Sari direct la conținut

Bucătăria campingului din Buzău unde au mâncat cei 11 copii și însoțitorii lor și au ajuns la spital a fost închisă / Ce a găsit Protecția Consumatorului acolo

HotNews.ro
ambulanta, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Ambulanță (Foto: Inquam Photo / Octav Ganea)

Blocul alimentar al campingului din Buzău în care au mâncat copiii care duminică au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară a fost închis din cauza  problemelor de igienă constatată de inspectorii de protecția consumatorului. Între timp, cei 11 copii şi 2 adulţi care au ajuns la spital au fost externaţi, relatează News.ro.

Muşte, acarieni și mizerie la Campingul din Buzău

Conform reprezentanţilor OPC Buzău, în urma controalelor efectuate în campingul în care în weekend a fost cazat şi a servit masa un grup de cercetaşi din Bucureşti, s-a dispus închiderea activităţii blocului operator până la remedierea deficienţelor.

Aici s-au găsit numeroase deficienţe, unitatea nefiind igienizată.

Proprietarul nu deţine contract de dezinfecţie, dezinsecţie, iar în locaţia respectivă s-ar fi găsit muşte, pânze de păianjen, acarieni, dar şi pavement murdar, neigienizat. În urma tuturor acestor probleme, OPC a aplicat trei amenzi în valoare de 25 de mii de lei, precum şi două avertismente.

De asemenea, în locaţia respectivă au ajuns inspectori din cadrul DSP Buzău şi poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale Economice ale IPJ Buzău.

Toate persoanele au fost externate

Proprietarul campingului susţine că niciodată nu s-a confruntat cu astfel de probleme, deşi desfăşoară această activitate de ani de zile. În plus, el afirmă că turiştii ar fi servit masa atât în camping, preparată de angajaţii obiectivului, dar au mâncat şi din preparate achiziţionate de la puncte comerciale din zonă.

Între timp, cei 11 copii şi 2 adulţi internaţi duminică cu simptome de toxiinfecţie alimentară au fost externaţi, în stare bună.

INTERVIURILE HotNews.ro