Sari direct la conținut

VIDEO Biden face din nou apel la unitate după tentativa de asasinat contra lui Trump. „Lăsați FBI să își facă treaba. Nu faceți presupuneri cu privire la motivele și afilierea atacatorului”

HotNews.ro
Joe Biden, Foto: - / Shutterstock Editorial / Profimedia
Joe Biden, Foto: - / Shutterstock Editorial / Profimedia

Președintele SUA, Joe Biden, a condamnat din nou, duminică, tentativa de asasinat împotriva rivalului său republicam Donald Trump și s-a declarat bucuros că acesta se recuperează după rănile suferite în urma atacului armat, notează Reuters.

Într-o scurtă declarație făcută la Casa Albă, Biden a anunțat că se va adresa din nou poporului american, duminică noapte, cu privire la nevoia de unitate. El a precizat că a ordonat o analiză minuțioasă a ceea ce s-a întâmplat la mitingul lui Donald Trump de sâmbătă din Pennsylvania.

„Nu există loc în America pentru astfel de violență, sau pentru orice fel de violență”, a insistat Joe Biden, reluând din afirmațiile sale în prima reacție avută, sâmbătă seară, după incident.

„De altfel, o tentativă de asasinat este contrară a tot ceea ce susținem și reprezentăm ca națiune, la tot. Nu este ceea ce suntem noi ca națiune. Nu este America și nu putem permite ca astfel de lucruri să se întâmple. Unitatea este cel mai greu de atins obiectiv dintre toate, dar nimic nu este mai important decât aceasta”, a adăugat el.

„Nu avem încă nicio informație despre motivele atacatorului. Știm însă cine este el. Și îndemn pe toată lumea, pe toată lumea – vă rog să nu faceți presupuneri cu privire la motivele sau afilierile sale”, a cerut Joe Biden.

„Lăsați FBI-ul să își facă treaba, la fel și agențiile partenere să își facă treaba. Am dat instrucțiuni ca această anchetă să fie minuțioasă și rapidă, iar anchetatorii vor dispune de toate resursele de care au nevoie pentru a face acest lucru”, a adăugat el.

INTERVIURILE HotNews.ro