Boeing și Rolls Royce au făcut lobby în Congresul SUA pentru relaxarea sancțiunilor împotriva Rusiei

Producătorul de avioane Boeing și divizia din America de Nord a Rolls-Royce care produce motoare pentru aeronave au angajat lobbyiști în Congresul SUA pentru a influența aspecte legate de sancțiunile împotriva Rusiei, scrie Novaya Gazeta, citată de Meduza.
Jurnaliștii de investigație au ajuns la această concluzie după ce au analizat rapoartele de activitate în domeniul lobby-ului pentru primul trimestru al anului 2025, publicate pe site-ul Camerei Reprezentanților, camera inferioară a legislativului de la Washington. Lobbyiștii înregistrați în SUA sunt obligați să depună aceste rapoarte trimestrial.
În secțiunea în care sunt indicate temele pentru care s-a desfășurat activitatea de lobby (denumită „Specific lobbying issues”), ambele companii au menționat sancțiunile împotriva Rusiei.
În raportul Rolls-Royce, formularea este: „probleme legate de impactul sancțiunilor comerciale împotriva Rusiei (fără proiect de lege implicat)”. În raportul Boeing, tema este indicată pur și simplu ca „sancțiuni împotriva Rusiei”.
Potrivit rapoartelor, Rolls-Royce North America a cheltuit 250.000 de dolari pentru activități de lobby în primul trimestru al anului 2025, iar Boeing 2,6 milioane de dolari, deși aceste eforturi nu au vizat exclusiv sancțiunile împotriva Rusiei.
Interesul celor două mari companii în Rusia
Așa cum remarcă Novaya Gazeta, producția ambelor companii depinde semnificativ de livrările de titan: Boeing folosește titan în structura avioanelor pentru a reduce greutatea și a crește eficiența consumului de combustibil, iar Rolls-Royce în fabricarea motoarelor cu reacție, ale căror componente sunt supuse unor solicitări fizice și temperaturi extreme.
În plus, Novaya Gazeta Europe a aflat că firme de lobby au fost angajate și de companii din domeniul energiei nucleare, care urmăresc relaxarea interdicției de import a uraniului rusesc, introdusă în noiembrie 2024. Rusia deţine aproximativ 44% din capacitatea mondială de îmbogăţire a uraniului și a introdus propriile restricții la export în aceeași lună, după alegerile prezidențiale organizate de SUA.
În septembrie 2023, SUA au impus restricții la export împotriva companiei „VSMPO-Avisma”, cel mai mare producător de titan din Rusia. Totuși, compania nu figurează pe lista de sancțiuni a OFAC (Biroul pentru Controlul Activelor Străine) din cadrul Departamentului Trezoreriei SUA, ceea ce înseamnă că nu există o interdicție directă asupra relațiilor comerciale cu aceasta.
Însă companiile americane trebuie să obțină licențe speciale pentru a face comerț cu „VSMPO-Avisma”. Peste un sfert din acțiunile „VSMPO-Avisma” sunt deținute de corporația de stat „Rosteh”.
În martie 2024, The Washington Post a calculat că, în primii doi ani de război, companiile occidentale au cumpărat titan din Rusia în valoare de sute de milioane de dolari.
Concret, în 2022 „VSMPO-Avisma” a livrat titan companiilor occidentale în valoare de 370 de milioane de dolari, iar în 2023 – de cel puțin 345 de milioane de dolari. După izbucnirea războiului în 2022, compania Boeing a anunțat că va înceta achizițiile de titan rusesc, însă, așa cum nota The Washington Post, livrările au continuat prin intermediul unor furnizori.