Sari direct la conținut

BSDA, editia a VI-a: Peste 250 de expozanti din 25 de tari, zboruri demonstrative, exercitii de combatere a terorismului si conferinte

HotNews.ro

Transportoare, masini blindate, drone, elicoptere de transport si avioane de vanatoare vor putea fi vazute, de miercuri pana vineri, la cea de-a VI-a editie a expozitiei de aparare aeronautica, securitate nationala si cibernetica Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2016, la Complexul expozitional ROMAERO, informeaza Agerpres.

Manifestarea reuneste firme de prestigiu din tara si strainatate, care vor prezenta stadiul actual de dezvoltare a echipamentelor si capabilitatilor militare, precum si ultimele tendinte si solutii tehnice obtinute de cercetarea stiintifica in domeniul securitatii si apararii.

BSDA 2016 este un prilej pentru specialisti de a lua parte la conferinte legate de provocarile din industria de aparare si securitate, de a fi la curent cu ultimele tehnologii dezvoltate de Romania pentru exportul de armament si cu planurile de achizitii ale Ministerului Apararii Nationale.

La eveniment vor fi prezenti peste 250 de expozanti din 25 de tari din America, Europa si Asia si noua delegatii militare din Bulgaria, Croatia, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Franta, Georgia, Republica Moldova, Thailanda si Turcia.

Avioane MiG-21 Lancer, C-27 J Spartan, IAR-99 Soim, precum si elicoptere IAR-330 Puma SOCAT, apartinand Fortelor Aeriene Romane, vor face zboruri demonstrative, iar militari ai Directiei Generale de Informatii a Apararii vor executa, in prima zi a expozitiei, un exercitiu de combatere a terorismului.

In cadrul standurilor special amenajate, Agentia de Cercetare pentru Tehnica si Tehnologii Militare si Academia Tehnica Militara, structuri aflate in subordinea si coordonarea Departamentului pentru armamente, vor prezenta demonstratoare tehnologice, prototipuri si ultimele solutii si rezultate obtinute de cercetarea stiintifica militara.

De asemenea, reprezentanti ai Fortelor Terestre, Navale si Aeriene, ai Universitatii Nationale pentru Aparare ‘Carol I’ si ai Directiei Management Resurse Umane vor prezenta principalele realizari si oferta educationala.

In expozitia statica vor fi expuse avioane din dotarea Fortelor Aeriene, alaturi de tehnica a Fortelor Terestre si Navale.

Pe parcursul expozitiei, Ministerul Justitiei, prin Administratia Nationala a Penitenciarelor, va simula exercitii demonstrative speciale, iar pe 20 mai, Serviciul Roman de Informatii va organiza a doua conferinta de Cybersecuritate Regionala.

Un eveniment special va fi prezentarea, in premiera mondiala, a Roboscan AERIA, o tehnologie unica in lume, dezvoltata de MB Telecom, pentru a radiografia in cateva minute fuzelajul si aripile unui avion, cu scopul de a identifica orice obiecte de contrabanda sau amenintare aflate la bord sau ascunse in cavitatile tehnice ale avionului. De asemenea, in premiera la BSDA, Bell Helicopter va prezenta un demonstrator al elicopterului de atac AH-1Z ‘Viper’.

Centrul de Scafandri, Grupul de Elicoptere, Academia Navala ‘Mircea cel Batran’, Scoala de Aplicatie a Fortelor Navale ‘Viceamiral Constantin Balescu’ si Scoala Militara de Maistri Militari a Fortelor Navale ‘Amiral Ioan Murgescu’ sunt structurile din Fortele Navale Romane care participa la BSDA 2016.

Scafandrii militari vor prezenta costume, materiale si tehnica de scufundare, utilizate pentru diferite lucrari subacvatice, precum si programele de formare profesionala, organizate de Centrul de Scafandri, pilotii marinari militari vor expune un elicopter IAR 330 Puma Naval, cu care desfasoara misiuni specifice de la bordul fregatelor T22R, iar reprezentantii celor trei institutii de invatamant militar de marina isi vor face cunoscuta oferta educationala.

Administratia Nationala a Penitenciarelor (ANP) va fi expune tehnica auto, mijloace de imobilizare si echipamente, iar personalul specializat va efectua exercitii demonstrative in care vor fi implicate unitatile canine specializate in detectarea substantelor stupefiante si a echipamentelor de comunicatii. Totodata, vor fi expuse tehnica auto, mijloacele de imobilizare si echipamentele specifice din dotarea structurilor asociate pentru securitate speciala, precum si alte categorii de echipamente si mijloace auto destinate asigurarii sigurantei locurilor de detinere

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro