Batut de mineri, abandonat de autoritati

„M-au lovit pina am lesinat”

Au trecut 16 ani de la cumplita mineriada din 13-15 iunie 1990, care a aruncat Romania intr-un ghetou al Europei. Printre victimele minerilor s-a numarat si un ploiestean, care, din cauza bataii administrate de ortacii condusi de Miron Cosma, a ajuns sa-si petreaca restul vietii intr-un carucior cu rotile.

„Cosmarul din care nu ma voi trezi niciodata a inceput in dimineata zilei de 14 iunie, cind, fara sa stiu nimic din ceea ce se intimpla in Piata Revolutiei, am ajuns in Bucuresti. Nici n-am apucat bine sa cobor din masina care m-a adus in Capitala, ca am si fost luat in primire de o hoarda de mineri. Atunci aveam doar 17 ani si m-au confundat cu vreun student.

Degeaba le-am spus ca sint din Ploiesti. Au sarit cu pumnii, picioarele si bastoanele pe mine, pina mi-am pierdut cunostinta. M-am trezit intr-o duba cu gratii, inghesuit in alti oameni care fusesera batuti si ei de mineri. Ne-au dus la Scoala de subofiteri de politie de la Baneasa, unde ne-au tinut trei zile”, povesteste Andras Oprea, cunoscut apropiatilor sub numele de Pino.

Cit timp a fost sechestrat nu a mincat decit biscuiti, fiind interogat si amprentat de un procuror al carui nume ii este strain si astazi, dupa 16 ani de la tristele evenimente. „Pe 16 iunie mi-au dat voie sa plec, fara banii pe care ii aveam la mine, vreo 1.500 de lei, si actele de identitate. Abia dupa vreo citeva luni am intrat si in posesia buletinului de la politistul sectorist”, spune Pino.

Prizonierul caruciorului cu rotile

Bataia administrata de ortaci a lasat urme adinci pe corpul tinarului de atunci, insa efectele avea sa le simta odata cu trecerea timpului. „Pentru ca m-au lovit in coloana, am inceput sa urc treptele de pe scara blocului din ce in ce mai greu. La inceput nu le-am dat importanta, pina intr-o zi cind am picat ca secerat pe strada. Picioarele nu ma mai ascultau, asa ca m-am dus la medic.

Dupa indelungi investigatii si analize mi-au pus diagnosticul: parapareza flasca. Mi-au zis ca este o boala genetica, declansata de bataie. De ziua mea, pe 14 octombrie 1999, am cazut la pat. Timp de sapte ore am incercat din rasputeri sa merg, insa nu am reusit. Atunci mi-am dat seama ca-mi voi petrece restul vietii intr-un carucior cu rotile.

In scurt timp prietenii m-au abandonat si doar mama a ramas linga mine sa ma sustina moral si fizic”, marturiseste cel care anul acesta va implini 33 de ani. Desi traieste dintr-o indemnizatie de 150 de lei, Pino a invatat sa lupte cu greutatile vietii. Regreta, insa, ca prea putini au fost cei care au platit pentru violentele minerilor din ’90.

Nu-i poarta pica lui Miron Cosma, dar il acuza pe fostul presedinte Ion Iliescu ca este vinovatul moral al mineriadei. „Miron Cosma plateste pentru ce-a facut, dar lumea uita ca Iliescu a fost cel care i-a chemat pe mineri in Bucuresti si le-a multumit pentru faptele lor. Singura declaratie pe care am dat-o ca victima a minerilor a fost in 2000. De atunci, eu nu mai exist pentru anchetatori”, spune tinarul din patul in care-si petrece cea mai mare parte a timpului.

Scriitor cu datorii

Tinarul a avut puterea sa-si publice o parte din povestea vietii pe care a intitulat-o „Jurnalul distroficului si chinul iubirii”. „Am scris aceasta carte in sase luni, timp de opt ore pe zi. Este viata mea asternuta pe hirtie. M-am imprumutat sa platesc editura si tipografia, iar acum incerc din rasputeri sa scap de datorie din vinzarea celor 60 de exemplare pe care le mai am.

Pentru ca sint o fire generoasa, am daruit aproape 100 de carti, fara sa ma gindesc ca voi avea probleme cu banii. Am scris pe adresele de e-mail parlamentarilor si mai multor oameni de afaceri, insa fara prea mult succes. De la Ministerul Culturii mi-au dat adresele unor fundatii care nu mai exista”, spune Pino. Poveste de dragoste infiripata la radio.

Chiar daca a fost parasit de prieteni, Pino traieste o frumoasa poveste de dragoste cu Violeta, o tinara pe care a cunoscut-o in urma unei emisiuni de dedicatii muzicale de la un post local de radio. „Vio a fost salvarea mea. Nu stiu ce m-as fi facut fara ea. Am facut schimb de numere de telefon in urma unei emisiuni realizate de regretatul Gabi Dobre, ne-am cunoscut si ne-am placut imediat.

A fost o dragoste la prima vedere, desi eu nu-i pot oferi prea multe bucurii scumpei mele sotii. O insotesc la cumparaturi si incerc s-o deranjez cit mai putin”, spune tinarul, cu lacrimi in ochi. Este una dintre putinele persoane care i-au ramas alaturi in greaua incercare la care l-a supus destinul.

Isi doreste sa aiba o fetita, insa ezita dintr-un motiv emotionant. „Stiu ca nu mai am mult de trait si nu vreau ca fetita sa fie orfana la scurt timp dupa venirea ei pe lume”, isi incheie cutremuratoarea marturisire Pino Oprea.

Ajutati-l sa zimbeasca!

Cei care doresc sa-l ajute pe Pino sa scape de datoria provocata de publicarea cartii o pot face cumparindu-i un exemplar din povestea vietii in schimbul a 20 de lei noi. El poate fi gasit la numerele de telefon 0244543939, 0721642890 sau la adresa str. Trifoiului nr. 8, Ploiesti, Prahova, cod 100193.

De asemenea, il puteti incuraja scriindu-i un email la pino@mmc.ro