Sari direct la conținut

Berlusconi isi asigura imunitatea: Guvernul de la Roma a adoptat un proiect de lege care garanteaza imunitate primilor patru oameni din stat

HotNews.ro

Guvernul italian a adoptat vineri – potrivit unor surse guvernamentale citate de Ansa si preluate de AFP – un proiect de lege prin care se asigura imunitatea primilor patru oameni din stat. Dupa amendamentele aduse legii sigurantei prin care se amana cu un an judecarea unor procese, inclusiv al premierului Berlusconi, proiectul de lege este o alta masura care il vizeaza in mod special pe acesta. El vrea sa se asigure ca va scapa de urmarirea penala. Numai ca masura nu este o noutate in Italia. In 2003, in acelasi scop, Parlamentul italian adoptase o lege care le acorda imunitate celor cinci cei mai inalti oficiali ai statului, printre care se numara si presedintele Consiliului de Ministri, Silvio Berlusconi.

Proiectul de lege prezentat vineri de ministrul Justitiei, Angelino Alfano, garanteaza imunitatea presedintelui republicii, presedintilor celor doua camere ale Parlamentului si sefului guvernului, sustin sursele citate.

Initiativa nu este o noutate in Italia. Parlamentul de la Roma a adoptat pe 18 iunie 2003 o lege care le acorda imunitate celor cinci cei mai inalti oficiali ai statului, printre care se numara si presedintele Consiliului de Ministri, Silvio Berlusconi. Norma Schifani l-a ajutat pe acesta sa scape o vreme de procesul in care era acuzat de coruperea unor judecatori. Dar Curtea Consitutionala a invalidat cateva luni mai tarziu norma Schifani pe motiv ca violeaza principiul egalitatii cetatenilor in fata legii. Curtea a gasit nejustificat primul articol, care suspenda procedurile penale in curs impotriva celor cinci demnitari de rang inalt – presedintele tarii, presedintii celor doua camere ale Parlamentului si presedintele Curtii Constitutionale – pe durata mandatului lor, inclusiv pentru delicte anterioare.

Nu este surprinzator faptul ca el a fost adoptat intr-o perioada in care opozitia il acuza pe Berlusconi ca vrea sa scape de urmarirea penala. In acest scop, saptamana trecuta, Senatul italian – majoritatea de dreapta mai exact – a votat miercuri un amendament la legea sigurantei prin care sunt amanate cu un an procesele pentru fapte care sunt pedepsite cu mai putin de 10 ani de inchisoare. Asociatia Nationala a Magistratilor din Italia a luat pozitie, aratand ca in acest caz sunt peste 100.000 de procese. Insa printre acestea este si cel al premierului. Berlusconi este judecat pentru coruptie, alaturi de fostul sau avocat britanic, David Mills. Premierul italian este acuzat ca i-a dat avocatului 600.000 de dolari pentru marturii false in favoarea sa, in justitia italiana, intr-un proces de la sfrsitul anilor ’90.

Mai mult, Berlusconi – proprietar al imperiului mediatic Mediaset – este urmarit pentru coruptie de parchetul din Napoli care ancheteaza relatiile sale cu directorul RAI Fiction, un canal al televiziunii publice, Agostino Sacca. L’Espresso a publicat tot vineri extrase din discutiile telefonice efectuate in cadrul acestei anchete. De fapt, o noua polemica a aparut si pe aceasta tema, iar premierul vrea sa limiteze si interceptarile telefonice la anchete privind mafia, terorismul si delicte pasibile la mai mult de 10 ani de inchisoare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro