Sari direct la conținut

Băsescu acuză incompetența guvernului: Noile restricții sunt prost gândite și se transformă într-o hărţuire fără folos a populaţiei

HotNews.ro
Băsescu acuză incompetența guvernului: Noile restricții sunt prost gândite și se transformă într-o hărţuire fără folos a populaţiei

Traian Băsescu acuză ”incompetenția” guvernului și a președintelui Klaus Iohannis, precizând că noile restricții care vor intra în vigoare de luni sunt prost gândite, cele mai bune exemple fiind cel al piețelor agroalimentare și al închiderii școlilor. El mai susține, după alegeri, acestea se vor dovedi simple metode de ”hărțuire a populației” și nu vor ajuta la reducerea numărului de îmbolnăviri cu Covid-19.

Băsescu insistă că era nevoie de soluții radicale, într-un moment de criză, și nu de jumătăți de măsură.

”Peste o lună, după terminarea alegerilor, vor constata că jumătăţile de măsură nu dau rezultate.

  • Au închis şcolile dar au lăsat deschis programul “after-school” şi holurile tribunalelor tixite de justiţiabili şi avocaţi;
  • Au interzis deplasările pe timp de noapte dar au lăsat liber transportul public local pe timp de zi sau transportul feroviar de navetişti şi de lung parcurs în condiţiile în care sistemele de transport sunt principalul mijloc de împrăştiere a pandemiei;
  • Au lăsat farmaciile deschise dar nimeni nu spune ce medicamente trebuiesc administrate dacă ai o formă uşoară sau eşti autoimun la COVID-19 şi te tratezi acasă în izolare;
  • Au lăsat deschise mall-urile şi hypermarket-urile, dar, cu o mare incompetenţă, închid pieţele agroalimentare distrugându-i pur şi simplu pe micii producători. Şi în cazul unor măsuri radicale, pieţele agroalimentare trebuie să rămână deschise dar supravegheate de poliţiile locale pentru respectarea regulilor”, a scris Băsescu, pe Facebook.

”Oare cât de incompetent trebuie să fii ca printr-o hotărâre guvernamentală să creezi toate aceste contradicţii? Jumătăţile de măsură nu vor rezolva problema creşterii numărului de îmbolnăviri, dar se transformă într-o hărţuire fără folos a populaţiei din cauza unor măsuri prost gândite”, mai susține fostul președinte.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro