Big Brother în București: sectorul în care sunt cele mai multe camere de supraveghere ale primăriei
În tot Bucureștiul sunt peste 4.800 de camere ale primăriilor, iar până la finalul anului numărul lor se va dubla, potrivit informațiilor transmise de administrația locală din București, la solicitarea HotNews.ro. Cele mai multe camere de supraveghere sunt în Sectorul 1, peste 2.000, în vreme ce în sectorul 4 nu e niciuna, dar primăria vrea să monteze. Până la finalul anului însă, numărul de camere de supraveghere din Sectorul 6 va ajunge la peste 3.300, spun reprezentanții Primăriei de Sector.
În Sectorul 1 sunt peste 2000 de camere de supraveghere puse de primărie, 1.400 în parcuri și la locurile de joacă, iar 658 pe străzi, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții instituției.
În Sectorul 2 sunt 750 de camere de supraveghere, ne-a comunicat primarul Radu Mihaiu.
În Sectorul 3 sunt circa 1.200 de camere de supraveghere.
„Echipamentele de supraveghere pot fi manevrate la 360 de grade cu ajutorul joystick-ului, cu opțiuni de zoom pe imagine pentru a afla detalii, pentru observarea și identificarea persoanelor care au un comportament antisocial. Sistemul este necesar pentru a preveni și a combate faptele antisociale: persoanele care nu păstrează curățenia pe spațiul verde, pe aleile din parc, persoanele care distrug mobilierul stradal, rondurile de flori și alte amenajări”, a comunicat recent Primăria Sectorului 3.
Primarul Robert Negoiță spune că pe baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere se dau amenzi.
„Avem un sistem de siguranță mai ridicat și astfel controlăm mai ușor aspecte legate de administrarea domeniului public, iar persoanele care nu păstrează curățenia sunt surprinse asupra faptului și ulterior sancționate. Încercăm în felul acesta să îi determinăm pe cetățenii care au un comportament antisocial să respecte mediul înconjurător și pe cei din jur și să oferim locuitorilor din sector un plus de siguranță”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.
Primăria Sectorului 4 vrea 700 de camere
În Sectorul 4 nu sunt deloc camere, însă primarul intenționează să monteze 700.
„Camerele de supraveghere existente în acest moment pe raza Sectorului 4 aparțin Direcției Generale de Poliție Locală a Municipiului București”, ne-au comunicat reprezentanții Primăriei Sectorului 4.
În perioada următoare, Sectorul 4 are în plan dezvoltarea unui sistem propriu de supraveghere compus din peste 700 de camere video. Acestea vor fi montate pe domeniul public, dar și în unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 4.
- „Cu toate că Sectorul 4 se află, de câţiva ani buni, în topul celor mai sigure sectoare ale Bucureştiului, ne dorim şi mai mult că acest sentiment de siguranţă să se simtă în sufletul fiecărui locuitor atunci când iese din casă.
- Odată cu montarea acestor camere video vom reuşi să-i identificăm mai uşor pe cei care se fac vinovaţi pentru deranjarea ordinii publice, pe cei care aruncă deşeuri pe domeniul public, pe cei care consumă băuturi alcoolice pe stradă sau în foişoarele montate lângă blocuri sau pe cei care obişnuiesc să vandalizeze bunurile de pe spaţiul public sau privat al Sectorului 4”, a scris Daniel Băluţă, recent, pe Facebook.
Pentru noul sistem de supraveghere, valoarea estimată a investiției este de circa 25 milioane lei, potrivit indicatorilor tehnico-economici aprobați de Consiliul Local în 2021.
În Sectorul 5 sunt circa 400 de camere de supraveghere și Primăria intenționează să pună încă 400, potrivit unui studiu de fezabilitate aprobat recent.
Valoarea estimată a investiției este de circa 35 milioane lei, potrivit indicatorilor tehnico-economici aprobați de Consiliul Local în februarie 2022.
Primăria Sectorului 6 va monta încă 3.000 de camere anul acesta
În Sectorul 6 sunt 360 de camere de supraveghere, iar Primăria va monta anul acesta încă 3.000.
„În Sectorul 6, sunt funcționale, în acest moment, 350 de camere fixe și zece mobile, care sunt amplasate în locurile unde Poliția Locală Sector 6 constată că au loc abateri frecvent, pentru combaterea fenomenului (deșeuri aruncate ilegal, acte de vandalism etc)”, se arată într-un răspuns transmis de Primăria Sectorului 6 la solicitarea HotNews.ro.
Montarea celor 3.000 de camere noi a început deja.
„A început montarea lor în perimetrul unităților de învățămant, astfel că la începutul anului școlar 2023-2024 vor fi 1.800 de camere de supraveghere ultra performante. De asemenea, alte 1.300 vor fi amplasate pe străzi până la finele anului. Toate cele 3.000 de camere, plus ce se va integra din cele vechi, vor fi monitorizate din centrul de comanda care se află în lucru”, ne-a mai comunicat Primăria Sectorului 6.
Primăria Sectorului 6 va plăti pentru noul sistem de supraveghere format din 3.000 de camere 42 milioane lei plus TVA. Banii merg către o asociere formată din 3 firme –Dataware Consulting SRL, Centrul pentru Servicii de Radiocomunicații și Aegeria Business Consulting SRL – iar contractul a fost semnat pe 18 mai 2022, termenul de implementare fiind de 60 de luni.
Primăria Capitalei are 55 de camere
Primăria Capitalei mai are și ea 55 de camere de supraveghere, majoritatea în Centrul Vechi.
Comparat cu Londra sau orașele din China, numărul de camere de supraveghere raportat la populație este extrem de mic.
De exemplu, în orașele marin China sunt 439 camere de supraveghere la mia de locuitori. În Londra sunt 13 camere de supraveghere la mia de locuitori, potrivit unui top făcut de comparitech.com.
Foto: Dreamstime.com