Blinken avertizează că este „momentul decisiv” pentru armistițiu în Gaza: „Poate ultima oportunitate”
Secretarul de stat american Antony Blinken a început un tur de forță în care încearcă să obțină o soluționare pașnică a conflictului din Orientul Mijlociu. Diplomatul a făcut o primă oprire luni în Israel, unde a subliniat că este „moment decisiv” în discuțiile privind încetarea focului în Gaza, descriind ultimul efort diplomatic al Washingtonului de a ajunge la un acord între Israel și Hamas pentru a pune capăt războiului ca fiind „probabil cea mai bună, poate ultima oportunitate» de a aduce acasă și ostaticii din Gaza”, relatează Reuters și The Guardian.
Secretarul de stat american se va deplasa apoi marți în Egipt, după discuțiile din Israel, în speranța de a impulsiona o ofertă de încetare a focului în Gaza, a declarat Departamentul de Stat.
„Acesta este un moment decisiv: probabil cea mai bună, poate ultima, oportunitate de a aduce ostaticii acasă, de a obține o încetare a focului și de a pune pe toată lumea pe o cale mai bună către pace și securitate durabilă”, a declarat șeful diplomației americane, în timpul unei întâlniri cu președintele israelian, Isaac Herzog.
Blinken a precizat că președintele american Joe Biden l-a trimis „pentru a duce acest acord până la linie și, în cele din urmă, peste linie”. „Este timpul ca acest lucru să fie făcut”, a spus Blinken.
De asemenea, este timpul să ne asigurăm că nimeni nu ia nicio măsură care ar putea deraia acest proces.
„Lucrăm pentru a ne asigura că nu există nicio escaladare, nicio provocare, nicio acțiune care ne-ar putea îndepărta în vreun fel de la încheierea acestui acord sau, de fapt, de la escaladarea conflictului în alte locuri și la o intensitate mai mare”, a declarat oficialul american.
Blinken, aflat la a noua sa vizită în Orientul Mijlociu de la atacul Hamas din 7 octombrie asupra Israelului, urmează să se întâlnească astăzi și cu prim-ministrul Benjamin Netanyahu.
Secretarul de stat a declarat că este un „moment tensionat” în Israel și a avertizat împotriva oricăror mișcări care ar putea spori tensiunile regionale, în urma amenințărilor Iranului și ale grupului armat libanez Hezbollah de a răzbuna uciderea recentă a șefului Hamas și a unui important lider Hezbollah.
Herzog, care deține un rol în mare parte ceremonial, a declarat că israelienii doresc să vadă întoarcerea „cât mai curând posibil” a ostaticilor încă reținuți în Gaza de la atacul din 7 octombrie care a declanșat războiul.
„Nu există niciun obiectiv umanitar mai important și nicio cauză umanitară mai importantă decât aducerea înapoi a ostaticilor noștri”, a declarat Herzog, în conferința alături de Blinken.
Demersul diplomatic vine pe fondul temerilor sporite privind un atac anticipat al Iranului și al Hezbollah împotriva Israelului și al amenințării unui război regional total. Netanyahu a dat vina pe Hamas pentru întârzierile în atingerea unui acord de încetare a focului.