Benicio del Toro, pentru HotNews.ro: "As juca intr-o drama minimalista romaneasca, daca e buna"
Benicio del Toro a povestit pentru HotNews.ro mult mai mult decat s-ar fi asteptat un jurnalist de la o vedeta hollywoodiana. Despre pierderea mamei sale cand avea 9 ani, despre cum lupta pentru a-si tine mintea la un loc traind la Hollywood, despre cat de empatic se crede. Dar toate acestea au legatura cu filmul lui Arnaud Desplechin „Jimmy P. (Psychothérapie d’un Indien des plaines)”, prezentat in competitie la Cannes, unde interpreteaza un personaj real, un indian vindecat in 1948 de psihanalistul francez de origine romana Georges Devereux.
Pe langa sansa de a obtine acest interviu (nu, nu a fost individual, dar cati obtin un interviu colectiv cu o vedeta americana din cei 4800 de jurnalisti acreditati?), am avut norocul sa il prind pe terasa vilei unde am facut interviul. Ma uitam la pescarusi si asteptam sa se faca ora, cand l-am remarcat in spatele meu. Venise la o scurta sedinta foto. Cum fotograful isi pregatise deja locul aducand tot ce era necesar, Benicio Del Toro a fost dragut si, desi statea cu spatele la mine, s-a intors scurt si a pozat si pentru mine.
La interviul care a urmat, actorul a raspuns cu amabilitate la cateva intrebari. Tuns destul de ciudat, ca un fotbalist german din anii 80, cu un inel mare pe deget, Benicio Del Toro se amuza uneori si vorbeste putin alintat, ca un copil care spune o ghidusie. Pare sincer si normal. De asta ne-am si permis sa depasim putin linia de demarcatie permisa de obicei in interviurile cu o vedeta americana.
- Ieri, la conferinta de presa, ati spus ca trebuie in primul rand sa intelegeti personajul pentru a-l juca, dar credeti ca e mai usor sa intelegem un personaj decat un om pe care il intalnim in viata de zi cu zi?
Oh, da. Personajul reprezinta doar un moment, un om reprezinta o viata intreaga. Si filmul acesta se bazeaza pe o carte, dar nu pe intreaga carte care are vreo 800 de pagini. Cred ca e greu sa intelegi personajul pe care il ai de jucat, dar e mai usor decat sa cunosti un om, lucru pentru care ai nevoie de timp.
- Fiind actor si cunoscand mai multe culturi, va vine mai usor sa intelegeti oamenii?
Cred ca da. Trebuie sa fii sensibil. Trebuie sa intelegi viata, nu? Trebuie sa fii empatic. Ajuta. Nu spun ca sunt in stare sa cunosc oamenii mai bine ca dvstra, dar cred ca actoria si povestile te ajuta sa ii intelegi pe ceilalti.
- Sunteti empatic cu cei din jur?
Da, ca tot omul…
- Cum traiti prietenia?
Imi place sa mananc impreuna cu prietenii mei.
- Si mancati mult?
Da. Poate pare o prostie, dar e foarte adevarat. Mancatul impreuna te apropie, de asta oamenii se aseaza la aceeasi masa si iau cina.
- Vorbind despre suferinta, credeti ca cea sufleteasca e mai rea decat cea fizica sau invers?
Cred ca amandoua sunt reale. Fie ca te arzi la soba, fie la focul de la gratar, tot te doare.
-Care e cea mai mare suferinta pe care o puteti impartasi unui jurnalist?
Mi-am pierdut mama cand aveam 9 ani si a fost foarte dureros.
- Cum ati trecut peste pierderea mamei dvstra?
Nu as putea raspunde in doua secunde dar ce e important e ca familia s-a strans la un loc. Esentiala pentru mine a fost nasa mea care, alaturi de tatal si de fratele meu, desi nu imi e ruda de sange, a avut o influenta extrem de importanta asupra mea. Ea a fost responsabila partial de vindecarea mea. Dar durerea este masiva si nu se termina niciodata. Am cunoscut la un moment dat un barbat de 98 de ani care isi pierduse mama cand avea 6 ani, pe marele regizor japonez Kaneto Shindo. La 76 de ani, el a facut un film tocmai pentru a-si usura aceasta durere si, cand l-am cunoscut, l-am intrebat: „Te-a ajutat acest film? S-a dus durerea?” „Nu!”, a raspuns.
- Cum te poti proteja, ca vedeta, de pericolul de a-ti pierde busola la Hollywood?
Nu cred ce citesc in presa si, in general, cred ca e important sa te mentii cu picioarele pe pamant. Dar oamenii sunt diferiti, asa ca… Nu am un secret despre cum sa nu imi pierd mintile, pur si simplu ma concentrez pe ceea ce imi place sa fac.
- Si cum tineti in mod concret legatura cu realitatea?
Privesc direct in ochii cainelui meu, o tin pe fetita mea de mana, ma uit la emisiuni sportive, mai ales la baschet (si acum e o perioada buna, pentru ca a inceput NBA), dar si la baseball. Sportul ma tine cu picioarele pe pamant si ma si deconecteaza. Ce altceva ma mai tine cu picioarele pe pamant?
- Mancatul?
Ingrasa, dar da, ingrasandu-ma raman mai aproape de pamant.
- Va vedeti jucand intr-un film european, de pilda, intr-o drama minimalista romaneasca?
Sunteti din Romania? Sigur, daca filmul e bun, de ce nu?
- Vi s-a intamplat sa aveti impresia ca sunteti printre oameni care sunt putin nebuni si ca dvstra sunteti singurul normal?
Si invers. Da, am avut aceasta senzatie. Depinde in ce bar si la ce ora. (Rade). Serios, asta se intampla cand ai o idee in cap si crezi in ea, iar altii iti spun „n-o sa mearga”, si tu esti suta la suta sigur ca ei sunt nebuni, chiar daca sunt multi. Mai demult erai ars pe rug daca indrazneai sa spui ca Pamantul e rotund.
- Arnaud Desplechin a pus toata greutatea pe umerii dvstra si ai lui Mathieu Amalric.
Da, am lucrat si repede, si asta a fost obositor.
- Prietenia dintre personajul dvstra si al lui Mathieu Amalric era in scenariu la aceeasi intensitate?
Nu exista, dar scenariul continea aceasta idee ca psihanalistul isi tine promisiunea pe care i-o face lui Jimmy. Stiu cate ceva despre istoria indienilor din America si unul dintre lucrurile fundamentale in aceasta chestiune e ca niciuna dintre promisiunile care li s-au facut nu a fost respectata. Eu nu am vazut in scenariu doar un personaj care isi tine promisiunea fata de un alt personaj, ci, prin asta, un sens care face loc prieteniei dintre cei doi si o transcende.
- Erati familiarizat cu psihanaliza inainte de a face filmul?
Cred ca multi actori trebuie sa fie ei insisi psihanalisti intr-un anume sens. Un indian ar vorbi despre energie sau altcineva despre alegerile pe care un om le face, dar cred ca in meseria asta trebuie sa fii un pic psihanalist. Nu zic ca ai putea sa-i ajuti pe altii, ci ca trebuie sa iti intelegi personajul - cine este, ce face, chestii din astea.
- Credeti ca terapia poate vindeca suferintele sufletului sau iubirea, prietenia sunt suficiente?
Da, cred in orice. (Rade).
- David Lynch n-a vrut sa faca terapie de teama sa nu isi distruga impulsurile creative.
S-ar putea sa fi avut dreptate. Am citit despre psihanaliza, am citit Jung, putin Freud si hmmm, cum se numea cartea aia (era grozava, dar nu mai stiu cum ii zice), dar nu am avut nici macar o sedinta de terapie. Cu toate astea, cred ca ar putea ajuta. Daca as fi intr-o depresie grea si nu as reusi sa ies si m-as simti pierdut, as cauta ajutor. Poate ca un psihanalist n-ar fi primul la care m-as duce, dar pana la urma cred ca tot m-ar putea ajuta.
Nascut la 19 februarie 1967 in Porto Rico, Benicio Del Toro a inceput sa joace in filme incepand din anii 80. Cele mai importante roluri ale sale sunt cele din: „The Usual Suspects”, „Traffic”, „Fear and Loathing in Las Vegas”, „Sin City”, „Snatch”, „The Pledge”, „Che”, „21 Grams”. A primit, printre altele, Oscarul si Globul de Aur pentru rol secundar masculin cu rolul din „Traffic”, si Premiul de interpretare masculina la Cannes pentru rolul din „Che”. In 1995 a regizat un scurtmetraj, „Submission” fiind, de asemenea, cunoscut si ca producator.
Pelicula „Jimmy P. (Psychothérapie d’un Indien des plaines)”, realizata de Arnaud Desplechin si cu Benicio Del Toro in rol principal, va fi distribuita in Romania de Independenta Film.
INTERVIURILE HotNews.ro