Surpriză majoră la deschiderea testamentului lui Giorgio Armani. Miliardarul i-a obligat pe moștenitori să facă lucrul căruia i s-a opus toată viața
Desigilarea testamentului regretatului designer de modă Giorgio Armani a rezervat o surpriză uriașă, miliardarul renumit pentru modul ferm în care și-a apărat afacerea de orice tentative de preluare lăsându-le moștenitorilor instrucțiuni să o vândă, transmite agenția Reuters.
Testamentul prevede ca un pachet de 15% din părțile sociale ale casei italiene de modă să fie vândut în termen de 18 luni de la deschiderea sa, potrivit unei copii obținute de jurnaliștii de la Reuters.
Mai mult, testamentul prevede ca ulterior, în termen de 3-5 ani, aceluiași cumpărător să îi fie transferate între 30% și 54,9% din părțile sociale, ceea ce înseamnă practic că grupul Armani va putea fi preluat de cineva din afara familiei.
Giorgio Armani nu și-a listat niciodată compania pe bursă, tocmai pentru a menține controlul deplin asupra sa. Însă testamentul său prevede, ca alternativă la vânzarea părților sociale unui singur cumpărător, listarea ei pe bursă.
Giorgio Armani a lăsat instrucțiuni pentru vânzarea către un mare rival
În cazul în care moștenitorii aleg prima variantă, documentul mai stipulează că prioritate ar trebui să fie acordată gigantului francez de lux Moët Hennessy Louis Vuitton (LVMH), colosului din domeniul cosmeticelor L’Oréal, liderului în produse optice EssilorLuxottica sau altor grupuri.
LVMH, compania miliardarului francez Bernard Arnault, unul dintre cei mai bogați oameni din lume, a fost considerată ani de zile modelul de afacere pe care Armani l-a disprețuit cel mai mult.
Moștenitorii ar trebui să ia în considerare și alte companii de modă și lux cu care firma Armani are legături comerciale pentru o eventuală vânzare viitoare, potrivit documentului.
Armani a fost în esență singurul acționar al afacerii pe care a fondat-o în anii 1970, alături de fostul său partener de viață, designerul Sergio Galeotti. El a păstrat un control strict – atât creativ, cât și managerial – asupra casei sale de modă până la final.
Armani și-a schimbat planurile pe care le-a făcut pentru viitorul imperiului său
Armani, cu o avere estimată de Bloomberg la peste 9 miliarde de dolari în momentul decesului său în data de 4 septembrie, a apărat întotdeauna independența companiei sale și a exclus o fuziune, mai ales cu grupurile franceze ca LVMH sau Kering, care de-a lungul anilor au „înghițit” branduri italiene celebre, precum Gucci.
Agenția Reuters a transmis anterior, în baza unor documente depuse de Armani la un notar din Milano în 2016, că acesta a redactat planuri meticuloase pentru cum trebuie condusă afacerea după moartea sa. Printre altele, unul dintre documente interzicea orice listare pe bursă mai devreme de 5 ani după moartea sa.
Planurile detaliate arătau că el dorește ca moștenitorii să păstreze controlul asupra casei de modă, Armani lăsând în urmă instrucțiuni inclusiv despre numărul de angajați sau cum să se facă angajările și împărțirea profitului. Nu este clar când și-a schimbat miliardarul testamentul, însă el a sugerat în aprilie anul trecut, la un an după ce Reuters publicase planurile pe care le-a făcut pentru viitorul grupului Armani, că nu mai exclude complet o vânzare a afacerii după moartea sa.
„Independenţa faţă de marile grupuri ar putea fi încă o valoare călăuzitoare pentru grupul Armani în viitor, dar nu cred că pot să exclud nicio variantă”, a declarat Giorgio Armani într-un interviu pe care l-a acordat în scris pentru agenţia Bloomberg.
„Pentru moment, nu am în vedere o cumpărare de către un mare conglomerat din domeniul luxului, dar nu vreau să exclud nimic a priori, căci acesta nu ar fi un comportament foarte antreprenorial”, a adăugat el. Cât despre o listare la bursă, „nu am discutat încă despre acest lucru”, dar „este o opţiune ce ar putea fi luată în considerare, să sperăm, într-un viitor îndepărtat”, a precizat el.
El nu a lăsat în urmă copii care să moștenească afacerea, însă are mai multe rude apropiate care au lucrat toate cu el la casa de modă și despre care se crede că vor moșteni afacerea.
Rudele apropiate de Giorgio Armani
Printre moștenitorii lui Armani se vor număra, probabil, sora lui, alți 3 membri ai familiei sale care lucrează deja la companie, colaboratorul său de cursă lungă Pantaleo Dell’Orco, și o organizație caritabilă.
Giorgio Armani are o soră mai mică, Rosanna (în vârstă de 86 de ani), două nepoate, Silvana și Roberta, precum și un nepot, Andrea Camerana.
Pantaleo Dell’Orco, mâna dreaptă a lui Armani de ani de zile, este considerat ca făcând parte din familie. Toți aceștia sunt membri ai consiliului de administrație al companiei și, cu excepția Rosannei, lucrează pentru grupul Armani.
Silvana și Dell’Orco sunt șefi pentru design, lucrând îndeaproape timp de decenii cu Armani, care i-a poreclit „locotenenții săi ai stilului”. Roberta este șefa departamentului pentru divertisment și relații cu VIP-urile, în timp ce Camerana este director pentru sustenabilitate.
Reuters nu oferă detalii despre modul în care testamentul lui Armani prevede împărțirea averii sale personale și ce cotă va primi fiecare dintre moștenitori din afacere, înainte de vânzarea sa.
