Bucharest GOLF CUP 2004 – un turneu cu final „electrizant”
Felicitari, aplauze, incurajari, o vreme superba, usor capricioasa pe final – asa s-a incheiat duminica prima editie a “Bucharest Golf Cup 2004”, turneu organizat de Banca Comerciala Roma si British Airways, cu sprijinul Fairway Events si gazduit de Clubul Diplomatilor Bucuresti.
Printre concurentii la acest turneu, deja lider al competitiile autohtone, s-au aflat Dinu Pescariu (fost campion de tenis), Viorel Coman (reprezentantul Romaniei la Campionatul Mondial de Golf pentru Amatori din Australia), Libero Catalano (Banca di Roma), Misu Negritoiu (ING Bank), Adelin Petrisor (Antena 1), Mugur Mihaiescu (Vacanta Mare), Robert Rekkers (Banca Transilvania), Bernard Moscheni
(Orange Romania), Viorel Catarama.
Invitat special a fost Ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, Quinton Quayle, aflat la prima sa participare la un turneu de golf in Romania, care s-a declarat incantat de initiativa organizatorilor si de atmosfera din timpul competitiei.
Desfasurat in sistemul strokeplay, Bucharest Golf Cup 2004 a fost impartit pe patru sectiuni: domni, doamne, seniori (peste 50 de ani), juniori (pana in 13 ani).
Castigatorul Marelui Premiu, o calatorie la Londra si un card BCR VISA Electron, este italianul Libero Catalano (Banca di Roma). Printre castigatori s-au aflat Dinu Pescariu (un echipament complet de golf) si Mugur Mihaiescu – surpriza turneului.
Premiul pentru cea mai lunga lovitura i-a apartinut lui Jim Park (NuclearElectrica Cernavoda), iar pentru lovitura cea mai apropiata de gaura premiul i-a revenit lui Michael Kenington (ABN AMRO). In intrecerea feminina s-a impus Silja Johansson, iar la juniori Oana Muntean.
In premiera, competitia a fost prima de acest fel destinata strangerii de fonduri in scopuri caritabile, constituite din taxa de participare platita de competitori.
Si tot in premiera, pentru o competitie de golf, ziua a doua a turneului a fost deschisa publicului spectator, care a avut ocazia sa se familiarizeze cu acest joc nu doar de pe marginea terenului. Timp de 6 ore instructori de golf au oferit celor prezenti lectii de golf la driving range.
Turneul a constituit un bun prilej de intalnire si discutii, in afara cadrului oficial, intre organizatori – BCR, British Airways si partenerii lor de afaceri.