Sari direct la conținut

Berlusconi, intre "dragostea de Patrie" si dragostea cu minore

HotNews.ro
Karima (Ruby) El Mahroug , Foto: Agerpres
Karima (Ruby) El Mahroug , Foto: Agerpres

Nu exista zi in care presa din Peninsula sa nu publice cate un detaliu picant despre faimoasele petreceri de la resedinta milaneza a lui Silvio Berlusconi, Arcore. Premierul sustine ca e vorba de serate inocente ca intre prieteni. Procurorii, in schimb, sunt convinsi ca la vila din Arcore Berlusconi organiza petreceri cu prostituate, unde el era protagonistul. De cateva saptamani, Italia se imparte in doua: acuzatorii si sustinatorii lui Silvio Berlusconi.

Cele două tabere

In prima tabără se află opozanţii politici din PD (Partidul Democrat) şi Italia dei Valori, intelectuali de stânga, cotidiane precum La Repubblica sau Il Fatto Quotidiano. Ei cer ȋn cor demisia şefului guvernului.

Pe de altă parte, printre susţinătorii lui Berlusconi se numără aliaţii săi politici şi ziariştii publicaţiilor conduse de rude sau prieteni: Il Giornale, Libero, revista mondenă Chi şi televiziunile trustului Mediaset. Italienii de rând, alegătorii mai bine zis, se poziţionează şi ei pe unul din cele două fronturi. Lupta este acerbă şi toate loviturile (sub centură) sunt permise.

Actul de acuzare

“La Repubblica” şi “Corriere della Sera” publică joi, 17 februarie, detalii din “decretul pentru punere imediată ȋn judecată” redactat de magistratul Cristina Di Censo, prin care Berlusconi este chemat ȋn faţa justiţiei, pe 6 aprilie.

Minciuna cu “nepoata lui Mubarak” şi abuz ȋn funcţie

E vorba de fragmente din cele 27 de pagini ȋn care se arată că Berlusconi ar fi minţit cu bună ştiinţă in ce priveste identitatea şi vârsta minorei marocane Karima El Mahroug, făcând presiuni asupra poliţiei de la Milano pentru eliberarea tinerei, reţinute pentru furt. In acea zi (27 mai 2010), premierul ar fi telefonat la sediul poliţiei, afirmând că marocana e “nepoata preşedintelui egiptean Hosni Mubarak”. Dar, se arată ȋn acte, interesul lui Berlusconi era “legat de fată, nu de rudele extracomunitare ale ei”. Mai mult, Berlusconi ar fi intervenit pentru eliberarea fetei spre “a ascunde un alt delict” (prostituţie cu minoră, n.red.). Intervenţia ar fi fost făcută ȋn calitate de Preşedinte al Consiliului de miniştri, deci nu pe cale direct ierarhică, având ȋn vedere că poliţia nu este ȋn subordinea premierului.

“Berlusconi ştia că sunt minoră”

Intr-un interogatoriu desfăşurat la Milano şi citat de “La Repubblica”, Ruby a declarat că Berlusconi ştia că ea este minoră, cu trei luni ȋnainte de intervenţia din mai la poliţie: “Berlusconi mi-a spus să povestesc că sunt nepoata lui Mubarak şi mi-a promis că-mi face rost de documente”. Astfel, ar fi fost justificat şi trasferul de bani către tânăra marocană – se vorbeşte de un total de “187.000 de euro, ȋn afara bijuteriilor şi altor cadouri”. Intrebată de către procurori dacă premierul i-ar fi cerut explicit să ȋntreţină relaţii sexuale cu el, Karima “Ruby” a negat, precizând totuşi, că “nu-mi era greu să-mi dau seama” că ar fi vrut. Un lucru e cert: Ruby şi-a schimbat de mai multe ori depoziţia ȋn faţa magistraţilor şi ulterior, a presei.

Tinerele intime ale lui Berlusconi

In afara Karimei “Ruby”, o altă “prostituată minoră” ar fi participat la seratele de la Arcore: brazilianca Iris Berardi. Mai mult, ȋn cererea de punere ȋn judecată, se mai menţionează “interceptări telefonice ȋn perioada, 7-17 ianuarie 2011, care evidenţiază prezenţa la Arcore a altor fete care se ocupă cu prostituţia”.

Prestaţiile

Intr-un alt interogatoriu citat de “La Repubblica”, la care este supusă Karima Ruby, sunt menţionate detalii legate de desfăşurarea petrecerilor: “Amintirile lui Ruby nu lasă spaţiu imaginaţiei, sunt concrete până la amănunte pornografice”. Se pare că erau numeroase “săruturile şi atingerile ȋntre fete”, “petting”- cum le numeşte Ruby).

Plata

Un intermediar al premierului, contabilul Giuseppe Spinelli, se ocupa, conform actelor acuzatorii, de plata cheltuielilor medicale şi chiriei pentru apartamentele de pe strada Olgettina, unde locuiesc câteva din fetele cel mai des invitate la Arcore (una din chiriaşe este şi românca Ioana Vişan, n.red.) Anchetatorii au verificat contul lui Spinelli, din care au fost achiziţionate maşini de lux, ale căror proprietare s-au dovedit a fi şase tinere implicate ȋn anchetă.

Apărarea premierului

“Dragostea de patrie”

La exact 24 de ore după ce a fost chemat ȋn judecată pentru relaţii cu o prostituată minoră şi abuz ȋn funcţie, premierul italian s-a prezentat miercuri, 16 februarie ȋn faţa presei pentru a vorbi de economia Italiei. A afişat un surâs larg şi, aparent sigur de sine, nu a acceptat să răspundă la ȋntrebări legate de scandalul “Rubygate”. Unui ziarist care a insistat, i-a răspuns: “Din dragoste de patrie, nu vorbesc despre asta, spun doar un lucru: nu sunt ȋngrijorat”.

17 ani de procese

Şi neoficial, circulă o altă replică a premierului: “De 17 ani trăiesc sub procese, vorbim după sentinţa definitivă”. Berlusconi este obişnuit cu acuzaţiile juridice, fiind implicat ȋn procese pentru corupţie, declaraţii false, abuz de putere, defăimare prin intermediul televiziunii , asociaţie externă de tip mafiot, trafic de droguri. Numai ȋn următoarele săptămâni se vor desfăşura audieri pentru trei procese ȋn care premierul este implicat: procesul Mills – pentru care Berlusconi este acuzat de corupţie, cazul Mediaset (fraudă fiscală) şi procesul Mediatrade. O parte din procese s-a ȋncheiat cu absolvirea lui Berlusconi, altele au fost casate din lipsă de probe sau expirarea termenelor de judecată. Până acum, Berlusconi nu a suferit nicio condamnare definitivă.

Apărarea mediatică

Berlusconi are de partea sa o bună parte a mass mediei din Peninsulă: posturile tv Mediaset, principalele fiind: Canale 5, Rete4, Italia1, cotidianele Il Giornale şi altele. Iată un singur exemplu elocvent de cum a fost tratată chestiunea “Rubygate” pe canalele Mediaset: pe 15 februarie, ziua când a fost făcută publică decizia de trimitere imediată ȋn judecată, unul din telejurnalele reţelei Mediaset – Studio Aperto, dădea, ca primă ştire, dispariţia a două surori gemene din Elveţia. Iar Karima “Ruby” a acordat un interviu “in exclusivitate” principalului post Tv al reţelei, Canale5, unde a negat orice raport sexual cu premierul şi a povestit copilăria ei marcată de violenţe ȋn familie din partea tatălui şi a unui unchi.

Ultima luare de poziţie ȋn apărarea lui Berlusconi, cronologic vorbind, se găseşte pe paginile săptămânalului “Chi”: revista prezintă aşa zisele fotografii de la petrecerile premierului. Mai precis, sunt publicate imagini de la revelionul 2009, desfăşurat la reşedinţa din Sardinia. Protagonistele fotografiilor sunt tinere ȋmbrăcate ȋn costume de Crăciuniţe, cu rochii minuscule şi tocuri inalte. In afara lor, mai sunt şi alte fete, toate ȋmbrăcate ȋn rochii de seară care dansează pe o scenă sau glumesc şi râd. “Iată fotografiile pe care le caută toţi, şi nu sunt deloc compromiţătoare”- scrie “Chi”. Fotografiile sunt cele “dinainte”, din timpul petrecerii oficiale, dar cine le are pe cele “din timpul” şi “după petrecere”, se ȋntreabă adversarii.

Bădescu: “Berlusconi este victimă”

Am discutat zilele trecute cu Ramona Bădescu, consilieră a primarului Gianni Alemanno, membru ȋn partidul lui Berlusconi. La ȋntrebarea ce părere are despre “Rubygate”, după o scurtă ezitare, mi-a răspuns: “Cred că Silvio Berlusconi poate fi considerat o victimă. Cred că fiecare poate face ce vrea ȋntre pereţii casei lui, mai ales că nu obligă pe nimeni să facă ceva. Berlusconi e acum o persoană liberă, după despărţirea de fosta soţie. El a scos Italia din criză. Cu banii cheltuiţi pentru interceptările telefonice făcute ȋn timpul anchetei, se putea face ceva mai bun pentru italieni”. Ramona Bădescu şi-l aminteşte pe Berlusconi ȋncă de pe vremea când venea des la studiourile Mediaset: “e o persoană deosebită, generoasă, umana cu mult bun simţ. Saluta pe toţi, de la femeia de servici până la producători. Mi-a trimis şi mie flori de ziua mea”..​

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro