătorul de cuvânt al familiei Bush a anunțat în această dimineață ca soția fostului președinte George H.W. Bush, Barbara, a murit.

Barbara Bush anunțase la începutul săptămânii că se confruntă cu probleme de sănătate, însă că a luat decizia de a nu mai urma niciun fel de tratament, dorind să se concentreze, în schimb, pe propriul confort.

Barbara Bush a fost soția lui George H.W. Bush, cel de-al 41-lea președinte al Statelor Unite și a servit drept Primă Doamnă între anii 1989 și 1993.

Cei doi s-au întâlnit când Barbara avea 16 ani și s-au căsătorit în 1945. Au avut șase copii împreună, doi dintre aceștia implicându-se în politică.

George W. Bush a fost al 43-lea președinte american, iar Jeb Bush a fost guvernatorul Floridei.

„A fost o femeie cum n-a mai existat, care a oferit dragoste și grijă milioanelor de oameni cu care a lucrat”, a declarat George W. Bush.

„Sunt deosebit de privilegiat să fiu fiul lui George Bush și al femeii extraordinar de grațioasă, amuzantă, drăguță, inteligentă, bună, care a reprezentat o forță a naturii”, a spus Jeb Bush.

Barbara şi George Bush senior au aniversat 73 de ani de căsnicie în ianuarie. Copiii acestora au preluat de la tată porecla dată mamei lor, „vulpea argintie”. În spatele imaginii ei cu părul complet alb se ascundea o apărătoare înverşunată a familiei, scrie Reuters.

„Va rămâne multă vreme în amintiri pentru devotamentul ei faţă de ţară şi familie, pe care le-a servit în egală măsură la fel de neabătut”, au transmis Donald și Melania Trump.

Barack și Michelle Obama o descriu pe Barbara drept o „stâncă a unei familii”.

Barbara Bush a fost una dintre cele două femei din istoria Americii care a fost atât soția, cât și mama a doi președinți.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro