Sari direct la conținut

Băsescu: Brexit – Un vis urât, din care Marea Britanie s-a trezit

HotNews.ro
Băsescu: Brexit – Un vis urât, din care Marea Britanie s-a trezit

În urma votului dat azi în Parlamentul de la Londra, Marea Britanie nu mai are condiţiile politice şi legale pentru a părăsi Uniunea Europeană și a început bătălia pentru rămânerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în Uniunea Europeană, spune fostul președinte Traian Băsescu.

„Aşa cum anticipam în ultima postare, a început bătălia pentru rămânerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în Uniunea Europeană. În urma votului dat azi în Parlamentul de la Londra, Regatul Unit nu mai are condiţiile politice şi legale pentru a părăsi Uniunea Europeană”, a scris Băsescu, marți seară, pe Facebook.

El afirmă că, în mod cert, premierul britanic va trebui să demisioneze, vor exista alegeri parlamentare anticipate şi va fi organizat un nou referendum pentru Brexit, referendum prin care electoratul Regatului Unit îşi va readuce ţara înapoi în Uniunea Europeană.

Fostul președinte mai spune că este o şansă uriaşă pentru Uniunea Europeană să rămână unită şi întreagă, iar România are şansa să fie ţara în a cărei preşedinţie UE s-a consolidat, în loc să fie ţara în mandatul căreia Uniunea Europeană s-a micşorat.

„Din acest moment România are şansa unui mandat de succes. Oare avem capacitatea să ne jucăm şansa?”, se întreabă Băsescu.

Parlamentul de la Londra a respins, marţi seară, proiectul acordului de „divorț” convenit cu Uniunea Europeană de către premierul britanic Theresa May. Acest vot, care reprezintă o înfrângere istorică pentru Theresa May, amplifică incertitudinea cu privire la viitorul Regatului Unit, cu două luni şi jumătate înainte de data prevăzută pentru ieşirea din UE.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro