Sari direct la conținut

Bărbat în cătușe, rănit într-un accident rutier. O tânără a izbit mașina de poliție

HotNews.ro
Masina de politie, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Masina de politie, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Un accident rutier neobișnuit a avut loc la Suceava, unde o tânără de 19 ani a intrat cu mașina într-o autospecială în care se aflau doi bărbați arestați preventiv care erau duși la audieri. În urma ciocnirii, o polițistă și unul dintre bărbații încătușați au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Ionuţ Epureanu, a precizat că maşina de poliţie se deplasa la Parchet pentru a duce doi bărbaţi la audieri, iar într-o intersecţie a fost lovită de o altă maşină, condusă de o tânără de 19 ani, transmite Agerpres.

„S-a stabilit ca autospeciala de poliţie era condusă de către un agent de poliţie din cadrul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă IPJ Suceava. Pe locul din dreapta faţă de afla un alt agent din cadrul aceleiaşi structuri. Autospeciala transporta două persoane private de libertate, aflate în stare de arest preventiv în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă IPJ Bistriţa Năsăud şi care au fost transportate la sediul unităţii de parchet pentru o serie de activităţi judiciare.

În jurul orei 13.00, cele două persoane private de libertate au fost preluate de către echipajul din cadrul CRAP IPJ Suceava pentru a fi transportate înapoi la Bistriţa Năsăud. Într-o intersecţie care face accesul spre parcarea unui hipermarket de la periferia municipiului Suceava, o tânără şoferiţă de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, nu a acordat prioritate autospecialei care se deplasa în regim prioritar cu utilizarea semnalelor acustice şi luminoase, intrând în coliziune cu autospeciala”, a precizat oficialul IPJ.

În urma accidentului, a rezultat rănirea uşoară a agentului de poliţie care conducea autospeciala şi a unui bărbat arestat preventiv transportat în autospecială. Cei doi au fost transportaţi la unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, leziunile fiind superficiale.

Şoferiţa şi agentul care conducea autospeciala au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri, fiind recoltate şi probe biologice de sânge.

INTERVIURILE HotNews.ro