Sari direct la conținut

București: ADP Sector 2 acuză muncitorii RADET care interveneau la o avarie că au stricat un spațiu verde amenajat

HotNews.ro
Spatiu verde distrus RADET, Foto: Hotnews
Spatiu verde distrus RADET, Foto: Hotnews

Administrația Domeniului Public Sector 2 acuză muncitorii RADET care interveneau la o avarie, în zona Doamna Ghica, că au distrus spațiul verde amenajat pe banii contribuabililor, situația fiind sesizată pe pagina de Facebook a instituției. ”Sperăm că vor fi luate măsuri de reparație, pentru că este absolut inacceptabil ca cineva să-și bată astfel joc de banii contribuabililor din Sectorul 2”, scriu reprezentanții ADP Sector 2.

”Mai știți bancul acela cu muncitorii care au reparat țeava de apă, dar au fisurat conducta de gaze, cei de la gaze au reparat conducta, dar au rupt un fir de curent, iar cei de la electricitate au reparat firul, dar au spart din nou țeava de apă? Să știți că nu e un simplu banc. Cei de la RADET tocmai ne-au demonstrat că se întâmplă și în realitate.

Concret: în cadrul unei operațiuni de intervenție pe carosabil, în Doamna Ghica, cei de la RADET și-au montat centrul de comandă pe scuarul aflat în administrarea ADP din banii cetățenilor din Sectorul 2. Drept urmare au devastat spațiul verde, au făcut gazonul una cu pământul, au stricat aspersoarele, au distrus plantele; pe scurt: după ei, potopul”, scrie pe pagina de Facebook a ADP Sector 2.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro