Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile.
Incidentul a avut loc pe 17 iulie, în jurul orei 22.25.
„La data de 17 iulie 2025, în jurul orei 22:25, dispeceratul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Braşov a fost sesizat telefonic de către un bărbat cu privire la faptul că, într-un tren, un alt bărbat şi-a agresat soţia, folosindu-se de un cuţit. Având în vedere cele sesizate, poliţiştii din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Mureş s-au deplasat de îndată în staţia CF Deda, unde a avut loc următoarea oprire a trenului, constatând că aspectele sesizate se confirmă, fiind identificate atât victima, cât şi agresorul”, a transmis, duminică, IPJ Mureş.
la faţa locului s-a deplasat şi un echipaj SMURD, care a preluat femeia, în vârstă de 38 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Aceasta a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
„În urma celor constatate, a fost emis un ordin de protecţie provizoriu, pentru 5 zile, faţă de bărbatul bănuit de comiterea faptei. Persoana vătămată, împreună cu copiii acesteia, a fost plasată în custodia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş”, a mai transmis Poliţia.
Bărbatul de 45 de ani, din acelaşi judeţ, a fost reţinut pe 18 iulie, iar ulterior a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie, raportat la fapta de lovire sau alte violenţe, şi portul ori folosirea fără drept de obiecte periculoase.
