Blindate pentru despoti. Scandalul celor 200 de panzere Leopard nemtesti pentru Arabia Saudita

Bundestagul nu pune capat intentiei de livrare a tancurilor blindate germane in Arabia Saudita. Majoritatea de centru-dreapta din Camera Inferioara a Parlamentului german a respins vineri, 8 iulie, cele trei solicitari venite din partea social-democratilor, a Verzilor si partidului Stangii, Die Linke, de a stopa prin decizia politica vanzarea de tancuri blindate Leopard 2 in statul arab. Chiar daca tara este condusa de un regim autoritar, care ignora in mare parte drepturile omului. Chiar daca aceste panzere ar putea fi indreptate de monarhul absolut impotriva propriului popor, sau ar fi trimise in lupta pentru inabusirea miscarilor democratice din statele vecine.

Cainii latra, panzerele trec

Prin aceasta decizie, coalitia de guvernamant si-a atras furia Opozitiei si a declansat un val de dezbateri in cadrul opiniei publice si al mass-mediei germane. Lunea trecuta, agentia de presa Reuters, citata de Sueddeutsche.de, relata din surse arab-saudite ca Regatul arab ar fi cumparat deja 44 de blindate din Germania.

In total, ar urma sa fie livrate 200 de panzere Leopard 2, fabricate de Krauss-Maffei Wegmann (München), Rheinmetall AG (Düsseldorf) si cu concursul unui intreg lant de furnizori. Cifra contractelor ar urma sa atinga cateva miliarde de euro.

La acuzatiile ca guvernul sprijina autocratii si ignora prevederile constitutionale referitoare la exporturile de armament, cancelarul Merkel a tacut. Pe principiul „cainii latra si caravana trece“, guvernul da unda verde realizarii unui „deal“ extrem de controversat. Interesele sale prioritare sunt ca „economia sa duduie“.

Iesirea rapida din criza a Germaniei s-a datorat in primul rand exporturilor sale excedentare. S-au semnat contracte cu Rusia, cu China, cu tarile arabe si emergente, cu oricine a avut bani pentru cumparaturi de marfa „made in Germany“. Aceasta politica a adus o crestere economica a Germaniei in ultimii doi ani, incomparabila cu a celorlalte state europene.

Aceasta politica a facut ca „masinaria“ nemteasca sa tureze din nou la maximum. Si a realizat visul oricarui guvern intrat in valtoarea crizei financiare si economice: acela al pastrarii centrelor de productie, a locurilor de munca si al unui somaj scazut. Caci locurile de munca inseamna stabilitate sociala si un electorat multumit.

In principiu, aceasta politica e corecta. In fapt, cresterea economica cu orice pret a ajuns sa fie tot mai des contestata, ca tinta absolut necesara si ca reper indubitabil, in bunastarea unui popor. Se aud tot mai des voci care reclama „franarea controlata“ a cresterii economice germane si luarea in vizor a altor tinte de succes, cum ar fi: echilibrarea castigurilor angajatilor, participarea acestora la profitul firmelor si o alta calitate a vietii, neconditionata neaparat de viteza cu care goneste „locomotiva germana“.

Tacerea e de €ur

Usor de zis, greu de facut. Iar guvernului actual ii sunt mai „langa piele“ cele 80.000 de locuri de munca din industria de armament germana, cuplate cu alte cateva zeci sau poate sute de mii, din industriile furnizoare. Astfel, exporturile de armament si serviciile aferente (tehnice si de mentenanta) continua sa se deruleze, cu girul sau sub ochii inchisi ai guvernantilor.

Fostul presedinte de stat al Germaniei, Horst Köhler, si-a dat demisia acum un an, in urma atacurilor la care a fost supus, dupa ce a afirmat ca Germania are „si interese economice“ in Afghanistan. Stia el ce stia, insa se pare ca a deschis gura gresit.

Un alt caz: afacerea de miliarde cu submarine care se afla, din vara anului trecut, in atentia procuraturii din München. Guvernul de la Atena a comandat, in anul 2000, la firma Ferrostaal din Essen, patru submarine de tip 214, in valoare de 2,85 de miliarde de euro. Pentru dobandirea contractului, firma germana ar fi dat mita. Nu toti vad cu ochi buni astfel de exporturi si metodele de realizare a lor.

Institutul de cercetare pentru pace SIPRI din Suedia constata, in raportul sau anual, ca Germania si-ar fi dublat exporturile de armament intre anii 2005-2009. 1.500 de miliarde de dolari ar fi cheltuit statele lumii in 2009, pentru armament, cu 50% mai mult ca in 1999, dupa datele SIPRI.

SUA, China, Rusia si Germania sunt pe primele locuri la exporturi. India, Brazilia, Arabia-Saudita, dar si Japonia, Australia sau Malaezia fac parte din tarile „puse pe cumparaturi“. Grecia, Turcia si Africa de Sud, ar fi primii trei importatori pe sectorul navelor de razboi.

Revista Spiegel scria la inceputul lunii aprilie despre vanzarea de armament si tehnica militara ca de un „gheseft-bomba“, in sensul de lucrativ. „E vorba de putere, influenta si prestigiu – dar in primul rand de bani. Comertul international cu arme infloreste“ considera publicatia numita.

La gatul cui sare Leopardul?

In luna mai a acestui an, impotriva armelor „made in Germany“ si a lobby-ului facut exportului acestuia chiar de politicieni germani de varf, o serie de ONG-uri au declansat o campanie condusa de activistul Jürgen Grässlin, laureatul de anul acesta a Premiului pentru Pace de la Aachen. „Germania este, dupa SUA si Rusia, cel mai mare exportator de tehnica militara. Iar guvernul nu se gandeste ca armele, submarinele sau panzerele sunt folosite de dictatori sau regimuri autoritare“ a spus Grässlin, citat de Neues Deutschland.

Tocmai acest punct este cel care starneste disputa, in proaspata afacere cu „Leoparzii“ din Germania. Pana acum, ar fi existat rezerva derularii unor astfel de contracte cu tarile Orientului Mijlociu, de teama ca securitatea Israelului ar fi afectata, prin prezenta unor astfel de vecini suprainarmati si „suprablindati“ in regiune. Iata insa ca, de data aceasta, Israelul pare sa nu aiba nimic impotriva.

Opozitia din Parlamentul german a atacat insa dur decizia guvernului, de a consimti politic la aceste exporturi, care „ contrazic flagrant directivele germane de export pentru armament“, dupa cum a sus presedinta Verzilor, Claudia Roth. Ea a adaugat ca „Arabia Saudita ignora democratia si drepturile omului, sustine terorismul si a contribuit, mai nou, la reprimarea recentelor miscari de protest din Bahrain“.

Guvernul german n-a confirmat oficial ca ar fi consimtit la exportul celor 200 de tancuri blindate Leopard 2 catre sauditi. Purtatorul de cuvant al guvernului, Steffen Seibert, s-a referit la „uzuala si necesara pastrare a secretului“ care insoteste autorizatiile de export pentru armamant militar. El a confirmat insa, ca la Consiliul de Securitate federal se afla in „diverse faze de expertiza“, unele autorizatii de export pentru armament.

Conform liniilor directoare legiferate in anul 2000, cu privire la exportul de armament de razboi, guvernului german i se recomanda „conceperea restrictiva a politicii sale de inarmare“ si acordarea unei desosebite importante respectarii drepturilor omului, in tarile importatoare de armament din Germania. Conform acestor principii, se exclude livrarea de armament catre statele „angrenate in conflicte armate, sau in care exista amenintarea izbucnirii unor astfel de conflicte“.

„Arabia Saudita este o monarhie absoluta, […] regele ocupa si postul de prim ministru. Resorturi-cheie ca afacerile interne, apararea si externele sunt conduse de membri ai familiei regale. Nu exista parlament. […] Arabia Saudita sta, ca si inainte, doar la inceputul acceptarii drepturilor omului.“ Textul face parte din caracterizarea tarii, de pe site-ul oficial al Ministerului de Externe al Germaniei.

In contextul „primaverii arabe“, in care o serie de popoare ale unor tari conduse autocratic au iesit pe strazi clamand drepturi democratice, in care revolta a fost in mod repetat reprimata cu interventia fortelor militare, se pune intrebarea, cat de durabila este actuala stabilitate saudita. Cat plus de siguranta ofera 200 de panzere nemtesti si cui? Insa in calculul unui business de asemenea marime, e putin loc pentru astfel de intrebari.