Bike sharing și hoții de biciclete. Prins cu bicla-n biserică, un preot cântă maneaua antifurt: “Lua-m-ar dracu să mă ia / Helou, helou, helou, / Cât am ajuns de rău” – interviu cu Andrei Botescu, fondator Atelierele Pegas

“Hoții ar trebuie să înțeleagă că nu merită riscul. E o bicicletă ieftină cu o singură viteză, nu are mare valoare comercială. În schimb, există o echipă și o comunitate de oameni hotărâți să utilizeze tehnologia pentru a sancționa orice furt la adresa sistemului.” – declarăAndrei Botescu,după câteva luni de la lansareaprogramului bike sharing Pegas. După câteva luni de alergătură zi și noapte pentru fiecare bicicletă, prin București, împreună cu Poliția. Un interviu despre GPS, cinste și dezonoare, acompaniat de maneaua anti-furt.

Ne-am bugetat pierderi și ne-am construit o rețea proprie de securizare a proiectului

Reporter: De fapt, ce vrea Pegas să facă în București?

Andrei Botescu: Pegas își dorește să scoată oamenii din mașini și să îi așeze pe biciclete. Ăsta este principalul deziderat. Pentru a ajunge la un număr semnificativ de clienți am încercat să folosim o abordare care oferă confort maxim utillizatorului și, prin urmare, îi schimbă percepția asupra ideii de a folosi bicicleta în oraș. Prin acest sistem oferim mobilitate, spațiu și timp oamenilor. Lărgim aria de decizie și acțiune a celui care dorește să folosească bicicletele noastre.

Reporter: Cum ai descoperit hoții de biciclete?

Andrei Botescu: Anticipam că vor exista furturi și vandalisme. Ne-am bugetat pierderi și ne-am construit o rețea proprie de securizare a proiectului. In plus avem o comunitate puternica, alcatuită din sustinatori și voluntari care zilnic sună la numărul nostru de telefon: +40374.77.12.44 sau intră în grupul nostru de Facebook Aperiders.

Ajungeam acasă la 2 noaptea după maratoane de completat plângeri penale. Eram într-un fel în stare de șoc

Reporter: Care a fost primul caz?

Andrei Botescu: În primele 2 zile de la lansare a început războiul psihologic. Noi informasem poliția că o să lansăm proiectul și că ne așteptăm la multe cazuri de furt. Secțiile de poliție știau numărul meu de telefon. Și au început să sune: ”Bună ziua, domnule Botescu, de la secția cutare, avem un caz, cineva a luat pe sus o bicicletă, vă rugăm să veniți să ne spuneți dacă depuneți plângere pentru acuzația de furt calificat.” Un telefon, două telefoane, trei, patru și tot așa. Ajungeam acasă la 2 noaptea după maratoane de completat plângeri penale. Eram într-un fel în stare de șoc.

Mă uimea cum s-a schimbat viața mea. Dorm o oră și primesc un alt telefon.

Tot o secție de poliție. Au zis că au prins un om al străzii recidivist și să vin imediat că nu îl pot ține în arest foarte mult fără mandat. Am cedat, am zis, mă scuzați nu mai pot, sunt obosit. S-au oferit să vină să mai ia cu mașina de acasă. Am zis ok, atunci. Și iată-mă la 5.30 dimineață venind din Militari în Icoanei pe bicicleta recuperată. Era soare și eu eram foarte obosit, foarte fericit și în același timp realizam că a început o nouă etapă în viața mea. Un mic război pe care mi-l propuneam să-l câștig. Aveam acces la resursele de adrenalină ale unui luptător. Era ceva extraordinar.

Primul caz care mi-a rămas în memorie a fost unul de furt în masă.

Deja nu mai vorbim de o bicicletă. Trecuseră doar câteva zile de când am lansat proiectul și ne trezim că foarte multe biciclete au început să rămână nemișcate undeva grupate în cartierul Ferentari. Erau vreo 15 biciclete. Am chemat poliția, firma de pază și echipa proprie. Era undeva în zona Aleea Livezilor, zona cunoscută pentru problemele sociale cu care se confruntă. Am adus și un prieten cu drona să verifice unde sunt. Survola casele și ne uitam pe monitor încercând să ne dăm seama dacă zărim ceva. Au dat și la știri și așa a aflat toată țara. Unii au început să le scoată la poartă, alții să le abandoneze prin diferite locuri departe de casă. Am și pierdut vreo câteva dar de obicei le recuperăm din târguri.

Bicicleta era în biserică, încuiată într-o încăpere, iar preotul îmi spunea la telefon că nu are absolut nicio bicicletă înăuntru.

Reporter: Dar cazul popii?

Andrei Botescu: Da, în sfârșit am fost surprins. Mă întreabă lumea cum rezist să văd atâtea biciclete furate și vandalizate iar eu le răspund că m-am pregătit psihologic și economic, stau cu graficele în mâna și zâmbesc spunând că rata de vandalism/furt e încă sub așteptări. Dar să văd un reprezentat al structurii bisericești că încearcă să sustragă o bicicletă a fost un șoc și pentru mine. Am cântărit bine înainte să public întâmplarea și până nu m-am convins că omul chiar a vrut să își însușească o bicicletă, nu am făcut publice faptele. Mai mult, pus în fața dovezilor copleșitoare, a căutat scuze neverosimile. Asta m-a determinat să nu fac niciun pas înapoi.

Cam așa sună raportul de pe teren în acest caz: Recuperată 0997 (seria uncă a bicicletei) din biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din zona Pantelimon, aleea Covasna. Bicicleta era în biserică, încuiată într-o încăpere, iar preotul îmi spunea la telefon că nu are absolut nicio bicicletă înăuntru. „Când i-au fost prezentate datele GPS care atestă precis poziția bicicletei (adică în biserică), preotul și-a schimbat total abordarea și tonul și susține că a băgat-o acolo un îngrijitor, că el nu știa ce era cu ea, deși inițial a zis că nu se află nici o bicicletă acolo. Inițial, nu a recunoscut nici în ruptul capului. După care i-am zis că dacă nu o recuperez eu, vine poliția cu dosar penal pentru furt și tot o luăm. În acel moment și-a “amintit” că „a băgat-o cineva înăuntru” și ne-a spus povestea cu îngrijitorul neglijent.” După ce postarea mea a devenit virală, popa sună la noi și ne amenință că ne da în judecată, că nu își mai amintea bine, că a fost la un botez. Fix la fel că toți cei care sunt prinși.

Nu există unul care să recunoască, ci, din contră, adoptă o stare de ofensivă absurdă în speranța că nu li se va întampla nimic.

Reporter: Cea mai tare justificare?

Andrei Botescu: Mergem la o doamnă care vindea o bicicletă pe OLX cu firma de pază și poliția. Ne dăm drept cumpărători. Prinsă în flagrant, doamna zice: “Nu am furat-o, am sunat la Vodafone și mi-au zis să o bag în curte. -Dar de ce o vindeți pe OLX, tot Vodafone v-a spus să procedați așa?” Despre asta este vorba. Cu astfel de cazuri ne confruntăm zilnic. Motivele sau scuzele pe care le invocă acești oameni atunci când sunt prinși pot încăpea lejer într-o culegere bună de moravuri absurde.

Reporter: Cum îi urmăreșți?

Andrei Botescu: Lumea nu înțelege că noi avem mai multe nivele de securitate. Unul este GPS tracking-ul – adică monitorizarea prin satelit a bicicletei. Odată mișcată neautorizat o bicicletă, se declanșează automat alarme și echipele firmei de pază răspândite în tot orașul sunt alertate. Se porneste urmărirea, este alertată și poliția. Mai departe, un nivel extrem de puternic de securitate este comunitatea în sine. Am reușit să avem peste 30 000 de clienți și fani ai proiectului. Avem diferite grupuri digitale de monitorizare unde oamenii ne trimit poze și filmulețe video făcute cu telefonul iar noi ghidăm mașinile de recuperare spre ei. Ai zice că e un oraș mare, dar prin comunitatea noastră noi vedem oriunde și oricând ce se întamplă cu bicicletele noastre.Primim zilnic mailuri si sesizarisautrimit mail.

E superpalpitant: echipa de monitorizare, compania de securitate, poliția națională, poliția locală, comunitatea, echipa noastră din teren și uneori reporteri de la știri când e gravă situația.

Reporter: Te-ai transformat în hăitaș? Ce reflexe ți-au crescut?

Andrei Botescu: Ah, e superpalpitant. E ca un joc rapid se șah. Trebuie să gândești în secunde următoarele mutări. Trebuie să facem apel la resursele disponibile și să le utilizăm la maximum: echipa de monitorizare, compania de securitate, poliția națională, poliția locală, comunitatea, echipa noastră din teren și uneori reporteri de la știri când e gravă situația.

Reporter: Cum reacționează Poliția?

Andrei Botescu: Surprinzător de bine. Foarte repede s-au informat reciproc între secții și la nivelul poliției capitalei că există acest proiect și că bicicleta are un sistem de monitorizare și un desgn unic. Multe din biciclete sunt recuperate în timpul patrulelor de noapte ale poliției. Și, surprinzător pentru mine, există o nouă generație de ofițeri tineri care au prins repede ideea proiectului și care simpatizează biclicliștii. Ei vor, prin prisma meseriei lor, să ne ajute să reducem infracționalitatea în acest domeniu. Am fost cu ei noaptea pe teren căutând biciclete după semnalul GPS. Am văzut că au curaj și că în limitele legii sunt dispuși să ajute. Probleme există în situațiile în care trebuie să solicite mandat de percheziție. Aici e un proces foarte greoi pe care nu l-am înțeles, dar nu ține de poliție. Ci de procuratură, parchet și judecătorie. Încă încerc să deslușesc misterul. Vreau să aflu unde aș putea să mă duc cu 100 de plângeri penale și să cer sprijin pentru că, deși e un proiect privat, bikesharingul este un sistem de transport alternativ cu utilitate publică. Ne ajută să fim mai sănătoși și să reducem poluarea în oraș. Ne ajută să ne bucurăm mai mult de mediul înconjurător și să ne îndepărtăm de tendința de sedentarism.

Se pot lua până la 7 ani pentru furt calificat și încă 2 ani pentru distrugere

Reporter: Ce-ar trebui să-nțeleagă hoții și nu-nțeleg?

Andrei Botescu: Hoții ar trebuie să înțeleagă că nu merită riscul. E o bicicletă ieftină cu o singură viteză, nu are mare valoare comercială. În schimb, există o echipă și o comunitate de oameni hotărâți să utilizeze tehnologia pentru a sancționa orice furt la adresa sistemului. Treptat, sistemul devine indestructibil prin valorile pe care le posedă. Comunitatea de care vorbeam mai sus este o extensie naturală, de rang egal cu sistemul însuși. Se pot lua până la 7 ani pentru furt calificat și încă 2 ani pentru distrugere. Azi a venit o mamă la mine să ne roage să ne retragem plângerea depusă pentru fiul ei adolescent care furase două biciclete și a încercat să le dezactiveze sistemul GPS. A primit mandat de reținere pentru cercetare de 30 de zile. Trist, ni se rupea inima, dar nu am putut să dăm înapoi. Ne-am dat cuvântul că nu vom retrage nicio plângere. Și pentru ce, pentru o bicicletă pe care nu poți lua nici măcar câteva sute de lei. Există o specie de hoți, destul de numeroasă din rândul populației, cu grad ridicat de analfabetism. Sunt comunități care ne-au rugat să nu mai folosim scrisul ca mijloc de avertizare ci ilustrația: adică să desenăm cătușe pe bicicletă!

Noi ne-am tot bătut capul cum să găsim o cale de comunicare facilă cu ei. Așa am ajuns să scriem o manea. Da, o manea tristă, în care un tată se duce la închisoare pentru că a furat o bicicletă “de aia roșie cochetă, care avea sateliți pe ea”.

„Bă, Bă, las-o, bă /Ia mă mâna de pe ea / Bă, Bă, lasă mă bicicleta, mă” (citește versurile în finalul articolului). Linia melodică e inspirata din Smells like teen Spirits, de Nirvana – orientalizată. Uite cântecul anti-furt:

Cumva, pe drumul evoluției istoriei, am pierdut spiritul impus de Vlad Țepeș

Reporter: De ce oameni cinstiți “pun mâna”?

Andrei Botescu: Cumva, pe drumul evoluției istoriei, am pierdut spiritul impus de Vlad Țepeș. Dacă el o fi existat sau e o fantezie 🙂 Avem tendința naturală, animalică să ne însușim ce nu e al nostru dacă se află pe spațiul public. Eu recunosc că am trăit o experiență similară acum 15 ani, la facultate în Suedia, când cineva pe drumul spre facultate, mergând pe bicicletă, a pierdut niște bani și altcineva i-a ridicat de pe jos și i-a prins cu un bold de un copac. Când i-am văzut, parcă îmi zbura mâna singură spre ei, era ireal să vezi ceva așa impersonal returnat. Așa o fi și cu oamenii de acum, sunt oameni săraci și nu se înfrânează. Și totuși există orașe și țări în lumea asta unde oamenii nu fac asta. Și nu neapărat sunt mai bogați. Am văzut în Singapore o civilizație impusă prin coerciție. Deși sunt oameni din culturi foarte diverse, amenzile sunt colosale și nimeni nu are curaj să arunce o țigare pe jos, darămite să ia ceva ce nu este al lui. Recunosc că empatizez cu acest model deși personal nu susport regulile și procedurile.

Comunitățile au evoluat foarte mult prin medierela rețelelor online

Reporter: Cum regândești cinstea?

Andrei Botescu: E greu să mă pretez la definiții așa complexe. Eu cred în comunități. Comunitățile au evoluat foarte mult prin medierela rețelelor online. Ele își pot impune prin aderența la valori comune și acțiuni comune un anumit set de reguli denumit probabil – setul de reguli al omului cinstit din ROmânia sau din orășel din România. Sunt foarte interesant de sistemul de apreciere pe baza de steluțe- rating. Am auzit că a fost introdus în China. Părerea majorității persoanelor care au interacționat cu tine ar trebui să reflecte cât mai real comportamentul și caracterul tău. Încă nu sunt convins că e flowless, dar la Uber vs taxi funcționează foarte bine. Oamenii sunt mult mai respectuosi știind că o să le dai un rating negativ văzut de toată lumea și care le va influența meseria.

Sunt oameni care ne trimit fllmari, poze, coordonate. Oameni care ne returnează bicicletele condiscându-le de la cei care le fură sau țînându-i pe loc

Reporter: Ai descoperit români cinstiți?

Andrei Botescu: Da. Fără ei eram mâncați! Toată structura noastră de securitate fără ajutorul comuntății era praf și pulbere. Și nu că nu sunt oamenii muncitori. Dar provocările sunt mari. Sunt oameni care ne trimit fllmari, poze, coordonate. Oameni care ne returnează bicicletele condiscându-le de la cei care le fură sau țînându-i pe loc. La un moment dat eram asaltat de poze cu o bicicletă care plecase în drum spre mare. La Mangalia l-a prins un cunoscut și a așteptat să vină șoferul nostru. Era un fel de homelless modern care zicea că a găsit-o într-un râu și acum o duce în mare. Voia și recompensă. Când i-am zis câți ani e recompensa ne-a dat-o imediat.

Noi lăsăm biciclete în stradă aproape libere într-un oraș unde lumea se blindează cu 7 alarme în casă sau în mașină

Reporter: Ce-nseamnă hoția?

Andrei Botescu: Hoția înseamnă să îți însușești ceva ce nu e al tău și astfel să faci rău oamenilor care vor să trăiască mai bine. E nu numai un rău unu la unu ci o amenințare.

Reporter: Mergi mai departe?

Andrei Botescu: E chiar șocant că noi lăsăm biciclete în stradă aproape libere într-un oraș unde lumea se blindează cu 7 alarme în casă sau în mașină. Vreau să trăiesc să văd schimbarea. Ea va veni fie că vrem noi sau nu sau fie că o facem noi sau nu, dar parcă dacă ne apucăm noi să aprindem focul schimbării sper că se va întâmpla mai repede. Și poate apucăm și noi în 10 ani să vedem un București civilizat, la nivel de Singapore. Și copiii noștri vor crește altfel și le vom povești că noi le-am făcut viață mai frumoasă.

Atelierele Pegasau lansat din 12 mai un sistem de bike sharing în București, care nu implică staţii de parcare prestabilite, ci doar o aplicaţie mobilă ce include o hartă a „parcărilor virtuale”, de unde poţi lua o bicicletă prin simpla scanare a codului QR. 3 milioane de euro a costat aplicația și logistica bikesharing Ape Rider, producţia de biciclete speciale pentru bike sharing, sistemul antifurt integrat, costurile cu echipa de proiect.

Versurile manelei antifurt:

1. Am văzut o bicicletă Era roșie cochetă. Avea coș, avea pedale Cum îți place dumitale. Am vrut să te fac crăiasă Să-ți aduc bicla acasă. Avea sateliți pe ea, Lua-m-ar dracu să mă ia Helou, helou, helou, helou, helou, helou Cât am ajuns de rău, Helou, helou, heelou Cât am ajuns de rău Cat am ajuns de rău Cât am ajuns de rău

2. Acum mă duc la închisoare Unde’s lanțuri și zăvoare C-am furat o bicicletă De-aia roșie cochetă Avea cos, avea pedale Cum iti place dumitale Avea sateliti pe ea Lua-m-ar dracu’ să mă ia Helou, helou, helou, helou, helou, helou Cât am ajuns de rău, Helou, helou, heelou Cât am ajuns de rău Cat am ajuns de rău

3. Băi, Costică, băi, copile, Hai și ascultă la mine: Ce te faci tu fără tată Cine iti mai dă de papa? Aș da timpul inapoi, Dar nu sunt așa smardoi Avea sateliți pe ea, Lua-m-ar dracu’ sa ma ia! Helou, helou, helou, helou, helou, helou Cât am ajuns de rău Helou, helou, helou Cât am ajuns de rău Cât am ajuns de rău

4. Intr-o joi pe înserat De furat m-am apucat Și acum pentru un Pegas frate Mă pasc 7 ani jumate Și aștept să ies afară Că liniștea mă omoară Avea sateliti pe ea Lua-m-ar dracu’ sa ma ia Helou, helou, helou, helou, helou, helou Cât am ajuns de rău Helou, helou, helou Cât am ajuns de rău Cât am ajuns de rău

Story-ul Pegas mi-a amintit de filmul „Hoți de biciclete”, 1948, regia Vittorio De Sica.

Da, alte vremuri, altă realitate: Italia după războiul mondial, sărăcia lucie, lipsa de opțiuni. Un tată și un fiu. Hoțul de nevoie și totuși conștiința lui: ce drac îl învăț eu pe ăsta mic? Să fure, asta-i tot ce-l învăț?