Sari direct la conținut

BUCUREȘTIUL PRĂDUIT Două dintre centrele de sănătate ale Primăriei Capitalei, închiriate pe sume derizorii. Contracte prelungite cu zeci de ani și prețuri de 30 cenți/mp

HotNews.ro
Metropolitan Hospital, Foto: Google Maps
Metropolitan Hospital, Foto: Google Maps

Două dintre centrele de sănătate Primăriei Capitalei, clădiri cu 3 niveluri și suprafețe de 6.000/7.000 mp utili, plus terenul aferent, au ajuns la două firme private fiind închiriate de municipalitate cu 1.700 respectiv 2.000 de euro/lună.

Contractele vin din istorie și au tot fost prelungite prin acte adiționale, dar municipalitatea nu a făcut nimic în ultimii 10 ani pentru a obține condiții mai avantajoase. Beneficiarii sunt două firme, care duc la omul de afaceri Tudor Iulian, cunoscut în urmă cu peste 10 ani ca apropiat al lui Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea.

Complexul de Sănătate Șerban Vodă, închiriat cu 1700 euro/lună, circa 30 de eurocenți pe mp

Complexul de Sănătate Șerban Vodă se află pe strada Șerban Vodă, la câteva minute de mers pe jos de Piața Unirii din Capitală. După Revoluție, acesta a fost în patrimoniul Regiei Generale de Apă din Primăria Capitalei. Cum a ajuns la o firmă privată?

Contractul inițial a fost încheiat în august 1991, între Regia Generală de Apă și șeful Complexului de Sănătate Șerban Vodă, obiectul contractului fiind predarea/preluarea gestiunii complexului, pe 10 ani. Pentru anul 1992, suma stabilită pentru folosirea complexului era de circa 16.000 de dolari (957.000 lei împărțit la 60 lei, cât era un dolar la vremea respectivă).

În 1994, în contextul inflației galopante, chiria este recalculată la circa 1.000 de dolari pe trimestru, circa 330 de dolari pe lună (1.706.845 lei/trimestru împărțit la 1670 cât a ajuns un dolar) , iar în ecuație apare firma SC Sancomplex SRL, în calitate de chiriaș. În 1994, contractul este prelungit cu încă 5 ani, adică urma să expire nu în 2001 cum era inițial, ci în 2006.

În 1996 chiria ajunge la 11.350 de dolari /an (29.505.000/ an împărțit la 2599 lei cât erau un dolar la vremea respectivă), adică circa 950 dolari/lună, iar contractul este prelungit cu încă 5 ani, prelungindu-i astfel valabilitatea din 2006 până pe 31.08.2011. În 2007, chiria crește la aproximativ 2000 de dolari/lună. În plus, prin act adițional se stipulează faptul că ”Locatarul nu este obligat să menţină profilul de activitate pentru care complexul a fost construit”.

În 1999 contractul se prelungește cu încă 10 ani, termenul fiind împins practic de la 2011 până la 31.08.2021. De asemenea, „Locatarul are dreptul sa cedeze locația gestiunii”. Întrucât Regia de Apă București dispare în contextul concesionării serviciului către Apa Nova, contractul este preluat de Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București, o altă subordonată a Primăriei Capitalei.

În 2003, chiria scade la 18.000 dolari/an, adică 1.500 de dolari/lună. În 2014, prin alt act adițional, se trece la euro, iar chiria este majorată la 20.400 euro/an, respectiv 1.700 euro/lună, iar contractul se prelungește cu încă 7 ani, până pe 30 august 2028. Și așa a rămas până azi.

În zona Unirii, un simplu apartament cu două camere, de 50 mp, se închiriază cu 500/600 de euro. Birourile se închiriază cu 8/15 euro mp.

Potrivit platformei online de verificare a firmelor – Confidas.ro – Sancomplex SRL a fost înființată în 1991 și are un singur acționar: TUDOR IULIAN. Administrator este Melinte Neculai. Firma are o cifră de afaceri de 2.240.143 RON, iar în 2021 a avut un profit net de 367.643 RON.

În complexul de Sănătate Șerban Vodă funcționează acum Spitalul Monza Metropolitan. Potrivit informațiilor obținute de HotNews.ro, imobilul are circa 6.000 mp utili, iar SC Sancomplex SRL a închiriat mai departe clădirea către Spitalul Monza Metropolitan, suma fiind una consistentă, de circa 4 ori mai mare comparat cu ce plătește firma Sancomplex SRL către municipalitate.

Tudor Iulian a fost în urmă cu aproximativ 10 ani consulul onorific al Guineei la Consulatul de la Bucureşti și apare în presă ca prieten al controversatului om de afaceri Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea.

Numele lui Tudor Iulian apare în 2012 și în scandalul importului de motoare de la UCM Reşiţa în Guineea.

Complexul de Sănătate Socului din Pantelimon, închiriat cu 30 de cenți/mp/lună

Complexul de Sănătate Socului a fost dat în 2002, în baza unui contract de asociere în participațiune, pe 25 ani, firmei DAL COM IMPEX 93 SRL. Obiectul contractului: asocierea părților în vederea amenajării, organizării și exploatării complexului pentru desfășurarea următoarelor activițăți:

  • servicii medicale
  • servicii de igiena si administrare si alimentatie publica
  • comert cu produse nealimentare
  • organizare cursuri de formare profesionala
  • agrement , sport si prestari servici

Clădirea are 3 etaje și o suprafață de 7.058 mp, iar suma pe care o încasează municipalitatea este 25.000 dolari/an pentru lipsa de folosință a clădirii, puțin peste 2.080 de dolari/lună. În plus, Primăria trebuie să primească 40% din profitul asocierii.

Potrivit contractului, înainte firma ar fi avut un alt contract de închiriere cu Regia de Apă București, centrul de sănătate aparținând tot acesteia, însă acesta nu este public.

Astăzi, în centrul de sănătate este un bazin de înot, sală de fitnes, afther school și alte mici afaceri, fiind subînchiriat. Firmele sunt puse pe fațada clădirii.

Potrivit confidas.ro, DAL COM IMPEX 93 SRL a fost înființată în 1993 și are un singur acționar Neculai Melinte. Neculai Melinte este administrator și în firma Sancomplex SRL, deținută de Iulian Tudor. Firma are o cifră de afaceri de 688.746, iar în 2021 a avut pierderi de 412.556 lei, deci nu a plătit nimic în plus față de cei 2.080 de dolari/lună.

Și în zona respectivă, chiriile din privat sunt mult mai mari. De exemplu, pentru un apartament cu două camere se plătește între 3 și 6 euro lună. Chiria pentru un apartament cu două camere, de 50-60 mp, este de circa 350-450 euro/lună.

Contactat de Hotnews.ro, Horia Tomescu, viceprimarul din Primăria Capitalei în atribuțiile căruia se află ALPAB, a declarat că toate contractele de asociere în participațiune sunt în analiză de anul trecut și se va încerca renegocierea lor în favoarea municipalității. În cazul în care negocierile nu duc la niciun rezultat, se va merge în instanță.

Am încercat să luăm legătura și cu acționarii celor două firme, pentru un punct de vedere. Am sunat la numărul de telefon lăsat la Registrul Comerțului, ne-a răspuns o doamnă avocat care ne-a spus că nu mai lucrează de 10 ani cu cele două societăți. Numerele de fix găsite pe internet nu mai erau alocate. Am trimis un e-mail și către Spitalul Monza, pentru un punct de vedere. Nu am primit niciun răspuns.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro