Sari direct la conținut

Blaga da piept cu dosarele lui Mitrea

HotNews.ro

Travaliul PD-L a luat sfirsit si partidul l-a lepadat pe Blaga in parcul Titanii. Era nevoie de o zi cu soare, de ceva ciripit de pasarele si de cirja numita Negoita ca sa se vada mai clar ca omul, chiar daca nu avea chef de candidatura, o ia in serios. Acum, dupa ce zarurile au cazut pe el, din simplul motiv ca ceilalti nu au vrut sa le atinga, si PSD isi poate face curaj sa-l arunce in hora pe de 3X dosariabilul Mitrea. Va fi o confruntare a puternicilor obisnuiti sa bata in masa, unul cu pumnul, altul cu manivela. De pe margine, contracandidatilor nu le ramine decit sa chelalaie a jale si sa se gindeasca spre cine isi vor orienta voturile in turul doi. Pentru electoratul bucuresteran lucrurile sint simple: vor avea de ales intre DNA si MAI.

Blaga are nevoie de un transfer de imagine de la Negoita, s-a vazut la lansare. Mitrea, de unul de onorabilitate si credibilitate. Greu de spus de unde, ca din partid e cam greu. Blaga are probleme cu discursul, dictia si convingerea. Mitrea cu dosarele.

Daca alegerile ar avea loc la Cornu, ar cistiga Mitrea, mai dulce la vorba de cind cu traseele la DNA, mai obisnuit cu masele, data fiind experienta sindicalista cu soferii. Dar alegerile au loc in Bucuresti, spatiu unde coruptia si lupta impotriva ei atirna inca greu. Iar bucurestenii stiu ca indiferent de similitudini, doua femei ii despart pe candidatii din top: Irina Jianu din Zambaccianele disjunse, si mama lui Mitrea, a carei viluta s-a transformat si ea in dosar.

Dar chiar si cocosat de dosare, Mitrea ramine singurul adversar valabil pentru Blaga. La PSD se stie bine acest lucru, tocmai de aceea a „treia cale” are sanse sa fie cea aleasa. Pina si Vanghelie si Oprescu dau semne ca au inteles asta si isi ofera sprijinul scrisnind din dinti. Misterul va fi insa dezlegat abia vineri, cind PSD isi va anunta oficial candidatul. Pina atunci pasarelele, care zboara de la Geoana la Iliescu via Nastase, spun ca Mitrea va fi alesul.

Indiferent de decizii, un lucru e clar pentru alegerile de anul acesta din Bucuresti. Miza uriasa e direct proportionala cu lipsa de „cadre”. Numai cine nu a vrut cu tot dinadinsul nu a candidat, ca Negoita. Sau, altfel spus, oricine a vrut, a ajuns candidat, ca Orban, Pavelescu si Codrin.

Cei trei outsideri nu au fost recomandati pentru cursa nici de sondaje, nici de vreo calitate administrativa sau personala iesita din comun si nici macar partidul nu a sarit in sus de bucurie. Ei pur si simplu au vrut, si-au aratat, cum s-ar zice, „disponibilitatea”, si cum altii „mai buni” nu erau, au fost lasati sa joace si ei o tura. Ca de doua, nici vorba.

Pe de alta parte, o logica exista. Ea se numeste anti-basescismul fundamentalist si toti marginalii se impartasesc si in somn din el. Acesta este motivul pentru care separat, Orban, Pavelescu, Codrin sau Meir nu au nicio valoare, dar impreuna vor reprezenta ceva in turul doi. In sensul ca voturile lor insumante se vor duce la PSD. Ei vor putea defila sub sloganul: „uniti trebuie sa-l infringem pe Blaga”.

Practic insa, nu e deloc sigur ca unirea va aduce victoria. Motivul e simplu: PSD era obligat sa scoata din joben un candidat din alta zona decit cea a dosarelor, mahalalei sau eternilor perdanti. Un candidat pe care bucurestenii sa nu-l lege atit de strins de tot ce e mai de condamnat in PSD. Cu alte cuvinte, nu e deloc sigur ca electoratul liberal, de exemplu, oricit l-ar indemna partidul sa-l voteze pe Mitrea, emblema coruptiei din perioada 2000-2004, chiar o va face. Ca sa nu mai discutam de Vanghelie.

Blaga n-a vrut sa candideze, se vede pe el, n-are discurs, n-are charisma, n-are multe. Il are insa pe Basescu in spate si dosarele lui Mitrea in fata.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro