Sari direct la conținut

Brazilia: Afacere clasată după sejurul petrecut de Bolsonaro în ambasada Ungariei

HotNews.ro
Jair Bolsonaro, Foto: Bruna Prado / AP / Profimedia
Jair Bolsonaro, Foto: Bruna Prado / AP / Profimedia

Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro nu va fi urmărit penal pentru că a stat în ambasada Ungariei la Brasilia în februarie, Curtea Supremă clasând dosarul miercuri, în lipsa dovezii că încerca să scape de justiţie, notează AFP.

„Nu există niciun element concret care să indice clar că (Bolsonaro) a intenţionat să obţină azil diplomatic (…) pentru a prejudicia ancheta în curs”, a explicat magistratul Alexandre de Moraes într-o hotărâre consultată de AFP.

Fostul şef de stat (2019-2022) este vizat de mai multe anchete. Una dintre ele se referă la un presupus plan de lovitură de stat pentru a conturna înfrângerea electorală în faţa actualului preşedinte Luiz Inacio Lula da Silva, în octombrie 2022, ceea ce a negat întotdeauna.

În cadrul acestei anchete, pe 8 februarie lui Bolsonaro i s-a interzis să părăsească ţara, în timp ce o vastă operaţiune a poliţiei i-a vizat pe câţiva dintre foştii săi colaboratori apropiaţi.

În martie, jurnalul american The New York Times a dezvăluit, cu imagini ale camerelor de supraveghere video în sprijin, că fostul preşedinte a petrecut câteva zile în ambasada Ungariei după această operaţiune a poliţiei, în perioada 12-14 februarie, în plin carnaval brazilian.

După aceste dezvăluiri, avocaţii săi au confirmat această şedere, dar au asigurat că singurul său scop au fost discuţiile cu autorităţile unei „ţări prietene”, guvernată de multă vreme de un alt reprezentant al dreptei radicale, Viktor Orban.

Judecătorul Moraes, la rândul său, a considerat în hotărârea sa că nu a existat „nicio încălcare a măsurilor provizorii” impuse lui Jair Bolsonaro, printre care interdicţia de a părăsi teritoriul, deoarece acesta din urmă „a părăsit spontan ambasada şi şi-a menţinut angajamentele publice în zilele ce au urmat” acestui sejur.

Fostul preşedinte de extremă-dreapta spune că este victima „persecuţiei”, un argument repetat duminică în cursul unei adunări mari pe plaja Copacabana, la Rio de Janeiro. (Agerpres)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro